Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (foto) - Publicat marti, 06 august 2019 19:58
Dan Petrescu (51 de ani), antrenorul CFR-ului, și căpitanul Mario Camora (32 de ani) au susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Celtic din turul III preliminar al Ligii Campionilor.
- CFR Cluj - Celtic se joacă miercuri, 7 august, de la ora 21:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmisă de Look Plus;
- Returul se va juca marți, 13 august, de la ora 21:45;
- Câștigătoarea acestei duble manșe va juca în play-off-ul Ligii cu Slavia Praga;
- Învinsa va juca în play-off-ul Europa League cu Sheriff Tiraspol sau AIK Stockholm.
„La meciul de acasă, foarte bine e să nu primești gol. Arlauskis și apărarea trebuie să prindă o zi fantastică, trebuie să avem și puțin noroc. Cu siguranță, ocaziile vor fi de partea lor, pentru că au multă calitate. E clar că ne dorim o victorie, dar important e să nu luăm gol.
Noi trebuie să facem un miracol să îi eliminăm. Va fi un miracol. Aș asemăna cu câștigarea campionatului cu Unirea Urziceni, dacă aș elimina Celtic. Asta este realitatea. Ăla a fost miracol cu Unirea și ăsta va fi alt miracol. Sperăm să fie stadionul plin și suporterii să ne ajute. La Celtic vor fi 60.000 de oameni, nici la Liverpool nu e așa frumos”, a spus Dan Petrescu.
„Organizare, disciplină, atitudine și șansă, asta ne trebuie. Eu cred că la potențialul pe care-l are Celtic, poate deveni ceea ce e Ajax acum, în Champions League. Îmi plac mulți: Christie, Edouard, Brown, McGregor, dar și alții”
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
„Nu trebuie să depindem de Culio”
În ceea ce privește absența lui Culio (35 de ani), jucător accidentat în meciul din Israel cu Maccabi Tel-Aviv (scor 2-2), Dan Petrescu recunoaște că este o pierdere importantă.
„Culio era cel mai în formă jucător al echipei, dar nu trebuie să depindem de un jucător. Acest lucru s-a văzut în campionat, dar nivelul campionatului este care este, dar când joci cu Celtic e altceva”, a mai spus Dan Petrescu.
3 idei de la Mario Camora:
„Important e să nu primim gol acasă. Se joacă 11 contra 11, iar la final să fie ca împotriva lui Maccabi, 1-0. Rezistăm, încercăm să nu simțim oboseala, toată echipa a răspuns pozitiv. Suntem fresh”
„Statui pentru noi? Avem încredere în noi. Știm ce a spus Mister. Dacă am elimina Celtic, ar fi superb. Cred că am merita mai mult respect decât până acum dacă am elimina Celtic”
„Nu evit să dau din casă, dar Mister a pregătit bine meciul, dar Celtic e foarte puternică în toate compartimentele. Am văzut 19 goluri în 5 meciuri, o să fie tare greu, dar avem încredere în noi”
400 de faniai lui Celtic sunt așteptați astăzi la Cluj Napoca
7.000 de biletes-au vândut până aseară, gazdele speră să joace cu casa închisă
VEZI ȘI:
CFR CLUJ - CELTIC // Ciprian Deac nu se teme de Celtic: „Am arătat că putem trece de oricine”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”