Articol de GSP - Publicat joi, 23 aprilie 2020 17:39
Tot ce trebuie să știi despre condusul mașinii pe durata stării de urgență în România provocate de pandemia de coronavirus. Ce completezi în declarația pe propria răspundere și ce faci dacă ți-a expirat permisul, asigurarea RCA sau ITP-ul.
Pot să merg cu mașina la locul de muncă?
Ce acte trebuie să am la mine? Pentru deplasarea cu autoturismul personal spre serviciu şoferii trebuie să aibă toate actele necesare ca şi până acum (permis, talon, RCA) şi adeverinţa eliberată de angajator.
Am probleme cu maşina şi trebuie să merg la service. Este permisă deplasarea în acest caz?
Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziţionarea de piese de schimb pentru autovehicule și pentru deplasarea la un centru service de reparații auto. În acest caz este nevoie pe lângă actele uzuale şi de declaraţia pe propria răspundere completată corespunzător. Totuşi, în ordonanţa care reglementează acest lucru nu se specifică dacă şoferii trecuţi de 65 de ani se pot deplasa oricând sau doar în intervalul 11.00 – 13.00.
Pot să merg cu maşina la spălătorie?
Şi în acest caz răspunsul este afirmativ dacă se respectă prevederile stabilite prin ordonanţele militare.
Îmi expiră Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinii. Se prelungește valabilitatea acestuia sau trebuie să merg să îl fac?
NU se prelungește valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităților de bază ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere.
Mi-a expirat permisul auto. Ce fac în această situaţie?
Valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, respectiv de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratului General pentru Imigrări se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României. Astfel şoferii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă
Mi-a expirat asigurarea RCA. Se prelungește valabilitatea acesteia? Dacă nu, pot să ies din casă să-mi fac o asigurare?
Nu se prelungește valabilitatea asigurării RCA. Aceasta poate fi achiziționată și online. Din acest motiv, deplasarea pentru a ridica polița RCA NU poate fi considerată urgență și NU este un motiv care poate fi considerat situație de urgență ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”