FOTBAL  »  Superliga  »  CORESPONDENȚĂ DIN SPANIA

VIDEO + FOTO Reportaj de pe Costa del Sol: altă viață, la doi pași de cantonamentul lui Dinamo! De la roaba cu șampanii turnată pe femei la Ferrari-ul cât bugetul „câinilor”

Viața în Marbella +12   FOTO
Viața în Marbella

Articol de - Publicat joi, 27 iunie 2019 11:51

DINAMO // Zece kilometri e distanța dintre locul unde se pregătesc „câinii” pentru noul sezon și epicentrul distracției estivale la Marbella.

  • Jurnaliștii GSP Eduard Apostol (reporter) și Cristi Preda (foto) sunt în Spania și transmit cele mai noi informații din cantonamentul lui Dinamo 

Fiindcă dacă elevii lui Eugen Neagoe vor să șteargă cu buretele sezonul negru din ediția precedentă, vorba lui Dan Nistor mai rău nici că se poate, pe Costa del Sol oamenii vin pentru plajă, mare, piscine, party-uri și trai bun. Imaginați-vă un șirag de mărgele, iar fiecare dintre perle este o stațiune plină de suflete venite să trăiasca vara altfel, la relaxare. Să-și bucure sufletul și să umple mediul online cu fotografii-manifest de cât de bine se distrează aici.

Ce faci cu o roabă plină de șampanii?

Sunt multe locuri unde bancnotele sunt niște hârtii colorate, dar Puerto Banus este capitala fițelor de pe Costa del Sol. Milionarii, reali sau de carton, preferă să închirieze yahturi din acest port în care ambarcațiunile stau aliniate ca în parcarea unui mall, apoi se duc și dau o tură până la Nikki Beach, la cluburile unde comandă o roabă de șampanii, pe care nici nu le savurează ci doar să-și facă nebunia stropind domnișoarele!

fete 3 +12 FOTO

„Asta e nebunia lor, Rezervi masa, 10-15.000 de euro, depinde, 6-8 persoane, și-ți vin cu bărci de lemn cu șampanii, zece de obicei, mari, mici, cu torțe, cu artificii, cu muzică de parcă începe lupta secolului, ca să faci impresie. E desfrâu, cu fete sumar îmbrăcate, cu băutură la discreție. Să nu crezi că se bea până se cade sub masă. Nu! Cea mai mare parte din conținut este turnată pe fete, în special șampanie, e agitație, râsete.

Apoi, vede altul, zice că și el vrea, pac!, bagă 10.000 de euro, vin șampania, fetele, bikini, și tot așa, ne-a povestit Alexandru Avram, manager de ani buni al unui restaurant din Puerto Banus.

Alexandru Avram

Ferrari galben pe post de urs la Sinaia, pe vremuri

OK, lăsați roaba cu șampanii în șopronul Mediteranei! Puerto Banus, în miezul săptămânii. Magazine fashion în care un breloc cu logo-ul X costă mai mult decât întreținerea la bloc pe lunile de iarnă. Haine scumpe pe fete frumoase, naturale, plasticizate, venite în vacanță sau la muncă. Băieți care se distează cu prietenii sau gata să agațe orice domnișoară.

Cupluri care-și fac poze pe rând cu mașini mult mai scumpe decât apartamentul viselor lor. Familii cu copii care nu ratează nicio fotografie cu orice yaht mai voluminos decât un conac și cu mașini din filmele SF. Cine zice că românii sunt așa și pe dincolo, să-și muște limba!

„Uite, ăsta e un Ferrari LaFerrari, al unui prinț indian, care are și yahtul ăsta fain. Acesta galben e model decapotabil, mai are unul închis. El zice că a dat 4,8 milioane de euro pe ăsta galben! Comandă specială”, a detaliat românul nostru. A văzut mulți oameni cu bani, de la Cristiano Ronaldo până la șeici și multimilionari care conduc Mercedes AMG cu pantofi de 30 de euro bucata.

Ferrari-ul acesta galben are lipici, nu degeaba e cât bugetul anual al lui Dinamo: dacă vrei să pierzi cinci minute din viață, la ora 17:00, după-amiaza, la peste 30 de grade Celsius, o să vezi oameni de toate națiile pozându-se în diverse ipostaze lângă el. Seara, automobilul este camuflat de stăpân cu o husă neagră, care parcă-i sporește enigma.

img 20190114 wa0064 +12 FOTO

Și când te gândești că la 10 metri distanță și două yahturi mai încolo stă un Lamborghini Aventador negru de nu-știu-câți-cai-putere de doar 480.000 de euro bucata, care atrage doar pe jumătate din privitorii veniți în vacanță.

Când a venit Cristiano...

Puerto Banus este un salon. Auto, uman, de care vreți. După amurg, e ditamai petrecerea pe un yaht gri, uriaș, iar turiștii simpli trec și fac câte un video. Anul trecut, în aproximativ același loc, s-a strâns lumea ca la bâlci fiindcă a venit Cristiano Ronaldo cu familia.

„Când a venit Cristiano, au sosit trei mașini, au coborât toți, dar n-a vrut să facă poză cu nimeni. Era lume ca la Elvis Presley, n-a vrut nici cu copii să facă poze, plângeau ăștia mici, degeaba”; a dezvăluit Alex. Prinții saudiți sau mai retrași: când au chef de shopping, închid un magazin, nu contează brand-ul, și-și fac poftele la cumpărături o oră, „sparg” o sută, două, de mii și gata.

Cu Mediterana albastră, plină ochi de yahturi, cu tineri, băiețași de bani gata sau milionari ce închiriază superbolizi pentru 1.000 de euro / zi ca să se plimbe cu mașinile pe o fășie de un kilometru. Dau o tură, două, trei, să-i vadă urbea, bling-bling, o poză și vaya con Dios.

Vezi și: VIDEO Trimisul GSP în Marbella a analizat cele 6 transferuri ale lui Dinamo: Straton e noul Lobonț + cine face „munca murdară” și cine a fost timid

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
Superliga
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
bogat
bogat  •  28 Iunie 2019, 12:45
Postat de caminero pe 28 Iunie 2019, 10:04

Tocmai pentru că e o mizerie, lumea asta găunoasă trebuie din cînd în cînd expusă privirii. Ca să știm unde să NU ajungem.

Din pacate expunerea asta excesive a "lumii gaunoase" nu are efect educativ ci dimpotriva, ofera modele gresite societatii.

caminero
caminero  •  28 Iunie 2019, 10:04
Postat de bogat pe 27 Iunie 2019, 15:02

Articol de saraci financiar si cu duhul. Lumea din articolul asta e o mizerie, un drum infundat al civilizatiei vestice, niste copii de bani gata care sparg ce au facut parintii lor. Nimic, fum, loc de balosit pentru gesepisti.

Tocmai pentru că e o mizerie, lumea asta găunoasă trebuie din cînd în cînd expusă privirii. Ca să știm unde să NU ajungem.

crapatot
crapatot  •  27 Iunie 2019, 17:20
Postat de crapatot pe 27 Iunie 2019, 17:15

altii se desfiinteaza sau prin ligile 4-5 beau apa cu ciorapul :))

si prin puscarie au fost invatati cu *** la *** :))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează