Magicianul. Povestea demnă de Netflix a probabil celui mai mare corupător de meciuri din istoria Ligii Campionilor. Ce se ascunde în spatele vorbelor lui Cornel Dinu: “Toți făceau la fel!”

Sâmbătă, într-un interviu exclusiv acordat Gazetei, Cornel Dinu a dezvăluit că l-a corupt pe arbitrul olandez Jan Keizer înaintea meciului de Cupa Campionilor, Dinamo - Hamburg 3-0, din toamna lui 1983. Dinu a susținut că Dinamo a umblat și la arbitrii dublei manșe cu Dinamo Minsk și a încercat coruperea arbitrului partidei Dinamo - Bordeaux 1-1, din 1984.  

„Toți procedau așa! Dinamo a ajuns la acel nivel pe valoarea echipei, practica asta cu valizele pentru arbitri era generală”, a declarat Dinu în interviu. 

Declarațiile celui mai bun fotbalist român din 1970, 1972 și 1974 au stârnit uimire, indignare și chiar furie. Dinu - care la istoricul meci cu Hamburg era antrenor secund - este acuzat de unii dintre foștii săi jucători că inventează sau exagerează faptele. Iar jurnalistul Andrei Trifan susține în ProSport că Dinu “urinează pe momentul de glorie al clubului pentru care a fost, multă vreme, emblemă”. 

Dovezile sunt imposibil de obținut la aproape 40 de ani de la episodul dezvăluit de Dinu. 

Gazeta publică, însă, astăzi o poveste demnă de un documentar Netflix. Este istoria unui prea puțin cunoscut aranjor de meciuri care a ajutat din umbră mai multe cluburi uriașe să câștige meciuri și trofee în cea mai tare competiție de cluburi din lume, Cupa Campionilor Europeni. Documentată din mărturiile vremii și din arhivele serviciilor secrete maghiare, povestea incredibilă demonstrează că - măcar în privința contextului corupt al fotbalului european - Dinu spune adevărul.

Managerul, prizonierul-polițist de la Auschwitz

„Managerul” este numele de cod dat de securitatea maghiară lui Dezso Steinberger, un evreu născut în 1912 într-o familie înstărită. Pasionat de fotbal, Steinberger era antrenorul unui micuț club maghiar de provincie în momentul izbucnirii celui de-al doilea război mondial.  

Deportat la Auschwitz împreună cu familia sa, Steinberger devine “kapo” - conform dosarului său de la securitatea maghiară, publicat de versiunea ungară a FourFourTwo  - , adică un deținut evreu recrutat de SS și însărcinat cu paza celorlalți deținuți. “Kapo” erau detestați în lagăre din cauza colaborării cu autoritățile naziste, dar și pentru că, în multe cazuri, dădeau dovadă de exces de zel în implementarea ordinelor.  

Doi prizonieri evrei deveniți polițiști, "kapo",  escortează un prizonier în lagăr

Steinberger, deținutul cu numărul 10475, a lucrat direct sub ordinele temutului doctor Josef Mengele, cel care făcea experimente mortale pe deținuții de la Auschwitz. După război, însă, fostul kapo din lagăr avea să depună mărturie împotriva lui Mengele, ofițerul-doctor dispărut în America de Sud în 1949. 

Întors în Ungaria în 1945, cu familia aparent exterminată în lagăr, Dezso Steinberger și-a schimbat numele și a devenit Dezso Solti. Sub acest nume avea să părăsească țara natală, ajunsă între timp sub papucul Uniunii Sovietice. După câteva încercări nereușite de a obține un pașaport, Steinberger (devenit Solti) a fost sfătuit de un colonel de securitate să-și ia licență de artist. Așa a devenit magician.

 Însoțit de șase dansatoare, a părăsit Ungaria cu destinația Austria, apoi Italia. Ulterior, serviciile secrete de la Budapesta aveau să afle că “dansatoarele” lui Solti erau de fapt prostituate. Fostul kapo - reprofilat în Occident impresar de teatru și spectacole - organiza grupuri de dans formate din femei din estul Europei pe care le plasa în diverse cercuri.  

Prietenul lui Guttmann și accidentul mortal

 Inițial, Solti a petrecut o vreme la Viena, unde a lucrat la Federația austriacă, pretinzând că este un fost arbitru de fotbal de dinainte de război. Apoi, a trecut în Italia unde, datorită rețelei sale de dansatoare - a devenit un apropiat al conducerii și al jucătorilor clubului italian Inter Milano.  

Însă, înainte de a-și oferi serviciile lui Angelo Moratti, petrolistul care o conducea pe Inter, Solti și-a ajutat un prieten. La jumătatea anilor ’50, fostul kapo de la Auschwitz era prieten la cataramă cu Bela Guttmann, evreul maghiar care o antrena pe AC Milan.

Guttmann, fost antrenor în 1946 și în România comunistă, la Ciocanul  - numele modificat al clubului evreiesc Macabi -, era un pasionat de dans, dar și dependent de jocuri de noroc și pariuri. Și mai era un antrenor cu stofă și cu relații. Solti, în schimb, era pasionat în special de dansatoare și de folosirea lor pentru a obține avantaje. 

Bela Guttmann, între Eusebio și Coluna, la câștigarea primei Cupe a Campionilor cu Benfica, în 1961

Cei doi erau nedespărțiti. În 1955, erau amândoi în mașina - proprietatea lui Solti - cu care Guttmann a omorât un adolescent în timp ce conducea fără permis. Cei doi au fugit de la locul accidentului, însă Guttmann avea să fie condamnat cu suspendare.  

Tot 1955 e anul în care antrenorul maghiar a fost demis de la Milan în momentul în care echipa era pe primul loc în Serie A. Până în clipa concedierii, Solti își ajutase din umbră prietenul. Potrivit unei investigații realizate în anii ’70 de reputatul jurnalist englez Brian Glanville, Solti și-a început munca de influențare a arbitrilor în perioada AC Milan. 

Metodele sale erau mita în bani, produse sau vacanțe, plus oferirea de servicii sexuale.  

Un an mai târziu, în 1956, - potrivit memoriilor lui Guttmann - Solti a aterizat la rivala lui AC Milan, Inter. Fără a deține vreodată o funcție oficială în club, impresarul de teatru a fost însărcinat de Angelo Moratti cu recrutarea antrenorului maghiar Jeno Kalmar. Fotbalul ungar era extrem de puternic și de căutat după ce naționala jucase finala Campionatului Mondial din 1954, iar Kalmar era creatorul celebrei echipe a lui Honved care îi includea pe internaționalii Puskas, Czibor, Kocsis sau Bozsik.  Fugit din Ungaria imediat după revoluția din octombrie 1956, antrenorul Kalmar se afla la Viena, dar Solti nu a putut să-l convingă să semneze cu Inter. 

Recrutarea lui Puskas și aranjamentele de la Real

În schimb, un an mai târziu, un alt fugar maghiar, excepționalul Ferenc Puskas, a semnat cu Inter la insistențele lui Dezso Solti. Deși informația nu apare pe pagina de Wikipedia a lui Puskas, ea este confirmată de o scrisoare interceptată de Securitatea de la Budapesta.

 Puskas le scria rudelor că a semnat un contract foarte bun, de 150.000 de dolari, cu Inter, dar că italienii - conștienți că jucătorul de 30 de ani urma să fie suspendat în urma fugii din țară - i-au propus să antreneze juniorii.  

Puskas, ale cărui salarii au început să întârzie, a rupt contractul și a plecat. Cu el, a plecat și Solti, alungat de Moratti. Jucătorul a semnat cu Real Madrid, iar magicianul-impresar de teatru a rămas în anturajul clubului spaniol.  

Dezso Solti (stânga) și Puskas, într-un turneu european. Una dintre puținele imagini cu Solti din perioada lui de activitate în culisele fotbalului

Cu Puskas în echipă, Real a câștigat cinci titluri de campioană și trei Cupe ale Campionilor. Din informațiile serviciilor maghiare reiese că Solti a povestit cum, în acei ani, a mituit mai mulți arbitri și jucători adverși pentru a ajuta Realul. 

 Nu există, însă, nicio dovadă pentru aceste afirmații, cum nu există nicio dovadă că Solti l-ar fi ajutat pe prietenul Bela Guttmann, complotând în culise când acesta a câștigat două Cupe ale Campionilor Europeni consecutive cu Benfica, în 1961 și 1962.  Dovezile aveau să vină mai târziu și aveau să documenteze perioada de glorie a lui Solti.  

Coruperea lui Tesanici și ciudatul meci Austria Viena - CCA

 În 1960, Dezso Solti a intermediat o mutare istorică pentru fotbalul mondial. L-a ajutat pe Angelo Moratti să-l angajeze pe antrenorul argentinian Helenio Herrera. Odată cu Herrera, Solti s-a întors și el la Inter Milano. 

 Un alt treilea personaj cheie pentru iminenta perioadă de glorie a Interului era deja de câteva luni în club. Numele lui era Italo Allodi, un tânăr director sportiv adus de la Mantova.  Cu stilul Catenaccio al lui Herrera, cu transferurile făcute de Allodi și cu faptele de corupție comise de Dezso Solti și supravegheate de Allodi, Inter avea să câștige două Cupe ale Campionilor, în 1964 și 1965. 

Italo Allodi (în centru), un "corupător". Așa a fost descris de jurnalistul britanic, Brian Glanville

 Cincisprezece ani mai târziu, jurnalistul Brian Glanville avea să-i acuze cu dovezi pe Solti și Allodi de coruperea sau de tentativa de corupere a arbitrilor la patru semifinale de Cupa Campionilor (CCE), predecesoarea Ligii Campionilor!

 Primul caz este al arbitrului iugoslav Branko Tesanic.  

Pe 29 aprilie 1964, el a fost delegat la returul semifinalei CCE dintre Inter - Borussia Dortmund. În turul din Germania, sub arbitrajul unui ungur prieten cu Solti, Inter făcuse un 2-2 prețios. La retur, în minutul 21, Luis Suarez - Balonul de Aur din 1960 - l-a lovit violent cu piciorul în stomac pe Dieter Kurrat, dar arbitrul Tesanic a lăsat jocul să continue. Jucătorul german a ajuns la spital, iar Dortmund a evoluat în 10 oameni din cauză că înlocuirile nu erau permise.  Inter a câștigat cu 2-0 și s-a calificat în finala cu Real Madrid. 

Înaintea partidei jucate la Viena, cu un arbitru austriac la centru, (Viena și federația austriacă îi erau binecunoscute lui Solti) fostul magician - potrivit securității maghiare, Solti avea abilitatea de a intrare în vestiarele echipelor precum “cuțitul în unt” - a intrat în vestiarul Realului cu mingea de joc în mână și i-a spus prietenului său Puskas: „Uită-te bine la ea! Nu o să o vezi în meci!”.

Inter a învins cu 3-1, iar la final Solti a revenit în vestiarul Realului cu o altă minge și cu o ironie pentru Puskas: „Unchiule, trebuia să joci cu asta!”. A fost alungat în urletele de furie ale spaniolilor. 

În acea vară, arbitrul iugoslav al semifinalei cu Dortmund avea să fie surprins de un cunoscut într-o stațiune de vacanță din Italia, unde stătea pe banii lui Inter. Informația a ajuns la urechile oficialilor Federației iugoslave care l-au suspendat pe Tesanic. 

Gazeta a descoperit o altă poveste curioasă. Cu trei ani înainte de semifinala Inter - Dortmund, Branko Tesanic distrusese un meci al unei echipe românești în cupele europene. În septembrie 1961, CCA - mama Stelei - pierdea cu 2-0 returul din deplasare cu Austria Viena din turul preliminar al Cupei Campionilor. După 0-0 la București, echipa lui Emeric Ienei și Gheorghe Constantin era făcută bucăți în doar câteva minute de coruptibilul Tesanici. 

Cronica dură din Sportul despre arbitrajul scandalos al lui Branko Tesanic

Cronicarul ziarului Sportul, Cristian Mantu, scria a doua zi: “Rar mi-a fost dat să văd un cavaler al fluierului care să se compromită în fața publicului cum s-a compromis el”. 

• Tesanic a acordat un penalty discutabil pentru Austria Viena în minutul 38 la o ciocnire între Ivănescu și Nemec
•  în minutul 40, a trecut peste asistent și l-a oprit pe Tătaru, scăpat spre poartă, invocând un ofsaid 
• Gheorghe Constantin a protestat și, spre suprinderea celor 70.000 de spectatori de pe stadionul Prater, a fost eliminat direct în minutul 41 

Nu există nicio dovadă că Tesanic a fost influențat de Dezso Solti, dar șansele ca maghiarul conectat extrem de bine în fotbalul austriac să-l fi corupt pe arbitrul pe care avea să-l mituiască în 1964 în numele lui Inter nu sunt de neglijat. 

Arbitrul incoruptibil, pedepsit

 Dacă Tesanic a fost pedepsit de federația iugoslavă, “Grande Inter” a scăpat fără a fi anchetată. 

În sezonul următor, echipa italiană avea să se califice din nou în finala Cupei Campionilor cu ajutorul generos al arbitrilor. De data aceasta, victimă a fost Liverpool care câștigase acasă, în tur, cu 3-1.  La Milano, arbitrul spaniol Jose Maria Ortiz a validat un gol marcat de Corso cu un șut direct, deși lovitura liberă era indirectă, iar două minute mai târziu a lăsat faza să continue după ce Peiro i-a furat mingea din mâini portarului Lawrenson.

Spaniolul Jose Maria Ortiz, omul care a ajutat-o pe Inter să se califice în finala Cupei Campionilor din 1965

 Inter a mers în finală și a câștigat-o, englezii l-au acuzat pe spaniol că a fost cumpărat, dar la momentul respectiv nu exista nicio dovadă publică despre faptele de corupție comise de Inter. 

Iar corupția a continuat în tăcere și pentru al treilea sezon la rând, la semifinala cu Real Madrid din 1966. Episodul avea să fie aflat abia peste un deceniu.  

Delegat de UEFA a fost un arbitru maghiar, Gyorgy Vadas. Dezso Solti i-a făcut o ofertă înainte de meci, dar Vadas a refuzat-o. În acel moment, cariera lui de arbitru internațional s-a încheiat. În toamna acelui an, Solti avea să declare unui ziar din Bratislava că “noi, la Inter, am acționat la FIFA pentru ca oameni precum Vadas să nu mai arbitreze”.  

Imediat, federația maghiară - care-i retrăsese ecusonul FIFA lui Vadas după meciul Inter - Real — a dezmințit influența italienilor, punând sancțiunea arbitrului pe seama formei slabe din campionatul maghiar.  

Peste ani, Vadas i-a povestit unui ziarist maghiar adevăratul motiv al excluderii sale:  

“Am rămas singur cu Solti într-o cameră și mi-a propus să fac în așa fel încât Real să piardă. Mi-a oferit echivalentul în dolari a cinci sau șase Mercedesuri. Oferta varia și depindea exact de ce urma să fac eu în meci. Dacă dădeam un penalty în prelungirile meciului, primeam de zece ori banii”.  

În ciuda eforturilor lui Solti, Inter a fost eliminată de Real. Vadas a povestit că Solti urla la el la pauză pentru că nu dăduse trei penaltyuri pentru Inter. “Probabil, văzuse alt meci. Mi-a strigat că voi dispărea de pe lista FIFA”.  

Inexplicabil pentru public, Vadas a fost scos imediat de pe lista FIFA.  

Imaginea succesului: Angelo Moratti, tatăl lui Massimo Moratti, și trofeele lui Inter. În culise, însă, Inter îl folosea pe Dezso Solti

Așteptat la aeroport de vicele FIFA

 Explicația era, însă, simplă. După revoluția din Ungaria, Solti venea tot mai des la Budapesta, unde era de fiecare dată așteptat la aeroport de președintele Federației maghiare, Sandor Barcs, un membru cheie în structurile UEFA. În 1972, Barcs - care era și vicepreședintele FIFA - a ajuns să conducă UEFA pentru un an.  

Vizitele lui Solti la Budapesta au fost supravegheate de Securitate care a descoperit că fostul magician umbla cu genți de bani - gențile aveau un compartiment secret - pe care le ducea la sediul federației și la întâlnirile cu arbitrii maghiari pe care-i întreținea. 

Sandor Barcs, prietenul lui Dezso Solti. Barcs era om cheie la UEFA și FIFA

 În gențile sale de spion mai erau transportate tablouri și timbre scumpe scoase fraudulos din Ungaria, România sau Iugoslavia, pe care le valorifica apoi în Italia unde Solti devenise multimilionar. 

 Istvan Zsolti, cel mai bun arbitru maghiar al acelor ani, era în contact constant cu Solti. Discuțiile celor doi au fost înregistrare de securitatea maghiară care a tras concluzia că Zolti era agentul de influență al lui Dezso Solti printre arbitrii maghiari. Prin Zsolt, omul lui Inter ajungea la alți arbitri maghiari cărora le oferea bani, cadouri și vacanțe în Italia.

 Istvan Zsolt nu a arbitrat-o niciodată pe Inter, dar a fost invitatul lui Solti la un meci Standard Liege - Inter din Europa. La final, turistul Zsolt a completat raportul de joc în locul arbitrului partidei - un alt ungur, Gyula Emsberger -  și a uitat să treacă un cartonaș galben pentru un jucător de la Inter. Emsberger a fost sancționat de UEFA pentru omisiune. Zsolt s-a scuzat, spunând că nu a văzut galbenul.

Legitimație falsă de jurnalist, folosită de Dezso Solti la Mondialul din Anglia, în 1966. Documentul a fost fotografiat în secret de Securitatea maghiară la o percheziție în camera de hotel

Mutarea la Juventus. Celebrul caz Lobo 

La finele anilor ‘60, în timp ce Securitatea maghiară i-a interzis lui Dzeso Solti accesul în țară, la Inter s-a petrecut o mutare de culise importantă. Italo Allodi, directorul sportiv care comanda acțiunile lui Solti, a demisionat, iar în 1970 a mers la Juventus. Solti l-a urmat.  

Câțiva ani mai târziu, cei doi au pus la cale coruperea unui alt arbitru delegat la o semifinală de Cupa Campionilor. De data aceasta, cazul avea să explodeze în public. 

 În aprilie 1973, Francisco Marco Lobo, un arbitru portughez, a fost delegat la semifinala Derby County - Juventus. În tur, italienii câștigaseră cu 3-1 cu ajutorul unui arbitru neamț, dar returul din Anglia se anunța dramatic. 

Fără să știe despre delegare, arbitrul Lobo a primit un telefon de la un “gentleman italian” care l-a rugat să se întâlnească la un hotel pentru că trebuia să-i aducă un “mesaj personal de la prietenii italieni”.  Lobo l-a anunțat pe șeful arbitrilor portughezi, iar acesta i-a permis să meargă la întâlnire. 

La Ritz, Lobo a fost așteptat de un “tip îmbibat de bani”, nimeni altul decât Dezso Solti. Intermediarul lui Juventus l-a anunțat pe Lobo că urma să arbitreze returul semifinalei și, în plus, urma să meargă la Mondialul de anul următor, organizat în Germania. Lobo a înghețat. Portughezul nu avea habar despre cele două delegări.  Solti i-a propus o vacanță în Italia apoi a scos din buzunar o cheie de mașină: 

“Uite, Lobo! Prietenii mei și cu mine suntem foarte interesați de meciul cu Derby. Obișnuiesc să plătesc jucători, așa că nu e o problemă pentru mine dacă accepți sau nu. Dar eu îți pot da 5.000 de dolari fără nicio problemă”.  

Portughezul Lobo arbitrează meciul Anglia - Italia. Era 1973, ultimul în care a arbitrat meciuri importante internaționale

Lobo a raportat incidentul și a înregistrat următoarea convorbire cu Solti. UEFA a deschis o anchetă, dar Juventus a scăpat cu fața curată, apărându-se că “Solti e un nebun fără legătură cu clubul care dă bani de la el”.  

Pornind de la cazul Lobo, jurnalistul britanic de investigație Brian Glanville a demarat o investigație de amploare în Sunday Times care a demonstrat corupția sistematizată în care erau implicate cluburile italiene, cu ajutorul lui Dezso Solti.  

Ulterior, Glanville a publicat și o scrisoare trimisă de Juventus clubului olandez Twente în care îl recomanda pe Dezso Solti drept “reprezentantul clubului nostru”.  UEFA a ales să ignore dovezile. 

Nimeni de la forul european nu s-a întrebat de unde știa Solti despre delegările lui Lobo. Dar președintele UEFA era italianul Artemio Franchi, nimeni altul decât colegul și prietenul lui Sandor Barcs, unul dintre cele mai prețioase contacte ale lui Solti. 

Deși a arbitrat corect meciul Derby - Juventus 0-0, Lobo a fost suspendat aproape doi ani și nu a mai arbitrat la Cupa Mondială din 1974!  

În timp ce Juventus a scăpat nevătămată, Solti a fost considerat persona non-grata în fotbal, iar numele său nu a mai reapărut în relatările publice.  Însă Italo Allodi a mers la federația italiană, iar la Mondialul din 1974 a fost acuzat de tentativa de corupere a jucătorilor polonezi înaintea meciului cu Italia. 

 În 1985, a ajuns la Napoli, la un an după Maradona. Cu cei doi în club, Napoli avea să se transforme dintr-o echipă mică într-o forță europeană.

Securitatea română avea date despre Solti 

Esența lui Allodi a fost extrasă în anii ’70 de fostul antrenor al Italiei, Fulvio Bernardini: “Tot ce știa el să facă era să le dea ceasuri de aur arbitrilor”. Allodi a murit în 1999 cu o imaginea romanțată, într-un cor de laude ale ziariștilor și oamenilor de fotbal italieni. 

Printre cei care l-au lăudat s-a numărat un anume Luciano Moggi. În anii ’70, Allodi l-a adus pe muncitorul feroviar Moggi să se ocupe de lucruri mărunte în club, la Juventus, apoi l-a tras după el la Napoli, în anii ’80.

 În 2006, Luciano Moggi a fost principalul acuzat în uriașul scandal de corupție Calciopoli, iar metodele sale descrise de procurori semănau la indigo cu cele folosite de Solti. 

Dezso Solti a murit la jumătatea anilor ‘90, singur, în Ungaria natală. 

Dezso Solti e premiat de primarul din orașul său natal. Poză de la începutul anilor 90. Sursă: fourfourtwo.hu

„Îl știți pe Dezso Solti?”, l-a întrebat Gazeta pe Cornel Dinu, la două zile după dezvăluirile sale despre geanta cu bani de la semifinala lui Dinamo din 1983.  „A fost un evreu ungur. Știu că a venit parcă la București să vadă jucătorii lui Dinamo. Cred că Ștefan Covaci îl cunoștea”, a răspuns Dinu.  

Deplasările lui Solti să urmărească adversarii lui Inter erau de fapt un paravan pentru încercări de corupere. Interul lui Allodi și Solti s-a întâlnit cu Dinamo de două ori,  în 1964 și 1965, exact anii de apogeu ai corupției, dar înainte ca Dinu să debuteze la seniori.

 Într-un raport despre Dezso Solti întocmit de Securitatea maghiară în 1968, se scrie, misterios: „Potrivit datelor noastre, instituțiile Securității de Stat din România și Cehoslovacia dețin informații despre numitul Dezso Solti”.  

Dar asta e o altă poveste.