Articol de Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 02 iunie 2019 20:47
România A a făcut egal cu Angola, echipă care a învins-o la JO 2016, în ultimul meci de la Trofeul Carpați, scor 21-21, și a încheiat competiția desfășurată la Brăila pe poziția a doua.
Suedezul Tomas Ryde și-a început al doilea mandat la echipa națională a României cu o ratare. România s-a clasat pe poziția a doua la a 51-a ediție a „Trofeului Carpaț”. Echipa pregătită de el, în care s-au regăsit cinci debutante, a remizat cu echipa Angolei, 21-21 (13-9), la Brăila, dar grație golaverajului mai bun realizat în precedentele zile, formația pregătită de Morten Soubak a cucerit trofeul.
Acest rezultat vine după ce la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, ultima competiție la care suedezul a stat pe bancă, „tricolorele” au pierdut cu 19-23 chiar în fața echipei din Africa. Ieri, "tricolorele" au condus în prima parte a celei dintâi reprize, apoi au cedat inițiativa, iar angolezele au pus gol după gol pe tabelă, la pauză conducând cu 13-9. Tendința s-a păstrat și în partea a doua, însă româncele au reușit spre final să se apropie, Mădălina Zamfirescu a ratat la ultima fază și partida s-a terminat la egalitatea, 21-21.
Japonia a ocupat locul al treilea, după ce a învins România B cu scorul de 35-29 (18-12), în celălalt meci de duminică. Vineri, România A a învins România B, cu scorul de 36-28, iar Angola a întrecut Japonia cu 26-21. Sâmbătă, România A a dispus la limită de Japonia, cu 28-27, în timp ce Angola a trecut de România B cu 29-18.Tomas Ryde își propune să formeze o echipă competitivă, care să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo, un obiectiv pe care-l avea și fostul selecționer Ambros Martin.
33 de trofeea câștigat România din cele 51 de competiții disputate sub numele de "Trofeul Carpați"
Câștigătoarele ultimelor cinci ediții
- 2019 Angola
- 2018 România
- 2017 Polonia
- 2016 Ungaria
- 2015 Suedia
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul