Articol de GSP - Publicat duminica, 24 mai 2020 09:19
Atacantul George Țucudean ar putea continua și în sezonul viitor la CFR Cluj, deși se părea că a ajuns la un acord cu CSU Craiova.
Golgeterul de 29 de ani mai are contract cu CFR Cluj până la finalul acestui sezon și este dorit cu insistență de Craiova. Cele două părți ar fi negociat și ar fi ajuns la un acord verbal, dar vârful ar putea continua în Gruia, chiar dacă nu are o relație bună cu Dan Petrescu.
Marius Bilașco, directorul departamentului de scouting de la club, a vorbit despre situația lui Țucudean și a lăsat să se înțeleagă că poate semna prelungirea contractului.
„Ţucudean, cred eu, se simte foarte bine la Cluj! Dovadă este şi aprecierea pe care o primeşte din partea clubului. Nu traversăm o perioadă foarte bună, cei din fotbal, şi poate sunt anumite aspecte care te fac să ai anumite reacţii sau anumite discuţii pe diferite subiecte"”, a spus Marius Bilașco la TV Telekom Sport.
Țucudean a marcat 34 de goluri în ultimele trei sezoane, însă numai unul în actuala stagiune. Atacantul a bifat numai 6 meciuri în Liga 1 din cauza unor probleme la inimă.
500.000 €a plătit CFR când l-a cumpărat pe Țucudean de la Viitorul, în 2017. Atacantul fusese campion cu dobrogenii și adunase 20 de meciuri și 11 goluri în stagiunea dinaintea transferului la Cluj
15.000 €încasează Țucudean lunar din contractul cu CFR. Salariul lui e printre cele mai mari din campionat
VIDEO Situația la zi la cluburile din Liga 1
Citește mai multe știri despre CFR Cluj:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”