Articol de GSP - Publicat duminica, 01 decembrie 2019 22:34
CFR Cluj a rămas fără victorie pe teren străin în Liga 1 din august, campioana remizând, scor 1-1, pe terenul modestei Hermannstadt. Ardelenii au condus cu 1-0, dar au fost egalați din penalty, după un henț comis de Alexandru Pașcanu.
Faza penalty-ului cauzat în finalul partidei va avea, cel mai probabil, repercusiuni importante pentru Alexandru Pașcanu, criticat de Dan Petrescu după meci.
Introdus pe teren în minutul 55, în locul accidentatului Boli, Pașcanu a fost nesigur și a făcut un henț la o fază care nu anunța nimic. A primit nota 4 din partea Gazetei Sporturilor, cea mai mică de pe teren.
Evoluții modeste au avut și vedetele Ciprian Deac și Lacina Traore, ambii primind 5, aceeași notă pe care a încasat-o și Valentin Costache.
Vinicius și Omrani, ultimul marcatorul golului clujean, au fost cei mai buni oameni ai lui Dan Petrescu, ambii primind nota 7.
Cea mai mare notă, 8, a fost primită de Cristiano Figueiredo, goalkeeper-ul celor de la Hermannstadt. Acesta a avut câteva intervenții extrem de inspirate în repriza secundă, salvând, practic, punctul reușit de sibieni.
![HERMANNSTADT - CFR CLUJ 1-1 // Note GSP: Alexandru Pașcanu, fotbalistul criticat de Dan Petrescu, cea mai mică notă de pe teren + au dezamăgit și vedetele!](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/01122019/1575233446577.jpg?width=900&height=0)
„Am dominat partida de la un capăt la celălalt și Hermannstadt nu ne-ar fi egalat dacă nu era acel henț. Ne-am făcut singuri probleme în acest meci. Se vede că jucăm o dată la 3 zile. Pașcanu nu a jucat meciuri la seniori nici în Anglia la echipa mare. E un băiat excelent, vrea, dar nu poate face față la ceea ce vreau eu!” - Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
26 de goluridintre cele 40 ale CFR-ului în acest campionat au fost marcate din acțiune
Vezi și:
![„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/59dbb011-8ed7-4942-9df5-88fed57f08cf.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul