SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Maria Sharapova, cea mai frumoasă declarație după retragere: „Tenisul a fost muntele meu. Din vârf, priveliștea a fost incredibilă”

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 februarie 2020 17:38

Maria Sharapova (32 de ani) a luat prin surprindere lumea tenisului, anunțându-și în această săptămână retragerea din tenisul profesionist.

Tenisul s-a despărțit astfel de una dintre cele mai bune jucătoare din ultimele două decenii ale circuitului WTA. Rusoaica a avut o carieră de succes, câștigând Wimbledonul la doar 17 ani, acesta fiind primul dintre cele cinci titluri de Grand Slam din palmares.

Fanii Sharapovei au rămas impresionați de cuvintele transmise de Maria după retragere, dar și pentru discreția cu care a decis să abordeze acest pas.

Tenisul mi-a arătat lumea şi mi-a arătat din ce am fost făcută. A fost muntele meu. Calea mea a fost plină de văi şi ocolişuri, dar din vârf priveliştea a fost incredibilă”, a fost un pasaj din declarația oferită de rusoaică după retragere. 

5 trofee de Mare Șlema câștigat Maria Sharapova în cariera sa, Australian Open 2008, Wimbledon 2004, US Open 2006, Roland Garros 2012, 2014, disputând alte cinci finale în astfel de competiții

36 de titluriWTA a cucerit Maria Sharapova în cariera sa

Vezi și: 

Maria Sharapova, prin ochii altora » Val de reacții după retragerea rusoaicei + ce spun româncele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Nationala
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Campionate
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
amicu
amicu  •  29 Februarie 2020, 21:09

E ușor când trișezi. Mai greu e când trebuie sa joci pe bune. Penibila

Vezi toate comentariile (1)
Comentează