INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

Mama lui Sala cere dreptate pentru fostul fotbalist: ”Furia e teribilă. Și tristețea pentru toată viața”

Articol de - Publicat joi, 21 martie 2019 12:37

Mercedes Sala a vorbit prima oară de când fiul ei a murit într-un accident aerian, pe 21 ianuarie: ”Cei vinovați să plătească”.

O tragedie incredibilă. Emiliano Sala, 28 de ani, semnase cu Cardiff City și s-a întors la Nantes să-și ia adio de la foștii coechipieri. În zborul înapoi spre Țara Galilor, pe 21 ianuarie, avioneta Piper Malibu s-a prăbușit în apele Canalului Mânecii, argentinianul pierzându-și viața.

Două luni mai târziu, mama sa a rupt tăcerea, vorbind în L'Équipe despre durere, tristețe, dar și despre o furie uriașă. „Furia pe care o simt e teribilă. Teribilă. Iar tristețea e pentru toată viața”, afirmă Mercedes Sala, care retrăiește acea zi de coșmar.

„Înainte de îmbarcare, mi-a spus la telefon: «Mamă, acum urc în avion. Te sun peste două ore». Am așteptat două ore și l-am căutat eu, dar nu mi-a răspuns. Nici atunci, nici o jumătate de oră mai târziu. Impresarul său, Meïssa N’Diaye, m-a anunțat că a dispărut”.

Mercedes cere „dreptate pentru Emiliano. Cei vinovați să plătească. Nu au avut grijă de el. Vreau să știu de ce a murit”.

„Nimic nu îmi este clar. Aștept răspunsuri legate de accident, de pilot, de aparat. Sper ca ancheta să se încheie și să-mi dea aceste răspunsuri până la sfârșitul anului”

„E o lipsă de respect și față de familie că șefii lui Cardiff nu plătesc pentru transferul lui Emiliano. Mi se pare logic. Era jucătorul lor, trebuie să-și țină cuvântul”
Mercedes Sala, mama fostului fotbalist

 Citește și:

Un specialist în genetică, declarație controversată: „L-am putea clona pe Messi! Ar avea același potențial”

Citește și:
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Tenis
O mai recunoști? Fostul număr 2 WTA se bucură de noua viață: „Soție de mafiot” » Căsătorită cu fostul fotbalist din Superligă
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Handbal
Povestea fabuloasă a căpitanului care a dus Germania în finala Mondialului de handbal » Demonstrează că nimic nu e imposibil: 37 de ani, job în poliție și start diferit de carieră
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează