SPORTURI  »  ALTELE  »  ANIVERSARE

ION ȚIRIAC LA 80 DE ANI // Medalii și scandaluri » Analiza punct cu punct a mandatului lui Ion Țiriac în fruntea COSR + cum a prevestit dezastrul

Ion Țiriac la Sydney, cu celebra Operă pe fundal, înainte de începerea agitatei ediții a JO // FOTO Mediafax
Ion Țiriac la Sydney, cu celebra Operă pe fundal, înainte de începerea agitatei ediții a JO // FOTO Mediafax

Articol de - Publicat joi, 09 mai 2019 18:55

Ion Țiriac împlinește azi 80 de ani, iar Gazeta Sporturilor i-a pregătit o ediție specială, de 10 pagini. Președinte al COSR între 1998 și 2004, Ion Țiriac a avut în mandatele sale două ediții ale JO care au adus multe clasări pe podium. Dar și cazurile de dopaj de la Sydney 2000

Țiriac i-a urmat la președinția COSR Liei Manoliu, cea care fusese în fruntea forului olimpic român din 1990. Fosta mare atletă a încetat din viață însă în ianuarie 1998, iar la noile alegeri a ieșit învingător omul de afaceri. Chiar dacă tenisul nu era vreun sport olimpic de tradiție în România, mai ales în comparație cu alte discipline. Au contat, mai degrabă, calitățile sale de manager, influența, relațiile și experiența. Curând și-a format echipa de specialiști și persoane de încredere, care i-au rămas alături pe durata celor aproape două mandate. 

Previziunea sumbră, adeverită

6 ani în care s-au întâmplat multe și care au inclus două ediții ale Jocurilor Olimpice. În fapt, ultimele două ediții de real succes pentru delegația României în ceea ce privește medaliile. Sydney 2000, cu 11 medalii de aur dintr-un total de 26, continuă să fie a doua într-un clasament all time, după Los Angeles 1984, când tricolorii au cucerit 20 de titluri olimpice.

Apoi Atena, 8 distincții de aur și 19 medalii în total, însă declinul general al sportului românesc începea deja să se simtă serios. Un declin pe care Ion Țiriac, cu aerul său profetic, îl anunțase imediat după JO din Australia. „Uitați-vă bine la aceste rezultate, că nu vom mai vedea prea curând așa ceva”, au fost cuvintele sale de atunci.

Sydney 2000 a presupus emoții amestecate pentru delegația României, începând cu președintele COSR, care a apărut în fața presei internaționale încă înainte de startul întrecerilor. Pentru că acea ediție a avut partea ei strălucitoare, titlurile, podiumurile, dar și zona întunecoasă, cea a scandalurilor de dopaj.

ion tiriac2
La Atena 2004, susținându-le pe canotoare la baza Schinias // FOTO: Cristi Preda

Halterofilii Traian Cihărean și Adrian Mateaș au fost depistați pozitiv la nandrolon într-un control inopinat realizat în Satul Olimpic. Mai devreme, în mai, un alt halterofil român, Răzvan Ilie, testase pozitiv, ceea ce însemna că echipa României urma să fie exclusă de la JO din cauza celor trei cazuri. Exista însă varianta de a se plăti o amendă de 50.000 de dolari pentru ca restul halterofililor să poată concura. Ceea ce s-a și întâmplat.

Țiriac a explicat în conferința de presă că a decis să achite acea sumă pentru a nu le răpi șansa de a participa celor care sunt curați. Ulterior, FR Haltere nu a mai primit finanțare de la COSR timp de un an, tocmai din cauza acelei situații de la Sydney.

Coșmarul pseudoefedrină

Când lucrurile păreau să se fi liniștit, a apărut cazul Andreei Răducan, unul care a trezit altfel de emoții. Gimnasta, care cucerise titlul olimpic la individual compus, a testat pozitiv la pseudoefedrină, substanță conținută într-o pastilă de Nurofen pe care o luase pentru o durere de cap. Acea medalie i-a fost retrasă, nu și aurul cucerit cu echipa sau argintul de la sărituri. Țiriac s-a implicat personal în acest caz care a mișcat nu doar lumea gimnasticii. O sportivă de 16 ani, care arătase în concurs că este cea mai bună, a fost deposedată de titlul olimpic din cauza acelei pastile.

Președintele COSR a angajat avocați, a însoțit-o pe Andreea la audierile TAS care au avut loc chiar la Sydney, în acele zile, însă decizia, sprijinită de regulile WADA, nu a fost modificată. Câțiva ani mai târziu, pseudoefedrina a fost scoasă de pe lista substanțelor interzise, dar ceea ce s-a petrecut la Sydney a rămas la fel, în ciuda apelurilor depuse până la epuizare la TAS.

Scoasă de pe stadion

Apoi, pe final de JO, s-a produs cazul atletei Mihaela Melinte, cea care era favorita la aurul olimpic în proba de aruncare a ciocanului. Ea a fost scoasă de pe stadion de oficiali înainte de începerea calificărilor, totul din cauza unui test pozitiv înregistrat cu câteva luni înainte, însă rezultatul contraexpertizei a venit chiar în perioada de disputare a întrecerilor olimpice.

Alte memorii depuse, cereri, apeluri, însă nimic nu s-a schimbat. În decurs de o trei săptămâni, Țiriac a trecut prin bucuria de a fi aruncat în apă de canotoarele din barca de 8 plus 1, care câștigaseră al doilea aur olimpic consecutiv, la stresul audierilor și discuțiilor cu regulamentele în față. Oricum a fost, o ediție de neuitat.

Cea de la Atena, 4 ani mai târziu, a fost scutită de asemenea incidente. Canotajul, gimnastica și înotul au adus cele 8 medalii de aur. În toamna aceluiași an, Ion Țiriac nu mai era președinte al COSR, dar în locul său a fost ales Octavian Morariu, o persoană apropiată, căreia, practic, i-a predat succesiunea, rămânând să vegheze din umbră, ca președinte de onoare. Cum o face și acum. 

Fără dopați în lotul olimpic

După Sydney, la insistențele lui Țiriac, COSR a votat ca sportivii care au la activ o ofensă legată de dopaj să nu mai poată face parte din lotul olimpic. Decizia s-a menținut fermă o bună perioadă. Atleta Mihaela Melinte, care și-a susținut încontinuu nevinovăția, a fost unul dintre sportivii care au intrat sub incidența acestei reguli.

Inițial, Țiriac spusese că va demisiona din fruntea COSR pentru că nu ar putea să o suspende din lot pe Andreea Răducan dacă aceasta ar mai fi putut să participe la o altă ediție. Ulterior însă, a revenit asupra ideii de demisie. 

Bilanțul României la JO cu Țiriac președinte al COSR

 

Ediție Aur  Argint  Bronz  Total
Sydney 2000  11  6 26
Atena 2004 8 5 6 19

VEZI ȘI:

Ochi pentru campioni » Țiriac, manager pentru nume uriașe din circuitul ATP! Marea lovitură: Boris Becker

Țiriac la 80 de ani. Zece pagini în Gazeta de azi. La chioșcuri sau pe platforma digitală - aici

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează