FOTBAL  »  Superliga  »  CORONAVIRUS

CORONAVIRUS // Chindia Târgoviște, lovitură în plin pentru propriii jucători: contracte diminuate în timpul stării de urgență

Jucătorii Chindiei au primit o lovitură din partea conducerii // foto: Facebook
Jucătorii Chindiei au primit o lovitură din partea conducerii // foto: Facebook

Articol de - Publicat marti, 24 martie 2020 13:15

CORONAVIRUS. Conducerea Chindiei Târgoviște a expediat către jucători și staff un document prin care le pune în vedere că, pe perioada stării de urgență, vor primi „un anumit procent din contraprestația activității sportive prevăzute în contractul cu clubul”. 

Președintele Marcel Ghergu spune că valoarea va depinde de lungimea pauzei forțate: „Ne punem la masă și negociem un compromis”.

Cluburile din Liga 1 încep să acționeze în criza coronavirusului, iar Chindia e printre primele care iau măsuri în raport cu jucătorii și staff-ul. 

Toți fotbaliștii și antrenorii au primit o notificare din partea conducerii, prin care oamenilor li se pune în vedere că „pe perioada stării de urgență nu desfășoară nicio activitate sportivă, rămânând la domiciliu, contractul de activitate sportivă fiind suspendat, începând cu data de 16.03.2020. 

Pentru această perioadă participantul la activitatea sportivă va primi un anumit procent din contraprestația activității sportive prevăzute în contractul cu clubul, stabilit prin acte normative emise de instituțiile abilitate”. 

„Lucrurile sunt destul de complicate”

Practic, tuturor li se pune în vedere că drepturile financiare le vor fi diminuate cu o valoare încă neprecizată. Explică mai departe președintele Marcel Ghergu: „Am trimis notificarea pentru a se conforma condițiilor impuse de autorități în situația stării de urgență. 

Dacă nu se va mai juca, ceea ce e foarte probabil, nu e de vină nici clubul, nu e nici culpa fotbaliștilor, deci fiecare vom vedea ce are de făcut. Ne vom așeza la masă să negociem pentru a clarifica situația și a lor, și a clubului. Nu am anunțat încă nicio sumă în notificare pentru că nu știe nimeni cât va dura starea de urgență. Lucrurile sunt destul de complicate”. 

Marcel Ghergu: „Va trebui să luăm decizii nepopulare”

Continuă: „E mai mult o măsură preventivă, prin care cred că sunt ocrotite juridic ambele părți. În situația în care sezonul nu se va mai relua, va trebui să luăm anumite decizii care știu că nu pot mulțumi. Dacă vom ajunge la situații de rediscutare a contractelor prin prisma forței majore, ni se putea spune inclusiv «Domne’, dar nu ne-ai făcut nici notificare!»

Nu știe nimeni dacă starea de urgență și, automat, suspendarea contractelor va ține doar 30 de zile sau se va prelungi. Dacă lucrurile se întind, va trebui să găsim împreună o cale legală de a ajunge la un compromis. Vedem și ce decizii se vor lua din partea FRF și LPF. Poate va exista un pachet unitar pentru toate cluburile. E greu de anticipat”.

„Suntem la zi toate plățile”

Explică mai departe: „Am deja în cap niște variante, de exemplu contractul să rămână la 70-75% din valoarea lui. Asta e numai o potențială soluție. Trebuie să hotărâm ce se întâmplă și cu cei care-și termină angajamentele pe 30 iunie. 

Eu aș vrea să reîncepem mâine activitatea, sunt convins că și jucătorii gândesc la fel, dar, din păcate, nu depinde de noi. Am respectat și respectăm pe toată lumea, dar nu vreau să ajungem în impas cu Chindia. Săptămâna asta plătim salariile și pentru luna februarie, cu o mică întârziere, deci vom fi practic la zi cu tot.

Suntem responsabili și corecți. Dar când vom ajunge la plata pentru luna martie, adică pe 15 aprilie, vedem atunci cum stau lucrurile. Se achită normal banii pentru bucata până în 16 martie, când s-a declanșat starea de urgență, iar mai departe vom intra pe altă categorie. Dacă nu se prelungește pauza, probabil se va trece cu vederea această perioadă. Dar dacă ține cinci-șase luni această poveste?!”.

5.000 de euroe cel mai mare salariu la Chindia Târgoviște

7e locul pe care-l ocupă în prezent Chindia în clasamentul L1, penultimul din play-out, retrogradabil: se afla pe o poziție salavtoare la finalul sezonului regulat, 11 din 14 echipe

„E prematur și inoportun să discutăm acum despre fotbal. Așteptăm să vedem ce se întâmplă și apoi vom vedea cum mergem mai departe, după ce se termină această criză" - Viorel Moldovan, antrenor Chindia

Ghergu: „Vor apărea litigii dacă se operează retrogradări pe clasamentul actual”

Președintele Chindiei crede că „ar trebui să se ia în calcul clasamantul la finalul sezonului regulat, dacă vom ajunge în situația de a nu mai putea finaliza campionatul. 

Nu spun asta pentru că ne-ar avantaja pe noi prin prisma locurilor de la retrogradare, dar aceea ar fi o ierarhie onestă după ce fiecare a jucat cu fiecare o parte din competiție. S-au mai jucat doar două runde din play-out, n-ar fi corect să re raportezi și la ele. Aaa, dacă era trecut de jumătate și play-out-ul, atunci era altă discuție. 

Vor apărea litigii dacă se operează retrogradări pe clasamentul actual. Și ar trebui să se mai țină cont și de criteriul financiar. Cum ar putea rezista mai departe în criză un club care abia și-a plătit sau încă aleargă să-și plătească datoriile până la 31 decembrie 2019 pentru a obține licența?”.

VIDEO // Măsuri de prevenție împotriva COVID-19

Citește și alte știri despre impactul coronavirusului în fotbalul românesc:

FCSB. Gigi Becali amenință: „Dacă FRF nu face cum vreau eu, plec și moare fotbalul!” » Două măsuri radicale propuse

Virusologul Molnar Geza, estimări despre pandemia de coronavirus: „Vor fi două vârfuri în România”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează