Articol de Cosmin Nistor (video) - Publicat duminica, 21 iulie 2019 11:08
Bogdan Andone i-a transmis din nou lui Gigi Becali că are nevoie de jucători pentru a completa lotul, mai ales după plecările lui Robert Ion și Cristian Dumitru la Academica Clinceni. Roș-albaștrii i-au prezentat astăzi pe Thierry Moutinho (28 de ani, mijlocaș) și Diogo Salomao (30 de ani, mijlocaș).
„Sunt bucuros că au reușit să vină cei doi jucători. Aveam mare nevoie și din punct de vedere numeric, dar și valoric. E un sezon lung și aveam nevoie de ei. Avem nevoie de jucători în continuare. Știm foarte bine problema fundașului stânga.
Prin plecările lui Robert Ion și Dumitru am rămas cu lotul la limita de 18 jucători. Ca să poți face față în campionat și cupele europene mai avem nevoie de transferuri, cel puțin din punct de vedere numeric”, a declarat Bogdan Andone în cadrul conferinței de presă.
filip, noul fundaș stânga!
Cum FCSB are mari probleme pe postul de fundaș stânga și cum Mihai Roman, apărător de conjunctură, s-a accidentat, Bogdan Andone a discutat cu mijlocașul Lucian Filip (28 de ani) despre posibilitatea de a-l juca pe acel post.
„Filip poate fi o soluție pentru postul de fundaș stânga dacă ne întoarcem în urmă cu 10 ani, când acolo era postul lui de bază. Chiar am vorbit cu el legat de acest subiect. Să vedem dacă vom transfera ceva acolo. Indiferent de fundașul stânga care va veni se va adapta repede”, a adăugat Andone.
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”