Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 11 aprilie 2020 11:21
Martin Odegaard, 21 de ani, norvegianul care a jucat foarte bine împotriva ”tricolorilor” în preliminariile CE și care ne va fi iar adversar în Liga Națiunilor, e în cea mai bună formă la Real Sociedad. Iar Madridul s-a decis în sfârșit să nu-l mai împrumute.
Noi, românii, l-am văzut pe Martin Odegaard de două ori împotriva "tricolorilor", în preliminariile Euro 2020. Și la Oslo, și la București. Ne-a chinuit. Un mare talent, un stângaci rafinat, tehnic, cu șut bun, cu pasă bună, cu o excelentă viziune asupra jocului.
Cele trei momente mari ale startului carierei lui Odegaard
A fost anunțat de mult timp drept un copil teribil al fotbalului mondial.
- Pe 13 aprilie 2014, la doar 15 ani și 118 zile, devenea cel mai tânăr jucător din istoria campionatului norvegian, debutând în tricoul lui Stromsgodset.
- În același an, pe 19 august, a evoluat în premieră pentru naționala țării sale. La 15 ani și 253 de zile. Evident, cel mai precoce debut all-time al vikingilor.
- Pe 21 ianuarie 2015, când de-abia împlinise 16 ani, a semnat cu Real Madrid. Patru milioane de euro, sumă care putea ajunge la 8 milioane, cu tot cu bonusuri.
"Ore în șir de analiză video cu antrenorul lui Sociedad”
Atunci a apărut un scurtcircuit. A ajuns prea tânăr la gigantul blanco. Nu s-a adaptat și, din ianuarie 2017, a fost împrumutat permanent. Heerenveen, Vitesse, ambele în Olanda, și Real Sociedad, din vara lui 2019.
A crescut an de an, iar în Țara Bascilor a erupt, impresionând în fiecare meci în LaLiga. Într-o formație pur ofensivă, a fost ajutat de antrenorul Imanol. "A vorbit enorm cu el, petrecând ore întregi de analiză video pentru a corecta toate mișcările sale pe teren", a spus un oficial al clubului basc pentru Marca. Jurnalul madrilen care i-a oferit azi prima pagină lui Odegaard: "Un crack Real". Un superjucător legat de Real. Sociedad și Madrid.
După cinci ani, definitiv pe "Santiago Bernabeu"
La cinci ani de când a semnat, Odegaard se va întoarce aproape sigur pe "Santiago Bernabeu". Definitiv. I-a convins pe Zidane și pe conducătorii clubului. La 21 de ani, nordicul va putea în sfârșit să-și arate marele său talent printre los Blancos.
45 de milioane de euroeste cota lui Odegaard, potrivit transfermarkt.de
7 goluriși 8 assisturi a reușit norvegianul în acest sezon la Real Sociedad
"Sunt sigur că Odegaard e pregătit să joace astăzi la Real Madrid. Un fotbalist de nivel înalt. E capabil să se lupte pentru postul său la orice echipă din lume"
"Este foarte puternic psihic. Are mare încredere în el. Poate fi constant mult timp. Se pregătește și se alimentează corect, e hiperprofesionist. Aproape ca un robot"
"Când l-am văzut cum a jucat cu Sociedad pe Bernabeu, m-a convins că are calitatea individuală pentru a evolua la Madrid. Sistemul nu va fi o problemă. Poate apărea ca 10 sau în banda dreaptă, nu contează dacă va fi 4-3-3 sau 4-4-2"
Leonid Sluțki, antrenorul lui Odegaard la Vitesse, acum la Rubin Kazan
VIDEO. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!
Citește mai multe știri despre Real Madrid:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”