Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat vineri, 31 mai 2019 09:00
Vicecampioana FCSB a ajuns la un acord cu Voluntari pentru mijlocașul francez de 22 de ani Bilal Laidouni, iar Gigi Becali va achita în jur de 700.000 de euro și va bifa un nou transfer după cele ale lui Oaidă, Belu și Olaru.
FCSB e din nou cea mai activă echipă din Liga 1 în perioada de mercato. În zilele următoare va perfecta cea de-a 4-a achiziție pentru viitorul sezon.
Numele jucătorului în cauză: Bilal Laidouni, mijlocaș ofensiv la FC Voluntari.
Gazeta Sporturilor a anunțat încă de la începutul anului că fotbalistul grupării ilfovene e dorit la FCSB, acolo unde a fost remarcat și apreciat și de patronul Gigi Becali, dar și de directorul sportiv Mihai Stoica.
Între cele două cluburi au avut loc negocieri, s-a și ajuns la un acord, dar s-a convenit ca totul să se semneze și să se anunțe abia după ce Voluntari se va salva matematic și de la retrogradare, dar și de la posibilitatea de a ocupa locul ce duce la baraj. Cum acest lucru s-a întâmplat după etapa trecută, la victoria 2-1 cu Hermannstadt, transferul lui Laidouni la FCSB se va realiza în următoarele zile.
Suma pe care vicecampioana ar urma să o achite ar fi în jur de 700.000 de euro, practic mai mult de jumătate din cât e prevăzut să încaseze Voluntari în sezonul următor din cota ce îi revine din drepturile TV.
Laidouni e pe placul lui Gigi Becali nu doar datorită prestațiilor de la Voluntari, ci și pentru că vede în el un posibil jucător care să fie vândut pe o sumă mare.
Laidouni a împlinit la finalul anului trecut 22 de ani și e un fotbalist cu școala fotbalistică făcută într-o țară care e în top 5 din Europa, Franța, acolo unde s-a și născut, în orașul Montfermeil. Laidouni are și cetățenie tunisiană.
9goluri a produs Laidouni în 30 de meciuri în tricoul Voluntariului: a înscris de 6 ori și a oferit 3 pase de gol
5,85a fost media GSP a notelor lui Laidouni, e primul între toți jucătorii de la FC Voluntari
8a fost nota pe care Laidouni a primit-o din partea GSP pentru evoluția din meciul Voluntari - FCSB 2-2, disputat în martie
4străini mai sunt în lotul FCSB-ului în acest moment: Planici, Morais, Momcilovici și Gnohere
450.000 €e cota la care Laidouni e evaluat pe site-ul transfermarkt
La 19 ani a debutat în Ligue 1
Laidouni e un fotbalist care are în CV o realizare cu care nu se pot mândri mulți jucători. A jucat în prima ligă din Franța la o vârstă foarte fragedă. El a debutat în Ligue 1 în tricoul lui Angers, în primăvara lui 2016. La acea vreme avea numai 19 ani. El a jucat și la echipa secundă a lui Angers, club la care a bifat și prezențe pentru echipa de juniori.
Unde ar juca Laidouni
În această primăvară, atunci când a fost întrebat despre Laidouni, Mihai Stoica a spus că e un fotbalist care îi place, dar a adăugat: "Nu știu exact pe ce post joacă". La Voluntari, francezul a fost folosit ca mijlocaș ofensiv, într-un sistem 4-1-4-1, el fiind unul dintre cei doi mijlocași centrali din linia de 4. Și FCSB a încercat acest modul tactic pe parcursul sezonului, astfel că Laidouni ar putea fi folosit la fel.
Cum ar putea arăta primul "11" al FCSB în noul sezon
Bălgrădean - Belu, Planici, I. Cristea, De Nooijer - Pintilii - Man, Laidouni, Fl. Tănase, Fl. Coman - Gnohere
Rezerve: Vlad, Bălașa, Benzar, Nedelcu, Oaidă, Moruțan, Hora
Ce transferuri a rezolvat deja
JUCĂTOR VÂRSTĂ DE UNDE VINE SUMĂ (euro)
R. Oaidă 21 ani Botoșani 700.000
Belu 25 ani Astra liber de contract
Olaru 21 ani Gaz Metan 600.000
Ce achiziții va rezolva în zilele următoare
JUCĂTOR VÂRSTĂ DE UNDE VINE SUMĂ (euro)
De Nooijer 21 ani Viitorul 500.000
Laidouni 22 ani Voluntari 700.000
Ce alte ținte mai are în mercato
JUCĂTOR VÂRSTĂ ECHIPĂ CÂT AR COSTA (euro)
A. Ivan 22 ani Krasnodar 1.500.000
Pașcanu 20 ani - liber de contract
COMPARAȚIE
Cine are ținte mai bune în mercato?
CFR ⟷ FCSB
Rondon ⟷ Laidouni
Luis Aurelio ⟷ R. Oaidă
Alibec ⟷ A. Ivan
Cestor ⟷ Pașcanu
Butean ⟷ Belu
- ⟷ De Nooijer
- ⟷ Olaru
Olaru, primul "trofeu" pentru FCSB
Campioana și vicecampioana s-au duelat până acum pentru un fotbalist din Liga 1. Darius Olaru a fost dorit de ambele cluburi, CFR chiar a fost foarte aproape de a-l antama, dar imediat după ultima etapă din play-off, mai ales după ce a auzit că CFR îl vede ca pe o soluție perfectă privind regula U21 în sezonul următor, Gigi Becali a plusat la suma de transfer, a fost de acord și să-l lăse să joace încă 6 luni la Mediaș și, astfel, a reușit să-l achiziționeze. E primul duel direct pe care CFR și FCSB îl au pe piața transferurilor în actualul mercato. Iar scorul în acest moment e 1-0 pentru clubul lui Becali.
Zero confirmări în mercato de acum un an
În vara lui 2018, Gigi Becali a adus 5 jucători. Trei au costat bani și doi au venit liberi. Nici unul dintre ei însă nu a confirmat în tricoul roș-albastru pe parcursul sezonului 2018-2019. Moruțan a început bine, dar apoi s-a stins și nu doar că n-a mai impresionat, dar nici măcar n-a mai jucat prea mult în această primăvară. Qaka a rezistat doar câteva luni, apoi a revenit la Iași, Zlatinski aproape că nici n-a apucat să debuteze pentru FCSB, iar despre Rusescu chiar Becali a spus că "l-am plătit degeaba un an întreg". Nici Mihai Roman nu s-a remarcat cu ceva deosebit. Singurul lui atu: a fost jucătorul bun la toate, a fost folosit pe mai multe posturi, de la mijlocaș dreapta până la fundaș stânga și fundaș dreapta.
Ce a luat FCSB vara trecută
Jucător / De unde a venit / Sumă (euro) Randament
Moruțan - Botoșani, 1.100.000 - n-a confirmat
Qaka - Poli Iași, 400.000 - n-a confirmat
M. Roman - Botoșani, 400.000 - n-a confirmat
Rusescu - Osmanlispor, liber - n-a confirmat
Zlatinski - Craiova, liber - n-a confirmat
Îl ia pe Bilal, îl laudă pe Billel
Achiziția lui Bilal Laidouni e aproape rezolvată, iar Gigi Becali are cuvinte de laudă și pentru un alt fotbalist francez, tot cu profil ofensiv, care evoluează în Liga 1. E vorba despre Billel Omrani, de la CFR Cluj. "E foarte bun. Păi, se compară vreodată Rondon cu Omrani? E fotbalist, fotbalist Omrani, fără el nu știu dacă mai câștiga CFR campionatul", a declarat Gigi Becali. Acum un an, Becali a încercat să-l transfere, mai ales că atacantul introdusese un memoriu la comisiile FRF, în care acuza că i-a fost falsificată semnătura pe contractul de prelungire cu CFR. Omrani a marcat 6 goluri în acest sezon de Liga 1, în care a bifat 32 de meciuri în tricoul campioanei.