Articol de GSP - Publicat vineri, 10 aprilie 2020 08:42
Florentin Petre (44 de ani), actualul antrenor al celor de la Dacia Unirea Brăila, a povestit cum a ales să joace la Dinamo și cum a fost adus la echipă de Ionuț Chirilă.
Fostul mijlocaș dreapta a fost unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a lui Dinamo și a dezvăluit motivul pentru care a ales să joace la formația roș-albă, deși avea ofertă și de la Steaua.
„A venit mama cu ziarul Sportul şi undeva pe ultima pagină scria că se fac selecţii la Victoria Bucureşti. A zis să facem tot posibilul să ajungem mai sus. Selecția a făcut-o nea Ion Moldovan. A venit a doua zi şi mi-a zis că am luat selecţia şi să vin la Victoria. Eu plecam din Leordeni până în baza Cutezătorii. Acolo mergeam zi de zi și făceam două ore dus, o oră și jumătate întors. Am învățat traseul. Mergeam cu metroul, tramvaiul.
Îl aveam antrenor pe domnul Sile, un om extraordinar, m-a ajutat enorm în toată perioada cât am făcut junioratul la Victoria. Mi-a zis: «Ai două variante: ori rămâi aici, ori te duci la Steaua». Am ieşit și vorbeam cu tata, care gândea la ale lui. I-am spus. «Băi tată, tu ai probleme la serviciu. Eu am învățat traseul că ne mai antrenam şi pe Dinamo. Eu zic să rămân aici». Şi am rămas la Dinamo. Ăsta a fost şi un avantaj pentru că nu se ştie ce traseu puteam să am dacă mergeam în partea cealaltă.
În 1990 a venit Ionuţ Chirilă, m-a luat de mână din vestiar și a zis «Din momentul asta mergi cu mine. Vii să joci la Dinamo! Tata nu ştia ce să facem, dar a zis Ionuţ Chirilă «Lăsaţi, mă descurc eu dacă vrea să vină să joace pentru Dinamo»”, a declarat Florentin Petre la TV Telekom Sport.
VIDEO. Florentin Petre despre situația de la Dinamo: „E dureros ce se întâmplă”
La Dinamo, Petre a stat 12 ani, din 1994 până în 2006, îmbrăcând de 259 de ori tricoul „câinilor”. A fost căpitanul echipei în anii 2000 și a câștigat trei campionate, cinci Cupe ale României și o Supercupă.
Citește mai multe știri despre Dinamo:
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)