SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Taylor Townsend, interviu ZGUDUITOR: „Le-au spus părinților că sunt grasă, apoi m-au exclus” + „Mama fura bani de la mine”

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 ianuarie 2020 22:39

Taylor Townsend (23 de ani, 77 WTA) a acordat un amplu interviu în presa internațională în care a vorbit despre prejudecățile cu care s-a confruntat de-a lungul carierei.

 Americanca a făcut o incursiune prin copilăria sa, una în care chiar mama acesteia a ajuns să fure bani de la ea.

„De când mă știu nu mi s-a dat nicio șansă. Când aveam 2 ani, am fost exclusă dintr-un program de tenis, iar directorii le-au spus părinților mei că sunt grasă, lenesă și de neantrenat. Cum pot oamenii să determine asta la un copil n-am nicio idee. Încă de la început, oamenii s-au uitat la fizicul meu și, automat, mi-au judecat abilitățle înainte să intru pe teren și să încep să joc. Terenul de tenis era cel care îmi aducea fericire, unde mă simțeam liberă și simțeam că alte păreri nu conteaza", a spus Townsend pentru behindtheracquet.com, citat de ziare.com.

„Am devenit profesionistă la 15 ani și, la scurt timp după, m-am lovit de niște probleme pe care nici nu mi le puteam imagina. Am aflat că mama mea fura bani de la mine și folosea premiile câștigate și sponsorizările pentru beneficiul personal. Asta mi-a zguduit lumea, deoarece m-am simțit trădată și pierdută, dar m-a învățat multe lecții!

M-am înconjurat apoi de oameni în care aveam încredere, a fost un drum greu, dar în cele din urmă n-aș schimba asta pentru nimic în lume. Faptul că mi s-a spus nu, că nu aveam imaginea unei tenismene, că am fost făcută de râs la nivel internațional, că m-am confruntat cu o depresie, cu probleme de încredere, toate mi-au dat puterea să ma ridic în picioare și să îmi gestionez viața. Asta sunt, acceptați-mă așa! Sunt mândră de persoana care am devenit”, a mai spus Townsend.

  • Sursă foto: Instagram Taylor Townsend

2,035,507 $a câștigat Townsend din premii, de-a lungul carierei

61e cel mai bun loc ocupat în carieră de jucătoarea din SUA

Taylor Townsend a eliminat-o pe Simona Halep de la US Open 2019

Simona Halep (28 de ani, 3 WTA) a părăsit US Open 2019 în turul secund, fiind învinsă în turul II de Taylor Townsend (23 de ani, 77 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-7 (4).

După un prim set câștigat cu destul de multă autoritate, scor 6-2, Halep nu a mai putut dicta ostilitățile în setul secund, „sufocată” și de venirile repetate ale lui Tonwsend la fileu. Americanca a venit în față de nu mai puțin de 115 ori pe durata meciului, derutând-o complet pe jucătoarea noastră.

Decisivul a fost dramatic. Halep a salvat două mingi de meci, a irosit apoi una pe serviciul americancei, iar Townsend s-a impus cu 7-4 în tie-break, provocându-i româncei o nouă eliminare prematură la Flushing Meadows. 

Vezi și: 

ATP CUP // VIDEO S-au stabilit semifinalele din ATP Cup » Australia vrea să doboare Spania, iar Kyrgios i-a pus gând rău lui Nadal: „E cea mai stupidă întrebare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (3)
pain89
pain89  •  11 Ianuarie 2020, 09:33

La 2 ani ce abilități sa ai la vârsta aia? Faci pe tine la vârsta aia și crezi ca vede cineva vreun potențial la vârsta aia? Hai sa fim serioși

qwerty007
qwerty007  •  11 Ianuarie 2020, 02:01

Intradevar,e ZGUDUITOR,ce ziaristi *** exista la Gsp, copy paste din articol....'Când aveam 2 ani, am fost exclusă dintr-un program de tenis' !!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cristiano9ron
cristiano9ron  •  10 Ianuarie 2020, 23:25

Astia care rad sau fac misto de alti pentru felul in care arata sunt niste ***********

Vezi toate comentariile (3)
Comentează