FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

CFR CLUJ // BOOM! Dan Petrescu, răspuns acid pentru Simone Inzaghi, care l-a acuzat de blat: „Nu ești în stare să bați echipa a doua a lui Rennes”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 decembrie 2019 19:59

Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a radiografiat parcursul „feroviarilor” până în acest moment. 

Campioana României a început parcursul european devreme, a fost eliminată în play-off-ul Ligii Campionlilor, însă a avut o toamnă de senzație, în care a terminat pe locul 2 grupa din Europa League cu Rennes, Celtic și Lazio, urmând să joace în primăvară cu Sevilla.

„Bursucul” a vorbit despre echipele întâlnite în Europa până acum, insistând s-o laude pe Maccabi Tel Aviv, formația eliminată de CFR în turul II al preliminariilor Champions League (3-2 la general). 

„O echipă foarte bună, dintr-un campionat mai puternic decât al nostru, dovadă că cei de la Maccabi sunt pe primul loc și domină campionatul lor. A fost cea mai grea echipă peste care am dat, poate peste Slavia. Niște jucători foarte buni și un retur jucat pe o căldură infernală, erau 40 de grade”, a spus Dan Petrescu, la TV Digi Sport. 

Petrescu, răspuns pentru Simone Inzaghi: „N-ai putut să bați echipa a doua a lui Rennes”

Antrenorul CFR-ului a comentat și încleștările din Europa League, unde echipa sa a terminat pe doi o grupă cu Celtic, Lazio și Rennes. Petrescu i-a răspuns lui Simone Inzaghi, antrenorul lui Lazio, cel care a acuzat un non-combat al lui Celtic în „Gruia”, în ultimul meci din grupe, câștigat de CFR cu 2-0.  

„Nici acum nu-mi dau seama cum am pierdut meciul din deplasare cu Lazio (n.r - 0-1). Am fost singura echipă care a dominat-o pe Lazio pe Olimpico.

Tu trebuie să câștigi meciul tău și nu ești în stare să bați echipa a doua a lui Rennes?! Nu înțeleg declarația lui”, a afirmat tehnicianul, desemnat antrenorul anului la Superlativele GSP 2019. 

VIDEO // Dan Petrescu, mesaj emoționant la Gala Gsp: „Dedic acest trofeu mamei mele”

Vezi și: 

CFR CLUJ - FC SEVILLA // Au apărut cotele! Bookmakerii nu-i dau șanse campioanei în „dubla” din șaisprezecimile Europa League

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (9)
magic4ever
magic4ever  •  26 Decembrie 2019, 19:17
Postat de andrei.f pe 26 Decembrie 2019, 17:42

Repet, cfr e singura echipa romaneasca eliminata de o echipa din luxemburg, o rusine zic eu. Ai inteles sau sa-ti desenez?

Dudelange daca era echipa slaba nu ajungea 2 ani la rand in grupele El....fotbalul evolueaza, toate echipele progreseaza...acum vreo 15 ani Islanda era la nivelul Insulelor Feroe si uite cat au progresat, au ajuns la campioantul Mondial,European....FCSB in schimb este singura echipa din lume eliminata la penalty-uri de o echipa care avea portarul eliminat si a jucat cu un fotbalist de camp in poarta, cainele Moti:)))))))))))))))))) Ati fost de rasul lumii....

andrei.f
andrei.f  •  26 Decembrie 2019, 17:42
Postat de nenea007 pe 26 Decembrie 2019, 13:58

...:)...Mai usor cu ''istoria'', ca s-ar putea sa nu se stie...:)... FCSB – Neman Grodno 0-0 (Cupa UEFA 2003-2004) FCSB – Zeleznik Belgrad 1-2 (Cupa UEFA 2004-2005) FCSB – Sheriff Tiraspol 0-0 (Europa League 2009-2010) Maccabi Haifa – FCSB 5-0 (Europa League 2011-2012) FCSB – Spartak Trnava 0-1 (Europa League 2012-2013) FCSB – Trencin 2-3 (Liga Campionilor 2015-2016) FCSB – Rosenborg 0-3 (Europa League 2015-2016) FCSB – Lugano 1-2 (Europa League 2017-2018) FCSB – Alashkert 2-3 (Europa League 2019-2020)

Repet, cfr e singura echipa romaneasca eliminata de o echipa din luxemburg, o rusine zic eu. Ai inteles sau sa-ti desenez?

151149879501016
Mirceo Ctin  •  26 Decembrie 2019, 15:02
Postat de catalin.palcu pe 26 Decembrie 2019, 10:27

Dane, daca faci o analiza fa-o complet si obiectiv. Puteai sa nici nu treci de primul tur, cand Astana a avut o ocazie monumentala in minutul 85 sau 90, nu mai stiu exact. Apoi cu Lazio acasa v-au sufocat aia pana nu v-a bagat arbitrul in joc cu un penalty inventat practic. Lui Rennes i s-a anulat gol perfect valabil la Cluj si a avut 2 eliminari acasa si tot v-au presat. Lazio a jucat acasa impotriva voastra cu rezervele, nu stiu de Rennes ca nu cunosc echipa. Nu zice nimeni ca nu ati meritat calificarea, dar hai sa nu o umflam mai mult decat e cazul. Absolut totul a fost in favoarea voastra : sansa, arbitrajele, faptul ca ati avut ultimul joc acasa impotriva echipei calificate deja. Hai sa le spun si pe alea bune pt CFR si Dan : defensiva tare, faze fixe f buni, speculativi pe faza de atac, munca multa la mijloc.

Rușinea suferită cu ludogoretz și cea cu sârbii aia de 2 lei despre care patronul vostru spunea că nu va da gol nici în 5 ani nu se pun?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează