SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

WIMBLEDON. Cum arată tabloul masculin » Rafael Nadal și Roger Federer sunt pe aceeași parte a tabloului. Spaniolul are duelul nervilor în turul II

Articol de GSP - Publicat vineri, 28 iunie 2019 19:18

Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va debuta oficial luni, 1 iulie, cu primele meciuri din turul I.

Aflat la cea de-a 133-a ediție, turneul va avea premii totale în valoare de 49,4 milioane de dolari, din care câștigătorul de pe tabloul masculin va primi aproape 3 milioane de dolari. Finalistul va primi aproape 1,5 milioane de dolari.

Novak Djokovic, 1 ATP, va încerca să își apere trofeul cucerit în ediția precedentă. În cazul în care va reuși, va cuceri al cincilea titlu la Wimbledon.

Traseul lui pornește cu neamțul Philipp Kohlschreiber (57 ATP) în primul tur, iar pe drumul spre finală i-ar putea întâlni pe Gael Monfils, Stefanos Tsitsipas, Kevin Anderson sau Alexander Zverev.

Rafael Nadal și Roger Federer, pe aceeași parte a tabloului

Cel mai titrat jucător de la Wimbledon, Roger Federer (3 ATP), cu 8 trofee cucerite, ultimul în 2017, poate da piept cu Rafael Nadal în semifinale. Ar fi pentru prima oară când cei doi s-ar întâlni pe iarba londoneză, după celebra finală din 2008, câștigată de Nadal și considerată de specialiști un posibil cel mai frumos meci din istoria tenisului.

Nadal va mai avea un meci greu de digerat în turul secund, contra vulcanicului Nick Krygios. Australianul făcuse în urmă cu ceva timp câteva declarații dure la adresa lui Nadal, insinuând chiar că spaniolul s-ar dopa, așa că revederea lor nu va fi prea fericită.

Până la duelurile de foc, Federer și Nadal vor avea, însă, meciuri ușoare în primul tur: elvețianul cu Lloyd Harris (87 ATP), iar Rafa cu Yūichi Sugita (258 ATP).

Fără partide lungi

O noutate în competiția masculină din acest an o constituie introducerea tie-break-ului în setul decisiv în cazul în care scorul va ajunge la 12-12.

În acest fel vor dispărea partidele maraton ca cea disputată de John Isner și Nicolas Mahut în 2010 și încheiată în 11 ore și 5 minute, scor 6-4, 3-6, 6-7(7), 7-6(3), 70-68.

Citește și:

Nick Kyrgios, insinuare de dopaj la adresa lui Rafa Nadal: „Când joc cu el pot simți mirosul sângelui”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”
Nationala
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează