INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  GENT - VIITORUL

GENT - VIITORUL // Inamic neașteptat pentru echipa lui Hagi: situație nemaiîntâlnită în Belgia + câți români vin alături de Viitorul

Gent - Viitorul // foto: Ionuț Coman
Gent - Viitorul // foto: Ionuț Coman

Articol de - Publicat joi, 25 iulie 2019 12:38

Viitorul joacă împotriva lui Gent, în turul II al Europa League, în ziua în care se anunță un nou record de temperatură pentru Belgia.

  • Gent - Viitorul se joacă azi, de la ora 21:30, liveTEXT pe GSP.ro. Ionuț Coman, corespondentul Gazetei în Belgia, va transmite ultimele informații de la fața locului!

La al patrulea sezon consecutiv în cupele europene, Viitorul vrea să dea marea lovitură și să treacă în turul al treilea al Europa League, tocmai în fața lui Gent, echipa care le-a administrat cea mai mare înfrângere, 0-5, chiar la debut.

Constănțenii au o misiune dificilă în această seară, în partida tur, mai ales că vor avea un inamic neașteptat: canicula. Belgia se confruntă cu un val de căldură neobișnuită, astfel că miercuri s-a înregistrat un nou record de temperatură.

Institutul Regal de Meteorologie belgian a anunțat că, la o bază militară din nord-estul țării, s-au înregistrat 39,9 grade C, cea mai ridicată temperatură de la începutul observațiilor, în 1833.

De altfel, la ora antrenamentului oficial efectuat de constănțeni marți seara erau 31,2 grade C. Un nou record este așteptat să se înregistreze astăzi, când sunt anunțate peste 41 de grade C la umbră.

„Este aceeași temperatură și pentru noi, și pentru adversar, nu contează, va fi cald pentru toți. Trebuie să jucăm fotbal în orice condiții, să o facem mai bine decât ei, să fim mai iuți, să stăm mai bine în teren”, a spus Gheorghe Hagi, managerul tehnic al grupării de pe Litoral.

„Nu este o problemă căldură, pentru că și în România este o temperatură mare și suntem obișnuiți. Va conta cum ne vom adapta la condiții”, a adăugat căpitanul Bogdan Țîru.

Vin și fanii români!

Chiar dacă vestea prezenței în cupele europene a declanșat bucuria printre fanii lui Gent, stadionul „Ghelamco Arena” nu va fi plin în această seară. În această perioadă, mulți dintre belgieni își programează concediile, astfel că în tribune sunt așteptați în jur de 8.000 de spectatori.

 Printre aceștia se va afla și o galerie românească, mai ales că în această zonă se află o importantă comunitate tricoloră.  Conform ultimelor informații, 100 de bilete fuseseră până vândute în sectorul oaspeților până la ora 12:00. 

„Vom vedea care este mai valoros. Au un club bine organizat, în Belgia se joacă un fotbal foarte bun, dar noi vrem să fim surpriza. Încercăm să ne depășim și să facem față la un nivel foarte bun”
Gheorghe Hagi

20.000 de locurieste capacitatea “Ghelamco Arena”, care a costat 80 de milioane de euro și a fost inaugurată în 2013

Vezi și: GENT - VIITORUL // Detalii din Belgia: căldură sufocantă, cei doi „mohicani” dornici de revanșă și o posibilă revenire pregătită de Gică Hagi

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
853246084756615
Marcel Popa  •  25 Iulie 2019, 17:27

Ce stadion au ,nici o echipă din liga 1 nu are asa ceva.Iar se anunță vreme rea pt. Viitorul.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează