Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 04 iunie 2019 16:49
Cornel Dinu înapoi? Sosirea lui Eugen Neagoe poate aduce cu sine și o mare lovitură de imagine a lui Dinamo: revenirea lui Cornel Dinu mai aproape de clubul pentru care a scris istorie!
Fost antrenor și președinte, în acte încă administrator al roș-albilor, dar și unul dintre inițiatorii proiectului "Asociația Dinamoviști pentru Dinamo", bărbatul de 70 de ani este foarte apreciat de Neagoe, care i-a solicitat sfaturi lui Mister încă de când era antrenorul lui Sepsi.
"Geană" ar vrea să se folosească de experiența și de know how-ul "Procurorului". Gazeta Sporturilor l-a chestionat pe Dinu vizavi de posibilitate, dar și de situația actuală a clubului.
- Mister, ce părere aveți despre numirea lui Eugen Neagoe?
- L-am avut jucător la Dinamo și mi-a lăsat o impresie foarte bună ca om. L-am apreciat și pentru distincția cu care a stat alături de Victor Pițurcă. Noi doi am avut o relație mai mult decât amicală, chiar mi-a solicitat unele păreri în perioada când era la Sepsi.
- Sincer, cum apreciați ceea ce se întâmplă acum la club?
- A mai existat de două ori o asemenea situație în istoria lui Dinamo, la fondarea clubului și la mijlocul anilor '90. Dar niciodată n-a fost atât de dramatică, acum se pleacă de la minus, nu de la zero. Nu știi pe cine te mai bazezi, ce iei, ce dai și nu știu dacă Eugen Neagoe s-a mai confruntat cu o asemenea situație. De unul singur nu poți rezolva această criză tehnică, ci doar în echipă, cu experiență și cu competență.
„Îmi asum orice risc pentru binele lui Dinamo”
- În cariera dumneavoastră, v-ați confruntat cu o situație similară?
- Eu, Dinamo... După 1996, când am fost președinte și Cornel Țălnar antrenor, când l-am obligat să joace cu 8 tineri Under 21, crescuți în climatul Dinamo, ce trebuiau să evolueze meci de meci, fără a se pune imediat presiunea rezultatului. Dar și atunci s-a plecat de la zero. Apoi, începând cu 1998, revenind în iarbă, cu câteva plombe, jucători cu experiență, precum Lupescu, Iftodi, Vlădoiu, Preda, s-a creat acea echipă ce-a făcut furori la finele anilor '90 și începutul anilor 2000.
- Dacă veți fi solicitat de Eugen Neagoe să vă întoarceți mai aproape de Dinamo, veți accepta?
- Eu sunt foarte legat de proiectul zecilor de mii de suporteri adevărați care vor să contribuie la salvarea clubului. Nu știu dacă Dinamo are nevoie de oameni competenți, nu contează în ziua de azi judecata, experiența, atașamentul. Ei se pricep la toate, sfidează tradiția și istoria cluburilor, asta e drama societății românești în toate domeniile. Ei... După obiceiul nefast al neamului, cei ce preiau puterea o transformă în jucăria lor preferată, distrug și ce-au făcut bine cei de dinaintea lor, n-au nevoie de oameni ce se confundă cu istoria, cu tradiția. Eu sunt dispus să-mi asum orice risc pentru binele lui Dinamo, indiferent de situația mea medicală! Spre deosebire de cei ce au ajuns milionari formați de Dinamo. Repet: eu sunt foarte legat de proiectul suporterilor adevărați. În care ar trebui să creadă și cei ce au proprietatea lui Dinamo, acum și înainte, chiar dacă n-au scris pagini de istorie pentru acest club. E singura șansă și pentru ei, și pentru fotbalul românesc, alături de suporteri.
„Oameni adevărați sunt alături și la bine, și la rău, se cunosc mai ales în momentele grele. Iar la Dinamo e o situație de excepție și e o greșeală să crezi că un singur om poate deține bastonul sau bagheta magică" Cornel Dinu
Vezi și: