Articol de GSP - Publicat luni, 19 august 2019 18:41
Construirea noului stadion al lui Dinamo se tot amână.
Compania Națională de Investiții a emis un comunicat prin care anunță că reprezentanții clubului Dinamo trebuie să rezolve problemele juridice pentru care nu s-a găsit o soluție nici până acum.
Deși se vorbea inițial despre un plan de rezervă ce promitea construirea stadionului pe locul Velodromului, CNI anunță că această variantă nu este posibilă.
„Cu privire la obiectivul de investiții «Stadion nou pentru CS Dinamo Bucureşti», menționăm că pe amplasamentul actualului stadion există probleme de natură juridică care la acest moment fac imposibilă predarea obiectivului de investiții către CNI SA în vederea realizării acestuia.
De asemenea, precizăm faptul că varianta construirii noului stadion pe actuala locație a velodromului a fost studiată, însă au rezultat o serie de impedimente de natură tehnică în ceea ce privește accesul precum și evacuarea persoanelor în/din stadion dar și probleme legate de distanța față de limita de proprietate a vecinătăților. Totodată, au fost semnalate la CNI sesizări atât ale unor asociații sportive cât și ale locuitorilor din zona limitrofă vis a vis de construirea noului stadion pe amplasamentul velodromului.
CNI, alături de toți factorii implicați în derularea lucrărilor pentru acest proiect va depune toate eforturile astfel încât această investiție să se materializeze, însă acest lucru va fi posibil numai după clarificarea de către CS Dinamo a aspectelor de natură tehnică și juridică”, au anunțat reprezentanții CNI.
VEZI ȘI:
Cosmin Matei revine la Dinamo după trei ani! Dănciulescu l-a convins să semneze