Florin Mergea s-a confesat Gazetei despre carieră și viața de familie: „Ținta realistă e Roland Garros 2020”

O vară fierbinte, ticsită de meciuri, turnee, călătorii și trofee, a trecut, iar Florin și Daiana, împreună cu micul Noah și cățelușa Minnie își îndreaptă atenția spre partea finală a sezonului. Pentru ei a fost, până acum, un an cu multe emoții, cu lucruri foarte bune, dar și cu momente de derută, de îndoială. Mergea trebuia să înceapă sezonul cu un partener stabil, canadianul Frank Dancevic – o înțelegere stabilită încă din 2018 și sugerată de fostul mare campion de dublu Daniel Nestor. Lucrurile nu au ieșit însă așa cum au crezut și dintr-o dată au fost nevoiți să caute alte soluții. 

Totul a luat până la urmă un curs pozitiv începând din luna iulie, punctat cu trei titluri în turnee challenger, trei semifinale și un salt important în clasamentul mondial, de peste 250 de locuri. Când a jucat primul concurs alături de germanul Andre Begemann, Florin era pe 412 ATP, acum ocupă poziția a 155-a. 

Important pentru familia Mergea a fost și faptul că vara de succes, pe care au numit-o „o aventură”, a fost trăită ca părinți, ei mergând cu micul Noah peste tot. Cum a fost însă, de la început, acest sezon și care sunt țelurile finalistului de la Turneul Campionilor 2015? Ne povestește chiar el. 

- Florin, a fost o vară plină de meciuri, de turnee pentru voi, dar și de rezultate. Când credeți că au început să se lege lucrurile și care a fost catalizatorul? 
- Am avut o pregătire de iarnă foarte bună la Târgu Jiu alături de Ștefan Pițian și Daniel Tudorache, asta văzându-se și la întâlnirea de Cupa Davis de la începutul anului. Eram pregătit sa joc, mă simțeam foarte bine, numai ca Frank - care venise inclusiv la Tg-Jiu pe iarnă să ne antrenăm împreună vreo 10 zile - a decis că vrea să se retragă din tenis și să facă altceva. 

- Și asta dat totul peste cap... 
- Eram într-o situație destul de dificilă, fără partener, fără clasament, cu sistemul schimbat, adică puncte ATP foarte puține la turneele ITF. Ne gândeam ce să facem, eu și Daiana, nu mai aveam 20 de ani ca să iau la rând săptămână de săptămână turneele ITF, cu un partener la întâmplare... Și asta era altă problemă, nu știam jucătorii de la nivelul futuresurilor, nu știam cine e bun, cu cine aș fi avut șanse să câștig turneele, puncte luându-se numai de la semifinala în sus. 

Mailuri peste tot 

- Și atunci ce ați făcut? 
- Am hotărât să trimitem mail la absolut toate turneele Challenger și ATP sa cerem wildcard, cu cine ar fi vrut ei, jucător al țării respective, gândindu-ne că e nevoie de câteva șanse pentru a trece de nivelul ITF și a intra singuri la challenger-uri apoi. Din zecile de mailuri trimise, am primit două răspunsuri afirmative, la turneele de la Geneva și Poznan. La Geneva am pierdut în primul tur, dar la Poznan am reușit să facem o semifinală, punctele de acolo fiind extrem de importante pentru lunile următoare. 

- Atât doar, două răspunsuri? 
- Da. Între timp, sponsorul meu de rachete, Yonex, mi-a promis un wildcard la Meerbusch, lăsându-mă pe mine să îmi aleg partenerul, adăugând la final că până la data turneului probabil nu voi mai avea nevoie de wildcard (zâmbește). În gândul meu era aproape imposibil așa ceva. 

- Cum ați ajuns la parteneriatul cu Andre Begemann? 
- Cu Andre am discutat de anul trecut, mă întrebase și în iarnă care erau planurile mele, însă vorbisem deja cu Frank și nu puteam da înapoi. Când Frank m-a anunțat că nu mai joacă, l-am întrebat pe Andre dacă vrea să încercăm împreună să intrăm la niște turnee. Nu avea partener stabil, așa că am început să ne înscriem la toate turneele challenger săptămână de săptămână, însă clasamentul nu ne ajuta - am stabilit de la început ca turneele Futures nu erau o opțiune. La unele am fost foarte aproape să intrăm, dar doar atât. 

Praga, șansa nesperată 

- Ce s-a întâmplat, până la urmă? 
- Deja erau luni de zile de când stăteam acasă, motivația de a mă antrena scădea de la o săptămână la alta, practic, ultimele două luni înainte de Praga nici nu am mai pus mâna pe rachetă. Începeam să ne gândim serios ce e de făcut, ultima speranță fiind turneul de la Meerbusch. Ne venise ideea că voi porni pregătirea pentru acel turneu, eventual să joc un Futures înainte pentru a avea câteva meciuri. Aveam nevoie de un scop, să mă antrenez așa, fără niciun țel nu a funcționat niciodată la mine. 

- Trei titluri, alte semifinale, sferturi – au fost trei luni pline, cu doar câteva pauze scurte. Cum ați pornit în această campanie? 
- Eram acasă, era sâmbătă și Andre mă întreabă dacă nu vreau să încercam și la Praga. Era cu o lună înainte de Meerbusch. Am zis fie, deși nu mă antrenasem de atât timp, ne gândeam că oricum șansele de a intra acolo erau aproape inexistente. Duminică, la ora 13:00, adică ora limită de înscriere la turneele challenger, eram cu un avion în mână pe care îl pictam - noul meu hobby de vreun an și ceva – (zâmbește), când primesc mesaj de la Andre că am intrat ultimii. Am rămas câteva secunde fără să zicem nimic, mă uitam la Daiana, ea la mine, după care am realizat că nu aveam nimic pregătit. În 5 ore eram cu toții în mașină, cu Noah, cu Minnie, în drum spre Praga! 

9 săptămâni consecutive de joc 

- Rezultate și saltul în clasament – sunt clar legate între ele, dar care oferă recompensa cea mai dulce? 
- Faptul că în 9 săptămâni de la aproape niciun punct am ajuns pe locul 150 este o mare realizare. Faptul că am ales să nu jucam turnee futures și că am reușit să sărim peste această etapă este iarăși o mare realizare. Toate au venit când ne-am așteptat cel mai puțin, când m-am antrenat cel mai puțin, când eram departe de forma mea fizică ideală. Nu am făcut nimic în cariera fără munca și sacrificii, dar uneori când este sa fie, este, iar alteori poți să stai și în cap, să te antrenezi ore în șir și pur și simplu să nu se lege. 

- Din punctul de vedere fizic, a fost un efort, cu siguranță, multe meciuri, condiții meteo diferite, călătorii. Cum ați rezistat în această perioadă și cum s-a comportat genunchiul? 
- Nu am jucat niciodată atâtea săptămâni la rând în toată cariera mea. În plan era și Florența, deci ar fi fost 10 săptămâni fără pauză. După Praga am zis că jucam toate turneele la care intrăm pentru a ne asigura un clasament cu care sa fim siguri că intrăm la turneele din sală. Apoi am zis ca nu ne oprim atâta timp cât avem rezultate și suntem fizic în regulă. 

- Și nu s-a resimțit acest maraton? 
- La Biella, era a 9-a săptămâna consecutivă, primul turneu la care am pierdut în primul tur, am zis că este timpul pentru o pauză. Se acumulase oboseala desigur, dar nu o simțeam neapărat. A fost totul ca o aventură, să fim împreună pe circuit, să avem un partener cu care să ne înțelegem și cu care să avem rezultate era ce ne-am dorit. Genunchiul și în general fizic m-am simțit neașteptat de bine, desigur, mici dureri sunt întotdeauna peste tot, însă nimic serios. 

„Noah se adaptează ușor” 

- V-ați dorit de la început ca Noah să fie împreună cu voi la turnee și pare că e deja un băiețel globe-trotter. Cum a fost pentru el să descopere lucruri și locuri noi, iar pentru voi să îmbinați partea sportivă cu creșterea lui? 
- Repet, a fost o aventură. Primele două-trei zile la Praga au fost mai dificile, au fost câteva momente când ne intrebam oare cum o să reușim să facem asta. Și cu Noah, și cu Minnie, nu mai fusesem de atâta vreme în turnee, ne simțeam puțin copleșiți de situație. Apoi am zis să ne calmăm, să o luăm pas cu pas, ne-am zis că am simțit asta și în prima zi când am ajuns acasă de la maternitate, după care totul a fost foarte bine. (zâmbește) Și asta am făcut. Ușor, ușor ne-am găsit ritmul, ne-am făcut în fiecare săptămână ritualurile noaste, am reușit să găsim o rutină în fiecare loc, cu săptămâni mai frumoase și altele mai dificile în funcție de loc. Noah este un copil care se adaptează foarte ușor, atât timp cât o are pe mama lui lângă el, doarme, mănâncă și e fericit în orice loc. Nu este ușor, dar nici imposibil, și cel mai important, este extrem de frumos. 

- E vreo întâmplare, vreun moment legat de întrebarea de mai sus pe care ați vrea să-l împărtășiți? 
- Sunt foarte mult momente și lucruri noi în fiecare zi. Noah este un copil extrem de vesel, plin de energie, vrea să fie mereu în mișcare. Mai nou se joacă cu mingea cu Minnie, se invită unul pe altul, sunt extrem de amuzanți. Minnie este protectoare, nu se poate apropia niciun necunoscut de cărucior sau de Noah. Au crescut împreună, nu au stat deloc despărțiți de când s-a născut. Îi place la nebunie locul din cărucior, i-am luat cea mai pufoasă pătură pe care să stea și când vede că e rost de plecare, se duce singură acolo de parcă ne anunță 'eu sunt gata, hai sa mergem'. 

- Cum a fost pentru voi acest prim an de părinți? 
- Încercăm să ne dăm seama când a trecut. O mulțime de experiențe noi și de sentimente, deși a trecut totul foarte repede, parcă așa suntem dintotdeauna, parcă nu ne mai amintim viața de dinainte de Noah. Este cel mai frumos lucru care ni se putea întâmpla, este adevărat că până nu ai copilul tău, nu ai cum să înțelegi și să experimentezi toate aceste trăiri. 

Optimiști pentru ce urmează 

- Sunteți mulțumiți cu progresul per total din aceste ultime luni? E ceva ce ar mai trebui crescut, îmbunătățit? 
- Mereu este ceva de îmbunătățit, de antrenat, astea nu se termina niciodată! După tot ce am povestit mai sus, este clar că suntem mulțumiți și optimiști că o sa ajungem în curând din nou în top. 

- Cum arată programul în săptămânile următoare și ce urmează apoi? 
- Mai avem două turnee în Germania, Bratislava și apoi Ortisei. După aceea pauză, pregătire de iarnă și să fim în cea mai bună formă pentru a ataca anul următor. Realistic, țelul este Roland Garros 2020.  

„Nu am făcut nimic în cariera fără munca și sacrificii, dar uneori când este sa fie, este, iar alteori poți să stai și în cap, să te antrenezi ore în șir și pur și simplu să nu se lege” 

„Ușor, ușor ne-am găsit ritmul, ne-am făcut în fiecare săptămână ritualurile noaste, am reușit să găsim o rutină în fiecare loc, cu săptămâni mai frumoase și altele mai dificile în funcție de loc” 

„A fost totul ca o aventură, să fim împreună pe circuit, să avem un partener cu care să ne înțelegem și cu care să avem rezultate era ce ne-am dorit” 

Sopot, alegerea potrivită 

„După Praga urma o săptămână în care erau trei challenger-uri în același timp. Șansele erau să intrăm la unul din ele, la toate sau la niciunul. Nu aveam să aflăm decât din nou duminică, la ora 12”, a descris Florin ceea ce avea să fie pentru el momentul special al verii.  

„Așa că stăteam în Praga și ne făceam scenarii. Era un challenger la o oră de Praga, dar era mai mic, și era Sopot, care era mai mare, de 100 de puncte, tabloul mai tare și la 1000 de km de unde eram. Cu vreo 10 minute înainte de deadline, ne-am dat seama că intram la ambele, trebuia să alegem”.  

Ce au făcut atunci? „Logica spunea la cel de lângă noi, însă ceva mă împingea spre Sopot. Am zis «Mereu am mers spre turneele cele mai mari, mergem la Sopot să luăm 100 de puncte». Și asa a fost! Un moment special pentru că era primul titlu de când suntem în această formulă, prima noastră poză cu Noah și cu Minnie în brațe ridicând un trofeu”.  

„Ne ridicăm nivelul în momente importante” 

Mergea a detaliat cum funcționează parteneriarul cu Andre Begemann. „Suntem amândoi jucători care am fost foarte sus în clasament, ne cunoaștem nivelul și știm foarte clar că vrem să ajungem din nou acolo. Știm ce avem de făcut pentru asta, avem o mare sete de victorii, de meciuri. Mai ales eu, care înainte de Praga jucasem patru meciuri tot anul”, a explicat el. 

„Ne înțelegem foarte bine în afara terenului și cred ca asta s-a văzut în situațiile critice. Pe lângă faptul că reușim să ne ridicăm nivelul în momente importante, faptul că avem o relație așa de bună ne a făcut să întoarcem multe meciuri de la scoruri care nu erau în favoarea noastră și să câștigăm extrem de multe supertiebreak-uri”.  

Partener cu experiență 

Andre Begemann are 35 de ani și este jucător profesionist din 2008. A atins cel mai bun loc al carierei la dublu, 36, pe 15 mai 2011. A adunat patru titluri ATP în carieră, Viena 2012 Dusseldorf 2013, Gstaad și Halle 2014, și a disputat alte finale, cea mai recentă fiind anul trecut, la Houston. Născut la Lemgo, germanul are 1,88 m, e dreptaci și joacă reverul cu două mâini.  

Rezultatele împreună cu Begemann 
Titluri – Sopot, Meerbusch, Como 
Semifinale – Praga, L Aquila, Szczecin 
Sferturi – Augsburg, Genova 

CV Florin Mergea  

Născut pe 26 ianuarie 1985 
Cel mai bun loc în clasament: 7 (13 iulie 2015) 
7 titluri ATP în carieră – Viena 2013, Vina del Mar 2014, Stuttgart, Madrid 2015, București 2016, Barcelona 2017 
Alte 8 finale jucate – Auckland, Montepellier, Casablanca, Halle, Londra/Turneul Campionilor 2015, Sydney, Madrid, Rio de Janeiro/Jocurile Olimpice 2016 

VEZI ȘI:

Simona Halep și-a speriat adversarele: „Ajungi să te rogi la Dumnezeu pentru viața ta când joci cu ea”

Echipa de Fed Cup a României revine la Cluj » Jucăm cu Rusia pentru calificarea la turneul final