Articol de GSP - Publicat joi, 02 aprilie 2020 07:00
CORONAVIRUS. Călin Popescu-Tăriceanu (68 de ani), fost prim-ministru al României între 2004 și 2008, în prezent președinte al ALDE, a vorbit despre criza COVID-19.
În opinia lui Tăriceanu, autoritățile n-au luat cele mai eficiente măsuri în lupta cu epidemia de coronavirus care a provocat 2.460 de cazuri și 92 de decese pe teritoriul țării noastre.
„Noi suntem într-o situatie în care nu știm cum să luptăm cu acest inamic. Nu e atât de greu. Guvernul ar trebui să cheme cei mai buni epidemiologi, cei mai buni virusologi, care să explice foarte clar care sunt măsurile concrete și rapide care trebuie luate.
În România, după cum ați văzut, măsurile se iau tardiv și insuficient. Nu trebuie mers pas cu pas. Aici trebuie intervenit degrabă, de urgență, pentru ca lucrurile să nu scape de sub control.
Nu știu dacă s-a făcut o celulă de criză la nivelul Guvernului. Aici e problemă de viață și de moarte. Dacă nu se acționează rapid, o să avem pe conștiință sute sau mii de oameni. Nu mi-aș dori acest lucru, previn numai asupra incapacității autorităților în acest moment”, a spus Tăriceanu miercuri, la România TV.
Soluția lui Tăriceanu: „Să folosim Romexpo și sălile de sport”
Fostul premier a venit apoi cu o propunere: utilizarea spațiilor de la Romexpo și a sălilor de sport pentru tratarea persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus.
„Vreau să faceți o socoteală. În București, sunt două milioane de locuitori. Dacă 10% dintre acești oameni sunt infectați, asta înseamnă 200.000. Dacă 10% din acei 200.000 vor trebui duși în spitale, ce vom face? 10% înseamnă 20.000 de oameni care ar trebui cazați în spitale, iar locuri nu sunt.
De aceea, am propus ca, în loc să facem un spital de campanie de 260 de locuri, când noi vom avea nevoie de mii sau zeci de mii de locuri de cazare, să ne gândim să utilizăm spații mari, cum este pavilionul expozițional Romexpo. Sau sălile de sport, pentru că, spre deosebire de Spania, unde clima e caldă și a amenaja un spital într-un stadion e o soluție, în România nu suntem în aceeași situație.
La Romexpo, poți să cazezi sau să asiguri spitalizare pentru sute și mii de oameni. Și nu e singurul loc. Cred că în toată țara ar trebui gândit în acest fel” - Călin Popescu-Tăriceanu
- Pe 24 martie, GSP.ro scria despre o măsură asemănătoare plănuită de vecinii din Bulgaria: aceștia au organizat o simulare de amenajare a unui spital de campanie în cea mai mare arenă din Sofia, Armeeț Arena.
- Săli din București sau împrejurimi care ar putea fi transformate în spitale de campanie: Sala Polivalentă, Sala Dinamo, Sala Rapid, Sala „Mihai Viteazu”, Sala Polivalentă Chiajna
VIDEO // Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)
Citește și alte știri despre coronavirus:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”