Articol de Dan Udrea - Publicat marti, 03 decembrie 2019 15:30
România - Kazahstan 22-20 // Diana Ciucă (19 ani, portar) a bifat azi primul meci în naţională, iar la final s-a dovedit dezinvoltă în declaraţii.
- GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii;
- România a urcat pe 3 în grupă, după ce în această dimineață Muntenegru a învins Ungaria, 25-24. Într-un alt meci, Spania n-a avut probleme cu Senegal, 29-20.
- Programul României la CM Handbal: România-Muntenegru (mâine, ora 08:00) și România-Ungaria (vineri, ora 12:00);
- Dacă se clasează în primele 3 ale grupei, România intră într-una din cele două grupe principale, unde va mai juca 3 meciuri. În cazul în care se va clasa în primele două echipe ale grupei principale, România ajunge în semifinale.
„Am fost foarte emoţionată, nu mă aşteptam să intru din start, dar înseamnă că am dat încredere antrenorilor dacă m-au băgat", a fost prima reacţie a Dianei Ciucă, jucătoarea pe care Ryde a folosit-o pentru prima dată între buturi, deşi are doar 19 ani.
„Sunt genul de jucătoare care preia provocările şi profit de ele. Pentru mine, dacă un antrenor îmi dă încredere, nu înseamnă presiune sub nicio formă. Înseamnă o motivaţie să reuşesc să fac lucruri bune. Iar atunci când mă introduce e o provocare", a mai spus goalkeeper-ul de la SCM Rm. Vâlcea.
„N-a fost cel mai bun joc”
Deşi a avut un start bun de meci, Ciucă a surprins după partidă: „N-a fost cel mai bun joc, dar probabil că aşa e prima oară, o să capăt experienţă şi va fi mai bine pe viitor".
Vede mirare în fața ei, se oprește, după care continuă: „Vă surprinde fiindcă am zis că nu sunt nemulţumită de cum am jucat? Da, deoarece eu sunt o perfecţionistă şi mi-aş fi dorit să nu iau niciun gol, abia atunci ar fi fost perfect pentru mine".
Are doar 19 ani, dar se pricepe şi la o analiză a unui meci de Mondiale: „Cred că lecţia pe care trebuie să o învăţăm după acest meci e că pe viitor nu trebuie să mai cădem în plasa adversarilor şi să ajungem să jucăm fix ce îşi doresc ei".
42%a fost procentajul Dianei Ciucă, a scos 8 mingi din 19 aruncări; Dedu a fost un pic mai bună, 44%
„Cred că la un moment dat trebuie să se facă un schimb de generaţii şi jucătoarele tinere să primească şanse pentru a demonstra ce şi cât pot. Bineînţeles că pentru a primi şanse trebuie să meriţi, apoi să demonstrezi ceva pe teren"
Diana Ciucă, portar România
„Nu cred că România e dependentă de Neagu, dar ea e un stâlp, o piesă cheie şi s-a văzut şi în meciul de azi că fără ea e greu"
Diana Ciucă, portar România