FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL - FCSB, DUMINICĂ, 20:30, DIGI, TELEKOM, LOOK

FCSB // Bogdan Vintilă, fost secund al lui Hagi, dar și "principal" al Viitorului, caută cea de-a doua victorie împotriva celui care l-a făcut antrenor

Articol de - Publicat vineri, 13 decembrie 2019 09:54

Duelul de duminică seară dintre Viitorul și FCSB va propune și o confruntare specială. Hagi versus Vintilă. Doi prieteni foarte buni, care au început colaborarea în urmă cu 16 ani. Atunci, Bogdan Vintilă, încă jucător, a semnat cu Bursaspor, sub comanda lui Gheorghe Hagi.

Fotbalist și antrenor sub conducerea "Regelui"

După ce și-a pus ghetele în cui, Vintilă a rămas implicat în fenomen și și-a început cariera de antrenor. Prima dată ca secund al lui Hagi la Galatasaray, apoi ca secund la Viitorul și, mai apoi, antrenor principal la aceeași echipă. Bogdan Vintilă a debutat în Liga 1 pe 16 septembrie 2013 în Viitorul - FC Botoşani 0-0. A fost pe bancă la Viitorul în 35 de partide în Liga 1, dar n-a reușit niciodată să-i bată pe cei de la FCSB. A pierdut de două ori în fața lui Reghecampf (0-4 și 0-3) și o dată în fața lui Gâlcă (0-1). 

Nu doar finalul carierei de profesionist și startul celei de antrenor se leagă de Hagi, chiar și numirea lui Vintilă la FCSB are legătură cu "Regele". 

"L-am pus antrenor pentru că el are școala lui Hagi și de mult timp caut pe cineva cu școala lui Hagi. Ca Hagi nu poți să faci, dar ai văzut, poți să faci antrenament, antrenament, antrenament, antrenament! Jucătorii sunt cuminți la FCSB și vor antrenor care să îi antreneze", explica Becali la numirea lui Vintilă.

2,75 este cotacaselor de pariuri ca FCSB să se impună în fața Viitorului. Echipa lui Hagi e favorită și are cota 2,67 pentru un succes la Ovidiu

"Să dăm cea mai bună ripostă!"

Vintilă și-a arătat calitățile chiar la meciul din tur, atunci când FCSB s-a impus cu 2-1 în fața Viitorului. Antrenorul de 47 de ani încearcă același lucru și de această dată, mai ales că victoria le-ar consolida fecesebiștilor poziția de play-off. 

"Vrem să câştigăm tot până la finalul anului şi suntem capabili, am încredere în jucători. Am încredere că se pot capacita şi pot da cea mai bună ripostă împotriva tuturor echipelor pe acest final de an. Avem meciuri foarte importante şi încerc să-i determin pe jucători să se gândească la aceste etape care au mai rămas", a declarat tehnicianul.

23 de confruntăriîn Liga 1 au avut loc între FCSB și Viitorul: de 16 ori au câștigat bucureștenii, de 4 ori s-au impus constănțenii, iar 3 jocuri s-au terminat la egalitate

Hagi legat de Steaua!

Partida va fi una specială și pentru Hagi, care a cunoscut primele mari succese ca fotbalist în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a evoluat din iarna lui 1986-1987 până în vara anului 1990. În tot acest timp, a cucerit de 3 ori campionatul României, a jucat în Supercupa Europei din februarie 1987, când a şi marcat singurul gol al meciului cu Dinamo Kiev. A ajuns în semifinala Cupei Campionilor Europeni din 1987-1988 şi în finala ediţiei 1988-1989. De asemenea, a antrenat gruparea roş-albastră în startul sezonului competiţional 2007-2008, când a şi izbutit calificarea în grupele Champions League.

5 ani, 2 luni și 3 zileare Hagi pe banca Viitorului, cel mai longeviv dintre actualii tehnicieni din Liga 1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
minell73
minell73  •  13 Decembrie 2019, 16:49

Ar fi tare ca majoritatea suporterilor sa nu stie cine va bate :)))) Urmeaza un blat ***. Cârlanii viiturii vor fi apatici, vor prinde o zi proasta :)))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează