Articol de GSP - Publicat marti, 14 aprilie 2020 20:20
Gigi Becali (61 de ani), finanțatorul FCSB, a dezvăluit că a primit o nouă ofertă pentru „perla” echipei, Florinel Coman (21 de ani).
După oferta din partea echipei americane Orlando City, Gigi Becali a primit o nouă propunere pentru transferul lui Florinel Coman. De data aceasta, din Europa. Astăzi, în ziua în care jucătorii FCSB-ului au reluat antrenamentele.
Propunerea clubului european nu l-a mulțumit însă pe Gigi Becali, care așteaptă mai mulți bani în schimbul tânărului jucător: „Azi am primit încă o ofertă din Europa pentru Coman, că ar da 8 milioane și 10% dintr-un viitor transfer, banii toți odată. Eu am zis 10 milioane și 20% (n.r. dintr-un viitor transfer), banii toți odată. Nu las mai jos!”, a declarat Becali la TV Digi Sport.
AS Roma îl vrea pe Florinel Coman
Latifundiarul nu a dezvăluit de unde a venit oferta pentru Coman, mărturisind că știe doar că este vorba despre un club din Europa: „Nu știu eu de unde e oferta, știu doar că din Europa”. Antena Sport susține însă că ar fi vorba de AS Roma, locul 5 din Serie A.
Italienii l-au ochit pe Florinel Coman încă de la începutul anului, însă s-au lovit de prețul ridicat. (Detalii AICI)
„La mine prețurile nu scad. Eu cumpăr pe timp de criză, e mai ieftin. Dacă pot să iau jucători din Liga 1, da. Eu cumpăr pe timp de război, iar pe timp de pace vând” - Gigi Becali, finanțator FCSB
GALERIE FOTO. Cadre inedite din București, în plină pandemie de COVID-19
VIDEO: #sportacasă. Cele mai bune exerciții fizice pentru acasă. Vedetele din sport îi învață pe fani cum să facă mișcare în izolare
Citește mai multe știri despre FCSB:
Avertisment pentru Andrei Chindriş: ce s-a ales de tinerii cumpărați de Gigi Becali în ultimii 5 ani
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”