FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // EXCLUSIV Eugen Neagoe promite sezonul marii revanșe: „Nu mi-e frică, nu păcălesc și spun totul verde în față” + cât timp a vorbit cu Negoiță până acum și ce mare stelist invită în tribune

Eugen Neagoe a avut mână liberă la transferuri și s-a impus cu timbrul său vocal în fața șefilor, vorbind concret și apăsat +2   FOTO
Eugen Neagoe a avut mână liberă la transferuri și s-a impus cu timbrul său vocal în fața șefilor, vorbind concret și apăsat

Articol de , - Publicat vineri, 05 iulie 2019 09:00

DINAMO. Eugen Neagoe, 51 de ani, s-a destăinuit cititorilor Gazetei Sporturilor și suporterilor dinamoviști în preajma startului sezonului marii revanșe.

Neagoe și-a început munca la Dinamo în stilul care l-a făcut apreciat în cei patruzeci de ani de fotbal. Fără cuvinte mari, fără bling-bling-uri, fără să promită marea cu sarea, dar cu o atitudine de antrenor, vorbind scurt și la obiect, accentuând cuvintele pe care vrea să le transmită jucătorilor.

Și cu un staff care știe ce și cât să ceară fotbaliștilor, Sebastian Moga, Marius Dima și Florentin Rădulescu fiind pe același calapod cu A1. Fiindcă, mai întâi de toate, Neagoe asta e: antrenor principal.

Nu manager, nu agent, olteanul care va împlini luna viitoare 52 de ani s-a pus să facă fotbal la Dinamo. S-a înconjurat de oameni simpli, dar interesați strict de fenomen, puși pe muncă, nu pe căpătuială, lingușiri și sforării pe lângă "șefu'" de la club.

Iar spre deosebire de alte perioade de mercato, fotbaliștii pe care i-a vrut antrenorul au sosit la timp în proporție foarte mare, n-a mai fost nevoie de rugăciuni, de promisiuni sau de așteptarea toamnei. Primul detaliu sesizabil după cantonamentul iberic este că și fotbaliștii își ascultă profesorul, nu cârtesc, nu caută să taie marginile terenului la alergări, aspecte care ar putea să schimbe ceva în bine la Dinamo. 

- Domnule Neagoe, ce le-ați făcut "câinilor" de se antrenează fără să mârâie?
- Nu sunt dur, dar e o perioadă grea și scurtă. Mie, sincer, îmi pare rău că nu am avut posibilitatea să le dau o zi liberă la Marbella, să vadă și ei lumea, dar efectiv nu am avut timp! Nu aș vrea ca apoi să regret că i-am lăsat să se relaxeze. Campionatul e atât de aproape și trebuie să fim pregătiți la linie! 

- Cum v-ați caracteriza? La antrenamente vorbiți cu jucătorii, dar cred că o singură dată v-am văzut zâmbind.

- Nu suntem în vacanță ca să ne permitem luxul unui zâmbet. Asta e meseria noastră, rezultatele nu vin întâmplător, ele vin doar dacă ești serios, muncitor, bine pregătit. Timp să râdem, să glumim vom avea, dar nu acum. E important ca la miuțe, la amicale, să fie mare responsabilitate pentru toți. Vreau să ne respectăm, pe noi și meseria, doar așa putem crește în valoare.

- E acea expresie englezească: "Un pumn de fier într-o mănușă de catifea". Vă este cunoscută?
- Eu respect jucătorii, pe absolut toți, nu vorbesc urât cu ei, nu-i vorbesc pe la spate. Și le cer același lucru. Le-am zis: "Îmi puteți arăta respectul prin modul de a vă pregăti, prin cum tratați fiecare moment al antrenamentului". Tot ceea ce fac eu fac pentru noi toți, pentru echipă. La mine nu există jucători cu experiență mai mare sau juniori, eu îi tratez pe toți la fel, au parte de același tratament.

"Nu vreau să fiu aclamat, să mi se strige numele, vreau să-i văd fericiți pe suporteri"

- Chiar dacă au fost aduși de predecesorul dumneavoastră?
- Sincer, nici nu mă interesează cine i-a adus! Toți sunt din aceeași familie, cu toții suntem o familie. La Dinamo, trebuie ca forța grupului să fie în beneficiul clubului.

- V-au lăsat un gust amar primele zile la Dinamo, cu contestări, cu apostrofări?

- Aș câștiga ceva dacă aș fi supărat? Am trecut peste moment. Suporterii au dreptatea lor, sunt și ei dezamăgiți. Dinamo, un club cu istorie formidabilă, să nu fie doi ani la rând în play-off... Eu i-am înțeles din punctul acesta de vedere. Dar sunt convins că ei se vor apropia de echipă și-o vor susține, își vor da seama că tot ceea ce facem e în folosul lui Dinamo.

- Cu ce vreți să-i cuceriți?
- Nu sunt genul de om să se dea în spectacol cu declarații. Nu fac paradă, nu mint, nu păcălesc, obiectivul nostru e play-off-ul, apoi ne vom gândi mai sus, la mai mult. 

- A trecut perioada de război civil la Dinamo? Știți la ce mă refer: amenințări, spectacole pirotehnice, frica de fani a unor conducători.

- Știți care e răspunsul meu? Eu aș fi foarte fericit să-i văd pe suporterii lui Dinamo zâmbind. Asta vreau! Știu cât de iubită e echipa, în țară, în străinătate. Uite, acesta este un obiectiv îndrăzneț al meu, să-i văd pe oameni fericiți. Și, atenție!, nu vreau să fiu aclamat, să mi se strige numele, fanii să-i încurajeze doar pe jucători, nu pe mine.

Dorință: Arena Națională

- Credeți că echipa îi va readuce la stadion? Să nu se mai audă vocile fotbaliștilor pe teren.
- Eu sunt ferm convins că dacă vom câștiga primul meci, la Viitorul, al doilea, cu Craiova, va fi cu stadionul plin acasă la noi.

- Acasă unde?

- Din ce știu, din discuțiile cu șefii, jocurile de acasă le vom juca pe Național Arena. Bineînțeles, în funcție de disponibilitatea stadionului, fiindcă sunt acele concerte. Pe Național Arena sigur vom avea suporteri mulți.

- Cum vi se pare stadionul Dinamo?
- Nu e o presiune mare pe adversar. Știu de când veneam ca oaspete. Tribunele sunt departe de gazon. E și vechi... Eu îmi doresc ca toate jocurile să le disputăm pe Național Arena.

"Nicio clipă n-am vrut să renunț la Dinamo"

- Aveți emoții pentru debut?
- Niciuna!

- Niciuna?

- Absolut deloc. Am o dorință mare de a reuși și vreau să-i fac fericiți pe suporterii dinamoviști.

- Ați avut vreun, la moment dat, intenția de a renunța la postul de antrenor principal?

- Niciodată, nici măcar vreo clipă!

- Chiar dacă vedeați și auzeați atâtea dinspre atâția oameni?
- Am văzut, am auzit... Nu vreau să intru în polemici, dar cred eu că suporterii nu erau contra mea. E greu ca mii de oameni să aibă aceeași părere despre un singur om.

- Credeți că veți rezista presiunii de antrenor la Dinamo?

- Cu siguranță așteptările sunt mari. Știu unde sunt. Sunt gata de a lua viața de la Dinamo în piept! Sunt convins că dacă vor fi rezultate, care ele țin orice antrenor în funcție, totul va fi în regulă.

- Vorbiți simplu și foarte sigur pe dumneavoastră.

- Așa sunt. Crede-mă, nu joc un rol, îți spun exact adevărul, așa cum le spun și jucătorilor mei.

"Tot ce mi-am propus mi-a ieșit mereu"

- Așteptați Derby de România?
- Da, e o emulație fantastică într-o asemenea confruntare, e cel mai mare meci din România, dar pentru mine nu e importantă doar partida cu FCSB. Vreau maximum din fiecare joc.

- Să zicem că peste câteva minute e prima etapă, cu Viitorul, în deplasare. Nu ar fi bună și-o remiză?
- Sincer, noi vom pregăti meciul ca să-l câștigăm. Însă se pot întâmpla multe în decursul partidei. Poate primim gol, atunci te gândești doar cum să egalezi. Niciodată nu sunt mulțumit cu un egal înainte de meci, dar nu poți ști ce-ți aduce fotbalul.

- Vă este teamă că ați putea să nu realizați ce v-ați propus sau că jucătorii nu se vor ridica la nivelul așteptărilor antrenorului?

- Nu am nicio teamă. De obicei, tot ceea ce mi-am propus am reușit. Și să vă spun ceva: voi reuși și la Dinamo!

- Fotbaliștii vor putea fi ofensivi, agresivi și capabili să alerge și 100 de minute?
- (zâmbește) Citezi din mine? Ca să-ți răspund: obligatoriu! Eu zic că băieții vor fi ofensivi, agresivi, disponibili la efort încă de la prima etapă.

- Din nou, sunteți foarte calm, foarte sigur. Pe ce vă bazați?

- Pe echipă, pe jucători, pe cunoștințele mele și ale staff-ului împreună cu care lucrez de mult timp. Eu sunt convins că vom ajunge în play-off, apoi în cupele europene. Cu muncă, seriozitate, sacrificiu, atitudine corectă se poate orice.

"Dacă nu credeam, nu veneam"

- Pe cine vedeți acum favorită la titlu?
- N-aș putea să vă spun, eu mi-aș dori ca Dinamo să fie favorită!

- În sinea dumneavoastră visați să vă luptați cu echipa pentru a câștiga campionatul?

- Eu vreau să fiu obiectiv. După ce vom ajunge în play-off, ne vom gândi la mai mult.

- Credeți că timpul va avea răbdare cu dumneavoastră? La Dinamo s-au schimbat antrenorii într-un ritm alarmant.
- Rămâne de văzut. Eu n-am cerut conducerii să-mi dea 6 luni, un an, obiectivul clar a fost play-off-ul. Dacă nu credeam că pot realiza acest obiectiv, nu veneam.

- Vi se pare normal ca un antrenor dorind să se ducă la o rivală a lui Dinamo să garanteze câștigarea titlului cu salariul pe un an?
- Eu n-aș face așa ceva. Nu aș putea să garantez, nu sunt teribilist, nu-mi place să păcălesc fotbalul și oamenii care conduc un club.

"Antrenez fără rușine și la liga a doua, dar cum cred eu"

- Ați putea lucra vreodată cu un patron-antrenor precum Gigi Becali?
- N-aș putea să vă spun, dar pot să afirm cu siguranță că eu sunt întotdeauna antrenor principal. A1! Altceva nu sunt. Cum să accept să-mi spună ce schimbare să fac?! Ar însemna că nu mă respectă, că eu nu mă respect pe mine, meseria, jucătorii! Și fotbaliștii nu te-ar mai respecta! Pot să antrenez și-n liga a doua, nu e rușine, dar îmi fac serviciul cum cred eu de cuviință. Ca antrenor principal.

- V-a tentat vreodată ideea de antrenor-manager? La noi sunt exemplele Mircea Rednic și Edward Iordănescu, afară sunt foarte mulți.

- Nu cred că un antrenor poate să le facă pe toate și să le facă foarte bine. De aceea sunt angajați atâția oameni la un club. Da, toate deciziile la echipă le ia antrenorul. Când am adus acești jucători, am discutat cu conducerea lui Dinamo. Mai puțin cu domnul Negoiță, cu dânsul n-am vorbit despre niciun jucător. Prunea, Dănciulescu sunt zi de zi cu mine, discutăm, iar decizia finală o iau eu.

10 minute adunate cu Negoiță

- De câte ori v-ați întâlnit cu Ionuț Negoiță?
- De două ori, de fiecare dată câte cinci minute.

- E bine, e rău?

- Nu cred că patronul de la Liverpool vorbește zilnic cu Klopp! Așa cred eu. De aceea s-au inventat președinții, managerii sportivi. OK, sunt și patroni-antrenori, pricepuți, care cunosc fenomenul, iar acum nu sunt răutăcios când spun aceste lucruri. Foarte bine, sunt banii lor, oamenii vor să și conducă, să facă și primul 11, nu pot să-i judec.

- Faptul că Negoiță vrea să vândă clubul îi poate afecta pe jucători?
- Băieții au semnat contracte cu Dinamo, nu cu domnul Negoiță. Jucătorii să se concentreze pe munca lor, pe fotbal, zi de zi, au o meserie frumoasă, iar odată cu rezultatele vor veni și recompensele. Iar când ies în oraș la o cafea, să fie mândri că lumea le mulțumește.

"Pot fi și un prieten, și un frate mai mare"

- Sunteți genul de antrenor care se bate pentru jucători când sunt restanțe salariale?
- Noi avem jucători cu calitate umană, eu întotdeauna am fost aproape de ei oriunde am fost.

- Sunteți tată sau frate mai mare pentru ei?

- Un coleg mai mare. Prieten, frate, dar totul până la respect, în primul rând pentru meserie, nu ne tragem de șireturi.

3victorii a strâns Neagoe în amicalele verii cu Dinamo: 2-0 cu Linfield, 6-1 cu Bruno's Magpies și 3-0 cu Kilmarnock

"Ar fi păcat să nu se facă un stadion nou în Ștefan cel Mare. E obligatoriu. Eu cred că la anul vor începe lucrările"

"Lucrez cu Sebi Moga din iunie 2006, când am mers la Pandurii, apoi tot din acea perioadă e și Marius Dima alături de mine. Cu Florentin Rădulescu colaborez de un an. Ei sunt cei mai buni din țară! De ce? Sunt ai mei și eu lucrez cu cei mai buni"

Eugen Neagoe

”Ar fi bine să renunțăm la mentalitatea «Să moară capra vecinului»!” 

Dinamovistul Eugen Neagoe a mărturisit că nu are antipatii și-ar vrea cât mai multe formații românești sus în Europa, pentru a crește tot fotbalul intern. Neagoe va avea un oaspete special la meciuri: pe Victor Pițurcă.

- Ce vă inspiră în meseria dumneavoastră?
- N-am ajuns la un nivel să le cunosc pe toate. Urmăresc în fiecare zi să învăț, discut cu oameni foarte importanți din fotbal, orice convorbire e benefică, ascult și fac ca mine!

- Mai țineți legătura cu Victor Pițurcă?

- Bineînțeles. Dar nu discutăm mult despre jucătorii mei. Eu îi cunosc cel mai bine, nimeni nu-i știe mai bine ca mine. Iar Victor Pițurcă e un om de mare caracter, nu dă sfaturi nimănui, decât dacă e întrebat.

- Îl vedeți revenind în fotbal, activ?
- Este un antrenor mare. A avut oferte întotdeauna și pe bani foarte mulți. Dar poate nu a fost convins de proiectele prezentate. Și acum are oferte.

- Îl veți invita la meciurile lui Dinamo?
- Cu mare plăcere. Și cred că va veni. Este un om care trăiește pentru fotbal.

"Întotdeauna îmi apăr echipa, nevoile și neamul"

- Aveți mai mulți prieteni sau dușmani în fotbal?
- Pfff, aș vrea să cred că mai mulți prieteni, amici. Dușmani sper că nu, nu m-am certat... Dar poți să știi?!

- Vi s-a reproșat că în perioada Sepsi, în februarie, ați zis că arbitrii o vor favoriza pe Dinamo ca să ajungă în play-off.
- Eu eram la Sfântu Gheorghe, era normal să-mi apăr echipa, nevoile și neamul. Întotdeauna voi apăra echipa unde sunt.

- Ar fi bine ca arbitrii să aibă iar frică de Dinamo?

- Aș vrea să beneficiem de arbitraje corecte, ca să creștem. Ne concentrăm pe muncă, nu să atragem simpatia arbitrilor. Cred că în acest moment arbitrii sunt foarte corecți în mare parte. Dacă se fac erori, nu sunt plătite, ci umane, nu mă gândesc, acum, în 2019, că mai are cineva curaj să discute cu un arbitru.

- Credeți că suporterii dinamoviști vor vedea în viața asta echipa în grupele Champions League?

- Eu sunt convins că se poate. Chiar dacă nu foarte rapid. Nu va fi ușor pentru niciuna dintre echipele românești să mai ajungă acolo. Mi-aș dori și ca-n acest an CFR Cluj să se califice, dar va fi foarte, foarte greu.

"De ce ură și să nu creștem cu toții împreună?"

- Pe FCSB ați vrea-o acolo?
- Orice echipă românească! Ar fi bine ca toate cele patru formații să ajungă în grupe, cel puțin în Europa League, ar fi bine pentru sportul nostru.

- Vă gândiți că se vor obosi acolo?

- Eu gândesc pozitiv, că ar fi bine pentru fotbalul românesc. Hai să ne schimbăm de la statutul "Să moară capra vecinului"! Fotbalul poate progresa cu succesul cât mai multor echipe românești. Ne putem susține, unul pe celălalt, să creștem.

- Ați jucat la Craiova, la Dinamo, sunteți antistelist?
- Întotdeauna când întâlnesc Steaua/FCSB vreau să câștig. Dar nu urăsc acest club. Eu vreau să bat și Craiova. Am reușit la echipele pe care le-am antrenat, sper s-o fac mai departe. N-am ură. Mă pot întâlni și cu rivalii, să bem o cafea, să vorbim despre fotbal, să ne dăm mâna.

"Pe Tandia l-aș aduce oricând"

- Care e tipul de fotbalist preferat?
- Pff, sunt mulți. Mi-aș dori ca atacanții noștri să facă ce face Cavani, fundașii ce face Sergio Ramos, mijlocașii să facă ambele faze perfect. Bine, mi-aș dori jucători perfecți.

- Ați trece cu vederea anumite acte de indisciplină la un fotbalist supertalentat?

- Orice jucător, prin discuții individuale, poate deveni serios, disciplinat, nu văd de ce ar trebui să fie rebel. Oricine se poate modela, cu atât mai mult cu cât e valoros.

- Ce fotbalist din Liga 1 ați aduce la Dinamo?
- Pe Tandia, și mâine, dar am înțeles că pleacă afară.

- Ați încercat vreun moment să-l aduceți?
- Sepsi ori voia să continue, ori să-l vândă pe bani buni.

- Sunteți mulțumit de transferurile făcute de Dinamo?
- Întotdeauna voi dori mai mult, niciodată nu voi fi mulțumit. Dar a trebuit să ne mișcăm rapid și eu zic că am făcut-o bine. 

"Poate ni se pare nouă că fotbaliștii de acum sunt mai nepăsători. Pe vremea noastră nu aveam i-Phone-uri, căști, internet, tablete și făceam mai mult sport. Acum avem orice și ne fură peisajul! Dar cei serioși știu ce vor de la viață"

"Eu am lucrat la Al Ittihad. Răzvan Lucescu a reușit ceva extraordinar la PAOK Salonic, dar și Al Hilal e ceva uriaș, un nume-gigant în lumea arabă"

Eugen Neagoe

20.000 €va fi bonusul de calificare în play-off al antrenorului, Dinamo ratând acest deziderat în ultimele două sezoane

12echipe a strâns olteanul în propriul CV înainte de a semna cu Dinamo: U Craiova, Pandurii, FC Drobeta, Asil Lysi, FCSB (secund), U Craiova (secund), naționala României (secund), Al Ittihad (secund), Aris Limassol, Nea Salamina, Poli Iași și Sepsi

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland
Europa League
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (14)
bendyx066
bendyx066  •  06 Iulie 2019, 00:11
Postat de jabs pe 05 Iulie 2019, 08:40

New dinamo episodul ț.......jalnici...anul viitor jucați la matineu,măi brelocul lui Piți

Esti frustrat de palmaresul direct in campionat? :)) 48-44

dinamo_fan
dinamo_fan  •  05 Iulie 2019, 23:27

jucatorii mi se par mai buni decat pe mandatul lui Rednic sau Bratu dar in Neagoe nu am incredere. in afara de asta, are si declaratii de om mic, cand trag arbitrii cu el porceste tace malc, cand nu e ajutat face gura. e dovada de lipsa de caracter.

blahblahblah111
blahblahblah111  •  05 Iulie 2019, 18:34

incredibil ce presa favorabila i se poate face lu neagoe :)))))) se vede cum lucreaza balanescu cu presa. acum stim de unde se scurgeau informatiile timp de ani de zile.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează