SPORTURI  »  TENIS  »  ȚIRIAC LA 80 DE ANI

„Singurul prieten adevărat al lui Ion Țiriac” povestește o farsă de senzație: „Atunci mi-am dat seama că a întors ceasul”

Costică Năstase, căpitan nejucător, alături de Ion Țiriac și de Ilie Năstase (al doilea din dreapta) la meciul câștigat cu Cehoslovacia, în 1977
Costică Năstase, căpitan nejucător, alături de Ion Țiriac și de Ilie Năstase (al doilea din dreapta) la meciul câștigat cu Cehoslovacia, în 1977

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 mai 2019 16:37

Viaţa și mai ales cariera lui Ion Ţiriac au fost strâns legate de la începuturi de Costică Năstase, fratele celebrului Ilie Năstase.

Pe Costică Năstase, acum la 90 de ani, și pe Ion Țiriac, foşti colegi în echipa de Cupa Davis, îi leagă o prietenie de peste 60 de ani.

„Eu l-am cunoscut pe Țiriac când aveam 24 de ani, iar el era un puști de 18 ani, abia venit la București! Ce am avut noi, ce am împărțit, ce ne leagă e dincolo de prietenie, nici n-aș putea să explic”, spune Costică. Fostul jucător de tenis își amintește că „ne porecliserăm, eu îi spuneam «Oaie» că avea părul ăla mare și creț, el îmi zicea «Capră», că eu creșteam capre”.

Ulterior, Tiriac a făcut o echipă de legendă cu mezinul familiei Năstase, Ilie, alături de care a jucat trei finale de Cupa Davis, în '69, '71 şi '72, toate pierdute însă în faţa americanilor.

La turnee, Costică Năstase și Ilie Năstase împreună pe motocicletă

În 65 de ani de prietenie s-au strâns munți de amintiri. Costică Năstase rememorează:

„La începuturi, nu aveam bani. Mergeam prin țară, la turnee, la Cluj sau la Arad de exemplu, cu motocicleta. Țiriac avea o Jawa, el o conducea, având și un sac, eu stăteam în spatele lui, cu rachetele și cu un alt sac. Așa era pe atunci. Eu l-am ținut la mine acasă o vreme, când a fost suspendat din hochei că nu a vrut să se transfere de la Brașov la Steaua, parcă. N-a uitat, îmi mai spune câteodată: „Costică, recunosc că mi-ai dat să mănânc!”. Eu făceam și rost de bani. Stătem noaptea să racordez câte 10 rachete, în timp ce el citea sau dormea. A doua zi le vindeam și așa făceam bani să trăim”.

„Eu sunt singurul prieten adevărat pe care l-a avut și îl are Țiriac pe lumea asta. Restul erau amici sau parteneri de afaceri. Și acum, dacă ne vedem și îi zic ceva de dulce, nu comentează”
Costică Năstase, fost jucător de Cupa Davis

Ion Țiriac și farsa cu telefonul

Extrem de dedicat și de muncitor ca jucător de tenis, așa cum l-a descris chiar și Țiriac, Costică Năstase avea obiceiul să se trezească dimineața foarte devreme, inclusiv la turnee, ca să se antreneze.

„Eram la Brașov, la Balcaniadă. Eu stăteam cu Țiriac în cameră. Mi-am pus ceasul deșteptător să sune la 6:30. A sunat, nu m-am mai uitat la el, m-am echipat și am ieșit să alerg prin oraș.

Când am ajuns la ceasul mare din centru, arăta ora 4:00. Mi-am dat seama că Țiriac mi-a făcut-o. M-am dus în cameră și din somn l-am luat direct la înjurături. Mi-o făcuse, dar nici el n-a mai dormit”. 

„O singură dată am jucat cu Țiriac într-un turneu. Nu avea nicio șansă, dar l-am lăsat să mă bată, că avea examen la ICEF. Era un jucător bun, juca mult cu capul, era ambițios și foarte bine pregătit fizic”
Costică Năstase, fost jucător de Cupa Davis

„I-am salvat viața lui Ion Țiriac”

Costică Năstase spune că „la turneul ăla la care l-am lăsat să câștige, Țiriac a jucat finala cu Gunther Bosch. A câștigat «Oaie» în trei seturi, dar după meci a căzut lemn. I se făcuse rău de la căldură, de la efort. Noroc că am fost lângă el și l-am ținut, altfel cădea direct în cap. I-am băgat și mâna în gură să nu-și înghită limba. L-am salvat atunci”. 

„La mulți ani, «Oaie»! Îți doresc să mai trăiești ani mulți și să ne tachinăm așa cum am făcut-o toată viața, prietene!”
Costică Năstase, fost jucător de Cupa Davis

„I-am pregătit un colaj de poze cu noi doi”

 „Lui Țiriac i nu-i prea place să primească daruri. În plus, ce aș fi putut eu să îi iau de ziua lui?! Are de toate. Mi-a şi zis că dacă vin la Madrid, la aniversare, să nu-i aduc nimic. Așa că m-am gândit la ceva altfel. Am făcut un colaj de poze cu noi doi de când eram tineri, pe unele nici nu le ştie. I-am lăsat deja cadoul la el la birou, la Bucureşti, o să-l găsească la întoarcerea în ţară”.

„Lui Țiriac nu îi prea place să își sărbătorească ziua de naștere. Când eram mai tineri și nu avem așa mulți bani, îmi amintesc că de ziua lui mergeam să mâncăm o pizza și să bem o bere. Asta era tot!”
Ilie Năstase, fost numărul 1 mondial

„Lui Ţiriac nu-i făceam farse, dar o dată s-a supărat!”

Ilie Năstase era cunoscut în circitul profesionist pentru soţiile pe care le făcea adversarilor, dar Ion Ţiriac era mai sobru, mai serios. Fostul număr 1 mondial îşi aminteşte că „odată, a venit un ziarist să facem un interviu despre cei pe care îi cunosc peste 50 de ani. Mă tot întreba cum e Ţiriac şi eu tot îi spuneam că nu ştiu.

Voia să ştie dacă e draguţ, dacă zâmbeşte, dacă spune bancuri. I-am zis că eu nu i-am văzut dinţii, că zâmbeşte mai rar. A aflat Ţiriac şi m-a sunat să mă bată: «Ai zis că nu am dinţi?! Să vezi ce îţi fac!”.

 vezi și:

FOTO Ion Țiriac, apariție de senzație la cina de ziua lui, la Muzeul Prado! S-a fotografiat alături de Simona Halep

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Doi jucători de la FCSB, trimiși la Comisia de Disciplină de CSA Steaua! » De ce sunt acuzați și ce sancțiuni riscă
Superliga
Doi jucători de la FCSB, trimiși la Comisia de Disciplină de CSA Steaua! » De ce sunt acuzați și ce sancțiuni riscă
Drăguș, la prima reușită în campionat pentru Trabzonspor! Filmul golului
Stranieri
Drăguș, la prima reușită în campionat pentru Trabzonspor! Filmul golului
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează