Articol de GSP - Publicat luni, 19 august 2019 23:17
Gabi Tamaș, 35 de ani, a revenit în Liga 1 după două sezoane, însă nu se gândește să stea prea mult la Astra.
„A fost ușor să iau decizia de a reveni în Liga 1. Mă gândesc însă oricum să plec iar în străinătate. Termin pe podium sezonul acesta cu Astra și plec din nou afară, poate în Israel iar. Mi-a plăcut foarte mult acolo. Ăsta sunt eu, nu am ce să fac. Îmi dau palme când mă uit în urmă și mai văd ce prostii am făcut”, a spus Gabi Tamaș la Look Sport.
„Dacă mă feream de minge tot nu era bine!”
Fundașul a vorbit și despre prestația sa din meciul cu Viitorul, 1-1, partidă în care a debutat la Astra cu un autogol:
„Putea să dea oricine la fel. Dacă mă feream și dădea altul gol? Ce zicea lumea atunci? S-a ferit Tamaș și s-a luat gol! Nu știu să spun dacă nivelul a crescut sau a scăzut în Liga 1, pentru că nu sunt încă la 100% și a fost destul de greu pentru mine. Am venit să jucăm în play-off. Vreau să terminăm pe podium. Îmi plac foarte mulți jucători de la Astra. Am început să îi cunosc. Știu fotbal și s-a văzut astăzi. Vom arăta altfel cu Budescu și Alibec pe teren”.
Citește și:
Budescu s-a decis! Semnează zilele următoare și va juca din nou în Liga 1
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul