Articol de GSP - Publicat duminica, 28 iulie 2019 22:57
Costel Enache, antrenorul lui Hermannstadt, e mulțumit de evoluția elevilor săi din meciul pierdut cu Viitorul, scor 2-3, și își cere scuze față de arbitrul Radu Petrescu.
„Începe să meargă jocul, suntem dinamici pe ofensivă, dar prea ușor luăm golurile. Nu lucrăm de mult împreună. Jucătorii n-au avut timp să reacționeze, să se cunoască foarte bine. Au fost momente când am fost dominați, dar și momente în care am controlat jocul. N-am avut timpul necesar să ne cunoaștem între noi. E normal să apară jucători schimbați de la o etapă la alta. Un rezultat de egalitate ne-ar fi dat un alt moral.
Apreciez execuția lui Ciobanu, una extraordinară. E a doua oară când pățesc cu Ciobanu asta. Și în urmă cu două sezoane mi-a marcat un gol senzațional”, a declarat Costel Enache la Look Sport.
Tehnicianul sibienilor a vorbit și despre faza la care jucătorii săi au cerut penalty, când De Nooijer i-a băgat mâna în piept lui Petrișor Petrescu: „Am încercat să revăd faza de la penalty. Am doar informații de la cei din jurul meu. Vreau să-i spun lui Radu că-mi cer scuze dacă am fost agresiv și să nu ia lucrurile așa cum le-a auzit. Să aibă încredere în el”.
„A fost o victorie muncită. Venim după un efort foarte mare în Belgia. Probabil că în a doua repriză ne-am descătușat un pic” Bogdan Țîru, fundaș Viitorul
Vezi și:
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul