Articol de GSP - Publicat vineri, 19 iulie 2019 17:14
Dan Petrescu i-a răspuns lui Ilie Dumitrescu, după ce analistul TV l-a „înțepat” la finalul partidei cu Astana, scor 3-1, din turul 1 al Ligii Campionilor.
„Nu m-am certat cu Ilie Dumitrescu. Nici nu i-am pronunțat numele, dar dacă el s-a simțit... El a vorbit de mine. Am copilărit împreună, am stat în aceeași cameră. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să fiu criticat când merit, iar când câștig să fie cuvinte frumoase și din partea lui. Să ne respectăm.
Mă deranjează unele declarații care nu sunt corecte. Mi s-a părut incorect să spună că echipa n-a jucat bine la începutul sezonului”, a declarat Dan Petrescu.
„Bursucul” a fost ironic apoi când s-a referit la adversarele celorlalte echipe românești din cupele europene: „Echipele cu care au jucat formațiile noastre erau extraordinare, doar noi am avut adversar slab, penibil, era și blat chiar. Milsami a avut buget de 100 de milioane de euro, la fel și cei din Azerbaijan, doar noi am avut adversar slab”.