Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 08 iulie 2019 08:58
COPA AMERICA // După ce Brazilia a cucerit al 9-lea titlu continental, Marquinhos și Thiago Silva i-au răspuns argentinianului Lionel Messi, amintindu-i de acel 6-1 al Barcelonei cu PSG și de prestația arbitrului neamț Deniz Aytekin.
Brazilia a așteptat 12 ani un alt succes major al naționalei. A învins acasă, al 9-lea triumf auriverde în America de Sud, după un turneu în care a marcat opt goluri în două meciuri cu Peru (5-0 în grupă și 3-1 în finală) și a primit un singur gol în șase partide, dar în care a alternat jocul bun cu evoluțiile departe de așteptările fanilor Seleção.
„A pierdut. Să accepte asta”
La sfârșit, subiectul principal au fost tot declarațiile războinice ale lui Messi, căpitanul Argentinei acuzând CONMEBOL de corupție și susținând că totul a fost aranjat cu arbitrii pentru blocarea albiceleștilor și victoria gazdelor. Cuvinte care i-au înfuriat pe „cariocas”.
„E frustrant ce spune un jucător de o asemenea calitate, un geniu admirat de toți. Când Barcelona era ajutată de arbitri, și s-a întâmplat de mai multe ori, atunci nu vorbea de corupție”, i-a răspuns Marquinhos. „El a pierdut și trebuie să accepte. E la fel de important să știm să pierdem”.
„Ne-a învins după o prestația ridicolă a arbitrului”
Thiago Silva, alt fundaș brazilian de la PSG și-a amintit de acel 1-6 cu Barcelona, în Liga Campionilor, cu neamul Deniz Aytekin la centru.
„Uneori, la înfrângere, încerci să scapi de greutatea responsabilității și să dai vina pe alții. Nu a zis-o cu răutate, dar a zis-o cu gura lui”. Silva a adăugat: „Când ne-a bătut pe noi cu 6-1, a făcut-o după o prestația ridicolă a arbitrului”.
A încheiat transmițându-i lui Messi că „trebuie să respecte istoria. Brazilia are cinci stele pe tricou și niciuna nu a fost furată”.
„Cei care au gură pot vorbi ce vor, nu e momentul să comentez eu acest subiect, e prea delicat”
Casemiro, mijlocaș Brazilia„Messi are o voce autorizată, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu ce a spus. E nevoie de dovezi ca să acuzi Conmebol de corupție. Ne concentrăm prea mult pe Europa și nu vreau să legăm America de Sud de corupție”
Ricardo Gareca, selecționer Peru„Nu accept ce a spus Messi, am muncit mult pentru a cuceri acest trofeu. Înțeleg că e supărat, dar n-am cumpărat Copa America”
Dani Alves, căpitan Brazilia
„Îl consider un extraterestru. Totuși, ar trebui să aibă mai mult respect”
Selecționerul Braziliei a reacționat și el la declarația războinică a lui Messi. „Îl consider un extraterestru. Totuși, ar trebui să aibă mai mult respect, să înțeleagă și să accepte. Și noi am fost dezavantajați în unele meciuri, și aici, și la Mondial. Mă afectează ce spune”, a declarat Tite după finală.
„Împotriva noastră, Messi a suferit trei faulturi, am jucat curat cu Argentina, ca să fie clar”. Tite a completat: „Încerc să-l înțeleg, pentru că a fost eliminat injust cu Chile, numai Medel merita trimis la vestiare, însă e nevoie de atenție când vorbim”.
Vezi și: VIDEO+FOTO Acasă e mai simplu! Brazilienii câștigă al nouălea titlu, după 12 ani de așteptare
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”