Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat luni, 04 mai 2020 08:00
Anghel Iordănescu face astăzi 70 de ani. A avut o carieră sportivă remarcabilă, apoi a bifat borne fantastice pe bancă, însă activitatea politică i-a umbrit din realizările ca jucător şi tehnician
Fotbalul românesc n-are multe personaje de 5 stele, dar Anghel Iordănescu nu doar că e unul dintre acestea, ci se înscrie în ceea ce înseamnă istorie la cel mai înalt nivel. Activitatea lui ca fotbalist şi ca antrenor a lăsat repere fantastice unui sport care n-a fost obişnuit cu rezultate mari la nivel internaţional nici la echipele de club, nici la prima reprezentativă.
Anghel Iordănescu, simbol pentru Steaua
Iordănescu a fost şi va rămâne ca un simbol al Stelei. Crescut şi produs de clubul din Ghencea, Puiu a jucat, cu tot cu perioada junioratului, nu mai puţin de 20 de ani în roş-albastru. Dar poate cele mai importante minute bifate au fost cele din finala Cupei Campionilor, la Sevilla 1986. Abia ce împlinise 36 de ani şi a fost aruncat în acel meci istoric, în minutul 74.
A jucat, cu tot cu prelungiri, aproape 45 de minute. „Şi pentru mine a fost o surpriză să joc. Valentin Ceauşescu discutase cu Emeric Ienei această posibilitate, iar când mi-au zis eu n-am fost absolut deloc de acord. Mă lăsasem de 2 ani, nu mă antrenasem. Până la urmă, am cedat şi am intrat. Ideea a fost să ţin de minge, să temperez ritmul, mai ales că era final de meci, apoi prelungiri", a povestit Iordănescu în urmă cu mai mulţi ani. În schimb, n-a acceptat să execute la seria penalty-urilor.
Dar cum a fost Puiu ca fotbalist? E un răspuns pe care îl aşteaptă mai ales cei născuţi după 1970 şi care n-au avut posibilitatea să-l vadă. Unul dintre cei mai mari rivali de-ai săi, Cornel Dinu, cu care a avut sute de dueluri directe în celebrele Steaua - Dinamo, spune răspicat: "N-a fost bun, a fost foarte bun. Extraordinar! Individual era deosebit, avea o tehnică excelentă. Evolua ca mijlocaş ofensiv, un fel de al doilea atacant. Era stângaci, avea un simţ al golului deosebit".
Lovit de „garsonieră"?
Un duel fabulos Dinu-Puiu, de acum 46 de ani! Dinu însă nu-l menajează nici pe Puiu, chiar dacă e la ceas aniversar: "Era un tip care nu prea avea scrupule, îşi urmărea doar interesul lui şi nu-l interesa prin ce mijloace îl obţine. Mi-aduc aminte de un duel cu el la un meci disputat pe Dinamo, în 1974. Ploua şi i-am zis înainte de meci, ne permiteam, «vezi că dacă încerci să mă driblezi, te tăvălesc prin norori».
Şi l-am tăvălit niţel, iar la pauză s-a dat accidentat, apoi a susţinut că din cauza mea n-a mai putut să joace. A ieşit un scandal mare fiindcă Steaua a făcut solicitare să fiu suspendat, iar Dragnea, care era preşedintele CNEFS-ului atunci, a fost nevoit să facă o anchetă. L-a chemat să dea declaraţii şi pe Valentin Stănescu, care era selecţioner şi fusese prezent la meci. El a spus că duelurile au fost la minge şi că, de fapt, Iordănescu s-a dat lovit pentru că era supărat pe cei de la Steaua, că nu-i dăduseră nu ştiu ce garsonieră pe care el o dorea".
SuperSteaua, SuperRomânia
Cariera de antrenor şi-a început-o ca secund al lui Ienei, de la care a preluat echipa în toamna lui 1986. A avut un nivel fabulos până în 1990, iar rivalitatea cu Dinamo şi Mircea Lucescu a câştigat-o în mod autoritar. În plus, în cupele europene, rezultatele sunt uluitoare: Supercupa Europei, finală şi o altă semifinală de CCE.
Naţionala a fost cireaşa pe un tort savuros pe care Iordănescu l-a preparat şi ca antrenor. Locul 5 în SUA 1994, două prezenţe la Mondiale şi alte două la Europene, plus record all-time ca tehnician al primei reprezentative, peste 100 de meciuri!
Iordănescu și prietenia cu Oprea
În septembrie 1994, la două luni de la performanţa de la Mondialul american, Iordănescu a primit gradul de general, iar peste alţi 4 ani a fost trecut în rezervă. Ulterior, după al doilea mandat la naţională, a intrat şi în politică, alături de bunul său prieten Gabriel Oprea. A fost inclusiv senator, însă activitatea lui de la tribuna Parlamentului a contrastat izbitor cu ceea ce reuşise până atunci în fotbal.
A continuat să-i fie alături lui Oprea, dar intrarea în politică i-a mai umbrit din imaginea de mare fotbalist şi de superantrenor, pe care şi-a creat-o în decurs de zeci de ani. Astăzi, Iordănescu nu mai e nici fotbalist, nici antrenor. Nici măcar politician nu mai e. Dar are poveşti şi multe repere autentice pe care le-a lăsat fotbalului românesc. Împlineşte azi 70 de ani, iar amintirile devin tot mai vechi, deci tot mai valoroase şi mai savuros de depănat.
"Ca antrenor, nea Puiu era de o severitate ieşită din comun. Nu e nicio exagerare dacă spun că eram ca în armată, iar în faţa lui nu mişcau nici măcar Hagi şi Popescu"
Dorinel Munteanu
"Pregătea meciurile fantastic. Mi-aduc aminte că a avut o tactică genială de a mă instrui înaintea partidei cu Columbia din SUA. Mi-a zis că Asprilla, adversarul direct, e rapid, tehnic, loveşte cu ambele picioare, se demarcă. M-a cam dărâmat, iar la final mi-a zis «dar vezi că e fricos» şi aşa a fost. L-am luat tare de la început şi a fost o strategie perfectă"
Daniel Prodan
Cariera lui Anghel Iordănescu în cifre:
- Născut pe 4 mai 1950, la București
- 23 sezoane, 17 la seniori
- Ca jucător: Debut în Liga 1 la 18 ani, 6 luni, 14 zile, pe 17 noiembrie 1968
- 371 meciuri și 164 de goluri, dintre care 156 la Steaua și 8 la OFI Creta
- 26.174 de minute în Liga 1 pentru Steaua
- La echipa națională: 21 de goluri în 57 de partide A debutat la națională pe 22 septembrie 1971, în Finlanda - România 0-4
- Cel mai bun marcator din istoria Stelei în prima ligă
- Ca antrenor: # 4 calificări la turneele finale: 2 la Mondiale (1994, 1998), 2 la Europene (1996, 2016)
- # selecționerul cu cele mai multe meciuri la echipa națională: 101
- 4 Campionate ale României: '86-'87, '87-'88, '88-'89, '92-'93
- Două Cupe ale României: '86-'87, '88-'89
- 1 Supercupa României SUPERCUPA EUROPEI 1986
- 2 Liga Campionilor Asiei '99-'00, '04-'05
- 1 Cupa Arabiei Saudite '99-'00
- 1 Cupa Președintelui 2001
- 1 Cupa Campionilor Cluburilor ArabE 2005
România e puternică și se va întoarce și mai puternică!
CITEȘTE ȘI:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”