Articol de GSP - Publicat luni, 27 ianuarie 2020 16:37
FIFA 20 // Mai este puțin și vom afla care dintre tinerii fotbaliști care au impresionat în acest sezon vor face parte din FIFA Future Stars.
Aceest mod, lansat în FIFA 2019, a avut mare succes la gameri, fericiți să primească carduri valoroase pentru fotbaliștii cu potențial mare. Nu mai este mult și cei de la EA vor anunța cine a „trecut clasa” în acest sezon. Există câțiva fotbaliști care nu au cum să lipsească de pe listă.
Cel mai bine cotat fotbalist de anul trecut, Vinicius Jr, nu prea mai are cum să emită pretenții, nu mai este un jucător important în viziunea lui Zidane, dar în schimb colegul lui Rodrygo a impresionat în acest sezon și atacantul este unul din cei mai bine cotați jucători tineri din joc.
Un alt jucător care a explodat în acest sezon este Erling Haaland, atacantul norvegian. După ce s-a remarcat în Austria și în Liga Campionilor, jucătorul a fost transferat în această iarnă la Borusia Dortmund și la debut a marcat de trei ori.
Manchester United are un sezon complicat, dar fanii „diavolilor” au o consolare. Mason Greenwood pare să fie ultimul talent format de academia prestigioasă a clubului care se va impune în viitor. Mason calcă pe urmele lui Rashford, a avut evoluții foarte bune și a devenit un jucător pe care managerul Solskjaer se bazează în ciuda vârstei fragede.
Tot din Premier League vine și Gabriel Martinelli. Chiar dacă EA Sports a scăzut potențialul brazilianului după ultimul update în baza de date, aproape sigur vor remedia eroarea și îi vor oferi un card foarte buna tacantului de 18 ani. Cu 10 goluri până acum, în primul său sezon în Anglia, Martinelli a devenit una din marile surprize ale anului în Premier League.
Pe listă se regăsește și un fundaș. William Saliba este jucătorul lui Arsenal, împrumutat în acest sezon la Saint-Etienne. Evoluțiile sale solide l-au transformat într-unul din fotbaliștii cu cel mai mare potențial.
Citește AICI mai multe informații din eSports pe secțiunea dedicată de pe GSP.ro!