Articol de Răzvan Luţac - Publicat miercuri, 12 iunie 2019 10:07
Dimineața de marți a început cu o harababură în lotul României U21, harababură pe care Gazeta Sporturilor v-o explică: din ce motiv Ricardo Grigore s-a bucurat, pentru câteva ore, că va fi la Euro 2019?
Accidentarea lui Nedelcearu i-a șocat pe colegii de lot deja ajunși în Italia. "Sper să fie bine", i-a transmis Alex Cicâldău, îngrijorat că niciunul dintre fotbaliștii lui Rădoi nu reușise să ia legătura cu fotbalistul lovit puternic în Malta.
Titularizat în locul suspendatului Dragoș Grigore, Nedelcearu a încercat, în minutul 30 al meciului din La Valletta, 0-4, să îl deposedeze pe Corbolan. În săritură, maltezul l-a lovit cu genunchiul în față, iar apărătorul de 23 de ani a părăsit puternic zdruncinat și tumefiat terenul.
Cu toate că imaginile erau groaznice, stoperul de la Ufa a fost liniștit de medicii maltezi, care i-au spus că va putea juca la CE, chiar dacă ar putea utiliza o mască.
A fost momentul în care FRF a apelat la două soluții:
1) L-a chemat preliminar pe Ricardo Grigore la o vizită medicală marți dimineață, ca soluție de rezervă pentru Nedelcearu;
2) L-a programat pe Nedelcearu la o clinică din Bologna, iar acesta a zburat alături de colegii săi veniți din Malta, însă a rămas pentru consultații.
Seara, în jurul orei României 23:30, s-a stabilit că Nedelcearu va rămâne, deși decizia era oarecum previzibilă.
"L-AU ÎNCURCAT TELEVIZIUNILE"
Oficiali FRF au punctat, pentru GSP.ro, cum s-a ajuns ca Grigore să fie considerat, pentru câteva ore, în lotul lui Rădoi.
"El a fost anunțat că va face vizita medicală doar preventiv, pentru că nu se știa dacă Nedelcearu va fi apt sau nu. Cu toate acestea, când s-a dus de dimineață la INMS, acolo făceau vizita medicală jucătorii de la FCSB. Iar prezența sa n-a trecut neobservată! Astfel, cu televiziunile în jurul său, jucătorul s-a pierdut și a punctat drept sigură prezența sa la Euro", povestesc surse federale.
Trimișii Gazetei în Italia au punctat, încă de ieri dimineață, după apariția știrii că Grigore va veni la lot, că acesta va fi chemat în cantonament doar dacă se renunță la Nedelcearu, fundașul de la Ufa fiind, atunci, pregătit să decoleze spre Bologna.
CA MIRCEA GEOANĂ
"Un vis împlinit, pentru că asta mi-am dorit de la începutul sezonului. Îmi doresc foarte mult să fiu acolo!", declarase Grigore pentru Telekom Sport.
Bucuria sa prematură a semănat cu cea a fostului președinte al Senatului și al PSD, Mircea Geoană.
"Este o noapte frumoasă pentru democrație, o victorie muncită și vă mulțumesc celor care mi-ați acordat încrederea (...) Mihaela, dragostea mea!", au fost cuvintele care au rămas în istorie după scrutinul din 2009, în care seara Mircea Geoană își anunța victoria, iar dimineață, după numărarea voturilor, Traian Băsescu s-a impus la o diferență de circa 70.000 voturi.