Articol de GSP - Publicat vineri, 26 aprilie 2019 16:02
Simona Halep (27 de ani), nevoită să se retragă de la Stuttgart din cauza unor dureri la șold, va pierde oficial, începând de luni, poziția secundă în clasamentul WTA. Românca a fost devansată de Petra Kvitova (29 de ani), care a urcat de pe locul 3 pe 2.
Petra Kvitova a învins-o, azi, după un meci echilibrat, pe letona Anastasija Sevastova (13 WTA, 29 de ani), scor 6-2, 2-6, 6-3. Astfel, cehoaica a acumulat 5.730 de puncte, având cu 48 mai multe decât Simona Halep, care are 5.682 de puncte.
osaka a dublat avansul față de halep
Simona Halep a fost devansată de Petra Kvitova, însă a pierdut deocamdată contactul și cu Naomi Osaka. Dacă la începutul competiției din Germania avea de recuperat 185 de puncte față de lider, în acest moment diferența este de 384 de puncte și încă se mai poate mări.
Naomi Osaka va juca în sferturile de finală la Stuttgart împotriva croatei Donna Vekic (22 de ani, 25 WTA).
Urmează Madrid, Roma și Roland Garros
Pentru Halep urmează "perioada cea mai bună din an", după cum a descris-o chiar ea în fața presei prezente la Stuttgart, adică cea a turneelor pe zgură de la Madrid, Roma și Roland Garros.
Astfel, Halep poate reinta din nou în calculele pentru locul secund sau primul loc în cazul unor evoluții fără cusur la următoarele turnee, unele unde are de apărat puncte importante.
În 2018, Halep a jucat finală la Roma, pierdută în fața Elinei Svitolina, dar are de apărat și cele 2000 de puncte primite pentru trofeul de la Roland Garros. La Madrid, Halep s-a oprit în sferturi anul trecut, învinsă de Karolina Pliskova.
Evoluția Simonei Halep pe turneele jucate pe zgură, din 2014 până în prezent:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”