Articol de Ovidiu Minea - Publicat luni, 17 iunie 2019 19:56
Politehnica Iași s-a reunit astăzi, problemele moldovenilor fiind grave.
Căpitanul echipei, Cosmin Frăsinescu a recunoscut că sunt salarii restante din sezonul trecut, bugetul pentru sezonul viitor este incert, iar dintre titularii de anul trecut au mai rămas, în afara lui Frăsinescu, doar Rusu și Mihalache.
În plus, la capitolul noutăți, au apărut doar necunoscuți: Negrea (Augsburg II), Loshaj (Roda, Olanda II), Carlone (Patro Eisden, Belgia III), Mocanu (Kettering Town, Anglia VI).
Noul antrenor, Mihai Teja, are și un alt motiv de nemulțumire: „Când am venit la Iași, mi s-a promis că vor începe lucrările de modernizare a terenului de antrenament, dar acum arată la fel. Sunt dezamăgit!” a spus tehnicianul, care a avertizat încă de la instalare că nu va rămâne la Poli dacă nu se vor rezolva problemele legate de infrastructură și cele de stabilitate financiară.
Mihai Teja și-a stabilit staff-ul pe care îl va avea la Poli Iași. Antrenor secund va fi fostul mijlocaș dinamovist Costel Pană, analist video – Ciprian Niță, care a pregătit CS Balotești, iar spaniolul Jose Schneider Tirado va fi preparator fizic. Antrenor de portari va rămâne ieșeanul Benone Dohot.
Mihai Teja și staff-ul său // Sursă foto: Facebook Poli Iași
Lotul prezent la reunire: Rusu, Cobrea, Tîrnovanu, Axinte, Samnik, Mihalache, Frăsinescu, Bădic (accidentat), Panțâru, Chelaru, Danale, Fr. Cristea, Moldovan, Enoh (cu care se tratează rezilierea), Gallego, Rus, Bosoi (toți la final de contract).
Jucători noi: Negrea (Augsburg II), Loshaj (Roda, Olanda II), Carlone (Patro Eisden, Belgia III), Mocanu (Kettering Town, Anglia VI).
Vezi și:
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul