Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 18 noiembrie 2019 16:19
Cosmin Contra, selecționerul României, și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, vor merge împreună la tragerea la sorți a play-off-ului Ligii Națiunilor, care va avea loc la Nyon, pe 22 noiembrie. Probabil tot atunci va avea loc întâlnirea decisivă.
- România a ratat calificarea la EURO 2020 din preliminariile clasice. „Tricolorii” păstrează o șansă prin barajul din Liga Națiunilor, acolo unde vor întâlni Scoția sau Islanda în semifinale. Meciul va fi în deplasare
- Tragerea la sorți pentru play-off-ul Ligii Națiunilor va avea loc vineri, 22 noiembrie, de la ora 13:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe ProTV
Astfel, Burleanu și Contra vor ajunge la un consens în privința viitorului actualului selecționer înainte ca „tricolorii” să-și afle adversara pe care trebuie s-o învingă pentru a păstra în continuare șanse la calificarea la Euro 2020, turneu la care vom organiza trei partide în faza grupelor și una în „optimi”.
„Am vorbit cu domnul președinte, dar nu despre viitorul meu. L-am rugat frumos să mă lase să pregătesc acest meci (n.r. cu Spania) în liniște. Apoi, voi avea nevoie de câteva zile să pun în balanță cu staff-ul meu lucrurile care s-au întâmplat în această campanie.
La sfârșitul săptămânii viitoare mă voi întâlni cu domnul președinte pentru o nouă discuție. Trebuie să gândesc la rece până atunci și, în funcție de asta, voi decide dacă voi mai continua sau nu”
Cosmin Contra, selecționer România
MATCH PREVIEW SPANIA - ROMÂNIA
VEZI ȘI:
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul