FOTBAL  »  Superliga  »  CORESPONDENȚĂ GSP DIN SPANIA

DINAMO - OSIJEK 1-1 // VIDEO Cronică de Eduard Apostol: „Vor să fie dulăi, dar încă sunt căței!” » 5 idei de la meci

Articol de GSP - Publicat luni, 20 ianuarie 2020 21:30

Dinamo n-a putut să treacă nici de Osijek, locul 4 din Croația, deși a condus până spre final.

Scorul a fost 1-1, gol Perovic, Cătălin Straton menținând apoi pe final remiza într-un meci cu momente de suspans. 

Dinamo nu a putut să țină de avantajul minim cu Osijek (1-1). „Câinii” ar fi putut face lejer 2-0 sau 3-0, cum la fel de lesne putea să se încheie 3-1 pentru ocupanta locului 4 din Croația. S-a jucat deschis, iar terenul ud a favorizat un joc în viteză. Roș-albii sunt fără victorie în amicalele iernii, două remize și un eșec, interpretând aceeași melodie, pe repeat.  

Iată 5 idei după remiza cu Osijek: 

1. Roș-albii au, momentan, baterie doar pentru o repriză, maximum 60 de minute. Bucureștenii au o forță pe care o pierd repede, iar adversarul are apoi mingea și face orice vrea. Oarecum, normal, fiindcă Uhrin a dozat pregătirea pentru ca "vârful" să fie atins în prima etapă cu Astra, pentru a încerca un miracol. 

2. Diego Fabbrini devine cel mai faultat fotbalist din cantonamentul iberic. E singurul plus, acum, dar ar trebui să aibă cel puțin o viteză mai mult ca să poată arăta ca un Diego, capabil să fie liderul jocului ofensiv. Încă e o pradă ușoară pentru adversari. 

3. Slavko Perovic a punctat la prima ocazie clară, dovedind că și-a păstrat instinctul de prădător. Sârbul a ajuns să fie foarte încrezător în forțele lui, cu Montini plecat la București, cu Popa fără să i se lege jocul, Slavko fiind din avion prima opțiune pentru a fi titular. 

4. Jocul ofensiv a produs multe ocazii de poartă, ratate cu seninătate, în special de Andreas Mihaiu, însă în apărare a bătut iar vântul. Lenți, ușor de citit, lăsând adversarul să tragă de unde a vrut, dinamoviștii au scăpat ușor fiindcă Straton a avut superinspirație. 
 

5. Vali Lazăr și-a păstrat driblingul, însă e încărcat doar 60 la sută din maximum posibil. Când va avea mai multă potență fizică, probabil, își va scoate mai ușor adversarul din joc.

Dinamo - Osijek (Croația, I) 1-1 (1-0) 

Au marcat: Perovic (15) / Beljo (80) 
Dinamo: Straton – I. Șerban (Moura 74), Bejan (M. Popescu 57), Puljici (Waly Diouf 61), Sin – I. Filip (NDiaye 74) – Moldoveanu (Mihaiu 57), Răuță (Mrzljak 61), Fabbrini (Bani 46), V. Lazăr (Sorescu 61) – Perovici (D. Popa 57)
Antrenor: Dusan Uhrin 

3 idei de la Uhrin după meci: 

  • „I-am tot schimbat pe jucători, dar sunt satisfăcut de evoluția din acest amical. Suntem în grafic” 
  • „Am ratat mari și multe ocazii, bine că le irosim acum, să nu repetăm greșelile în meciurile oficiale” 
  • „Straton a jucat foarte bine, și Piscitelli joacă foarte bine, voi decide într-o săptămână cine e portarul titular pentru Astra” 

„Primul gol pe 2020, datorită în mare parte pasei extraordinare a lui Sin. Era bine dacă învingeam, pentru moral, dar important e să învingem în partidele oficiale. Puljici merită banderola pe deplin, va fi un bun căpitan" 
Slavko Perovic, atacant Dinamo 

„Eu zic că va fi mai bun după acest cantonament decât după precedentul, din vară, din Spania. Noi ne așteptam să defilăm după stagiul din vară, dar a ieșit ce știți. Nu vom avea probleme la retrogradare„ 
Cătălin Straton, portar Dinamo 

S-a lămurit cine este căpitanul

La începutul anului, imediat după plecarea lui Nistor la Craiova pentru 296.000 de euro, Dusan Uhrin a anunțat că va alege viitorul căpitan dintre Ante Puljic și Ioan Filip. Gazeta Sporturilor a anunțat de atunci că fundașul croat are prim-planul, fiind preferat nu fiindcă e străin, la fel ca antrenorul, ci pentru că, fiind fundaș central, are posibilitatea să dirijeze mai bine jocul echipei. 

Confirmarea a venit: în premieră cei doi candidați au fost în același moment pe teren, iar Puljic a purtat banderola. El va fi căpitanul numărul 1 și-n campionat. „Mă simt bine, e o mare onoare, un privilegiu. Dar n-o să mă supăr dacă Mister va dori să-i dea banderola și lui Filip. Eu nu simt decât presiune pozitivă când conduc echipa", a comentat Puljici. 

VIDEO EXCLUSIV Ante Puljic îl taxează pe Nistor într-un interviu tăios: ”FCSB m-a vrut de trei ori, am spus «nu» Craiovei și lui CFR. Eu nu-s trădător, sunt «câine» pe viață

Cătălin Straton ia în calcul să plece 

Cătălin Straton a strâns 3 meciuri în campionat, plus două în Cupă, în rest Riccardo Piscitelli a adunat 19 partide în Liga 1. Situația nu e pe placul portarului de 30 de ani.

„Am avut o discuție cu conducerea și, dacă nu mi se vor da șanse, eu nu vreau să fiu catalogat ca portarul numărul 2, ne strângem mâna, fără probleme, și mergem pe drumurile noastre. Eu nu-mi doresc să plec de la Dinamo, mă bat pentru locul meu de titular, o să vedem ce va fi în continuare, mai discut o dată cu șefii, nu pot sta la nesfârșit așa”.

Vezi și:

OFICIAL Încă o plecare de la Dinamo. Și-a reziliat azi contractul

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
103798407052226
 •  21 Ianuarie 2020, 08:49

ii rog pe stimabilii geambashu si tolontan sa corecteze gramatical titlul articolului...corect este :„Vor să fie dulăi, dar sunt ***!” si nu altfel !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează