Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 15 ianuarie 2020 18:01
Transferul olandezului Van de Beek (22 de ani, mijlocaș) e făcut. În vară, va ajunge la Real Madrid, iar Ajax Amsterdam va câștiga 55 de milioane.
Madridul își asigură jucătorii și pentru sezonul viitor. Donny van de Beek e unul dintre ei.
Van de Beek, la Real Madrid
În vârstă de 22 de ani, mijlocașul olandez va mai rămâne la Ajax doar până la vară. Pe 1 iulie, va trece la Real. Totul e stabilit, anunță și De Telegraaf, și Marca. Madridul, care avea o înțelegere cu internaționalul batav de anul trecut, are acum acord total și cu Ajax.
Van de Beek, 164 de meciuri și 39 de goluri pentru „lăncieri", va ajunge pe „Santiago Bernabeu" în schimbul a 55 de milioane de euro.
„Nu vrem să-l pierdem pe Van de Beek. Dar, când se implică un club de calibrul lui Real Madrid, e aproape imposibil să-l oprești"
- Erik ten Hag, antrenor Ajax, în august 2019
vezi și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”