INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PAOK SALONIC

VIDEO+FOTO Răzvan Lucescu a făcut „dubla” cu PAOK, apoi a semnat un contract URIAȘ » Poate în sfârșit să se bucure: „Nu vreau să folosesc cuvinte atât de mari”

Articol de - Publicat duminica, 12 mai 2019 09:26

Răzvan Lucescu (50 de ani) este antrenorul cu cea mai bună performanță din istoria fotbalului grec, campion neînvins cu PAOK și primul care cucerește titlul și Cupa în același sezon.

Pentru Răzvan Lucescu nu putea exista un cadou mai frumos decât acesta, în anul în care a împlinit 50 de ani. Și-a luat revanșa după titlul pierdut în 2018, unul câștigat pe teren și pierdut la Comisii, și a făcut eventul cu PAOK în acest sezon.

Va avea salariu dublu la Salonic

E cel mai performant antrenor din istoria campionatului grec, locul 1 neînvins și cu cele mai multe victorii (26 în 30 de etape). Iar sâmbătă seară, după 1-0 în finala Cupei cu AEK - pe care PAOK a învins-o a treia oară consecutiv în ultimul act al competiției-, a devenit primul care reușește eventul la clubul din Salonic. Intrând în legendă!

Zvonurile că îi va părăsi pe alb-negri în această vară se infirmă. Potrivit presei elene, Răzvan a ajuns la un acord cu patronul Ivan Savvidis: cu un an în plus, până pe 30 iunie 2021, și cu un salariu dublu.

„Nu am trăit într-o stare de furie. Ne-am întărit psihic”

„Nu există decât un singur cuvânt care exprimă starea mea în acest moment. Fericire. Acum simt ceva ce nu am putut simți după ce am cucerit titlul, pentru că această Cupă era mereu într-un colț al minții. O seară specială pentru PAOK, pentru fani. E seara în care ne-am atins ținta, eventul și un campionat fără înfrângere”, a declarat Lucescu după finală.

Secretul unui PAOK invincibil? „După tot ce s-a întâmplat sezonul trecut, nu am trăit într-o stare de furie. Nu a fost furie deloc. Știam că noi am fost campionii și voiam să continuăm succesul. Ne-am întărit psihic și am demonstrat dorința noastră de a fi învingători”, a explicat tehnicianul.

60304169 399364934246350 5354386181456920576 n +7 FOTO

„Toți vor încerca să ne doboare”

Întrebat dacă acesta va rămâne „sezonul PAOK” în istoria fotbalului din Grecia, Răzvan a spus: „Nu vreau să folosesc cuvinte atât de mari. De acum, va trebui să fim și mai pregătiți, și mai concentrați, și mai buni, pentru că toți vor încerca să ne doboare. Fiecare formație, fiecare jucător advers. Toți vor dori să pună capăt seriei noastre invincibile. Trebuie să continuăm performanța”.

La final, antrenorul a anunțat: „Cu toată forța mea, aș vrea să păstrez această echipă lângă mine”. A nuanțat apoi: „Totuși, nu eu sunt cel care ia deciziile”. 

800.000 €va fi noul salariu anual al lui Răzvan Lucescu la PAOK, până în 2021

3 trofee a cucerit Lucescu în doi ani la clubul din Salonic: eventul în acest an, plus Cupa Greciei, în 2018

„Am avut prea multe probleme în acest sezon, i-am pierdut pe Mauricio, El Kaddouri, apoi Vieirinha... Vorbim de jucători cu personalitate. Dar reacția acestui grup arată cât de puternică e legătura dintre jucătorii noștri. O legătură puternică și pe teren, și în afara terenului.

Vreau să vorbesc de «războiul» dintre mine și AEK. Nu am atacat pe nimeni personal de la acest club. AEK are o echipă puternică și un antrenor foarte bun. AEK căuta revanșa acum pentru cele două finale anterioare pierdute. Și AEK știa că titlul de anul trecut a fost al nostru”

Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

Vezi și: 

Lucescu câștigă și Cupa în Grecia! Performanță fabuloasă adusă de un gol din „foarfecă”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
Tenis
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (23)
antirisc
antirisc  •  13 Mai 2019, 13:52

Bravo, "zăgutim"! Poate îți permiți un profesor de engleză că ești super penibil. Asta doar dacă știi să citești, că, de obicei, admiratorii rușilor sunt extrem de proști. Să ne mai întrebăm de genele psdisto-securiste când ești *** de-al lui putin?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

10219762218989746
Catalin Cojocaru  •  12 Mai 2019, 19:07

Acum ,daca are ceva banuti in plus poate isi permite un profesor de limbi straine sau macar de limba engleza,sa nu vorbeasca ca si pana acum cu accentul de balta unui *** prost...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

513165199073650
Ioan Teo  •  12 Mai 2019, 14:58

Bravo maestre R.Lucescu !!! Nici nu se putea o rasplata mai dreapta si buna pentru munca,profesionalismul,modestia ta.Bravo minunatei echipe , pedagogiei ce ai demonstrat-o acolo(fara vedete prea mari ), conducatorilor care te-au inteles perfect si ti-au creeat conditii bune pentru performanta , minunatului public care va iubeste pana la delir si nu in ultimul rand tatalui si familiei tale care ti-au dat o educatie si o cultura solida.Toata Grecia (si nu numai) te respecta iar pentru The Salonic esti un adevarat mit.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează