• În perioada 24 mai-7 iunie era programat turneul de la Roland Garros, amânat însă din cauza pandemiei de COVID-19. GSP vă oferă în schimb amintiri, povești și momente inedite de pe zgura pariziană

Adolescenta cu nervii de oțel

Sorana Cîrstea a atins cea mai bună performanță a carierei în turneele de Mare Șlem în 2009, după un meci palpitant cu Jelena Jankovici, 9-7 în decisiv

Istoria Soranei Cîrstea este una specială, mai ales că tenisul feminin românesc era mult sub cota pe care o are în zilele noastre. O adolescentă de 19 ani din Târgoviște avea să reaprindă în acel an 2009 interesul pentru un sport care se concentra pe performanțele băieților. 

Sorana își anunțase venirea când, la 17 ani, ajunsese în finala turneului WTA de la Budapesta. În 2008 a jucat primele tablouri de Mare Șlem și a câștigat trofeul de la Tașkent, iar în 2009 a venit cea mai mare performanță a sa, atingerea sferturilor de finală la Roland Garros, care a rămas perla carierei de până acum a româncei în turneele de Grand Slam.

Îndrumată de Cahill și Groeneveld

Acum unsprezece ani, pe grila principală de la Paris erau patru "tricolore": Raluca Olaru, Monica Niculescu, Edina Gallovits și Sorana Cîrstea. Primele trei au pierdut de la primul meci, în timp ce Sorana a trecut de americanca Carly Gullickson. Consiliată de Darren Cahill și Sven Groeneveld, antrenori în programul adidas, adolescenta care se pregătea de Bac și care se afla deja pe locul 41 WTA a înfruntat-o în turul al doilea pe arena „Suzanne Lenglen" pe franțuzoaica Alize Cornet, favorită publicului, de care a trecut tot în două seturi. Astfel, ea și-a procurat cel mai bun rezultat în turneele de Mare Șlem. Însă nu avea să se oprească. 

Maratonul din „optimi"

Pentru un loc în optimi de finală a înfruntat-o pe Caroline Wozniacki, proaspăt intrată în Top 10. A fost un meci intens, decis la câteva mingi. Sorana a zâmbit din nou. Însă meciul-emblemă a fost următorul, în care Sorana a arătat ce poate, învingând-o pe a cincea jucătoare a lumii, Jelena Jankovici, cu 3–6, 6–0, 9–7 pe a doua arenă din complexul de la Porte d'Auteuil. „Îmi place că am rămas tot timpul pozitivă în gândire. La finalul meciului m-a întrebat cineva cât a fost scorul, i-am răspuns 10-8. Important a fost că știam tot timpul că sunt cu un game în față", spunea Sorana Cîrstea în 2009 pentru Gazetă. 

21 estecel mai bun loc ocupat de Sorana Cîrstea în carieră, atins pe 12 august 2013

75 estelocul pe care-l ocupă actualmente în ierarhia mondială Sorana Cîrstea, acum în vârstă de 30 de ani

Ziariștii străini au fost curioși, iar Sorana a susținut prima sa conferință de presă în sala mare de la Roland Garros. „Eram obișnuită cu sălile mai mici. E de-abia a doua oară când vin la Paris și e cea mai mare performanță. A durat ceva. Mi-au pus tot felul de întrebări. Voiau să știe povestea mea", a dezvăluit atunci Sorana. 

Dezamăgirea din partida cu Stosur

Trecuseră 12 ani de la ultima performanță a unei românce la Roland Garros, iar mesajele de felicitare au curs din belșug. Cumva realizând unde a ajuns și ce i s-ar putea întâmpla, întâlnind și o adversară puternică, Samantha Stosur, în sferturi de finală, Sorana nu a mai putut etala același joc agresiv în partida care ar fi dus-o în semifinale. „Era normal să fiu dezamăgită, pentru că n-am reușit să joc așa cum am vrut eu. Am început foarte prost, ea a fost foarte puternică și din combinația asta a ieșit victoria ei", spunea Sorana în 2009. 

A fost un traseu care a propulsat-o pe româncă între primele 30 de jucătoare ale lumii. O poveste frumoasă care i-a marcat cariera, venită pe o suprafață pe care ea o punea după hard și iarbă în topul preferințelor. 

187.185 de dolaria fost premiul Soranei Cîrstea pentru atingerea sferturilor de finală în 2009

Românce în „sferturi" la Paris

Ce spuneau alți români cu performanțe la Roland Garros despre Sorana în 2009

„E o performanță foarte bună și lăudabilă. Cred că nu se aștepta nici ea, dar mai ales eu. Trebuie să avem grijă de ea, pentru că ei sunt sportivii de valoare ai României" -Ilie Năstase

„A fost incredibil ce a reușit ea. I-am și trimis un mesaj după meciul cu Jankovici. După Spîrlea și Dragomir, e bine că mai există o jucătoare care să ajungă la o astfel de performanță" -Andrei Pavel

„Are toate atuurile să ajungă numărul unu mondial. E muncitoare, e serioasă și a reușit o performanță la care eu mă așteptam"-Ruxandra Dragomir

Traseul de la Roland Garros 2009

Ea a fost prima 

Florența Mihai a disputat în 1977 ultimul act de la Roland Garros, o realizare care a deschis drumul pentru alte românce

„O fată blondă drăguță, comunicativă, cu care-ți place să stai de vorbă și cu care ai ce discuta. Modelul clasic de antivedetă". Așa o descria, în vara anului 1977, jurnalistul Radu Voia pe cea care, cu doar câteva luni în urmă, devenea prima jucătoare din România ce juca finala de la Roland Garros. În anii '70, Ilie Năstase era în vogă, toată lumea vorbea despre el, toți îl admirau și încercau să-i copieze stilul flamboaiant. Printre ei, și această fată blondă și drăguță. Care începuse tenisul după ce fratele său, Cristi, încercase să o ducă spre gimnastică. Florența Mihai și-a construit însă propriul drum.

Unul al cărui vârf a fost atins în 1977, când avea 21 de ani și reușea să adune cinci victorii la Paris, cele care au adus-o aproape de trofeul de la Roland Garros. Ceva nemaiîntâlnit până atunci pentru tenisul românesc feminin și atât de puțin relatat în presa vremii.

„Am vrut să joc la spectacol"

În finală, Florența avea să o întâlnească pe Mima Jausovec și să piardă în fața iugoslavei cu 2-6, 7-6 (5), 1-6. „Jausovec m-a învins într-un moment în care credeam că o să fiu eu cea mai bună. E drept, m-a dezavantajat vântul puternic din ziua finalei. Nu mi-au mers bine loburile, iar uneori stopurile mi s-au oprit în fileu. Să spun sincer însă, în ziua aceea am vrut să joc puțin la spectacol. Erau 14.000 de parizieni în tribune, iar aplauzele lor parcă mă îmbiau numai la joc frumos", spunea Florența în 1977, în ziarul Sportul. 

Jocul său variat, cu atacuri la fileu, cu scurte, i-a încântat pe mulți, iar ea juca pentru plăcerea spectatorilor, pentru estetică. În anul precedent, atât ea, cât și buna sa prietenă, Virginia Ruzici, ajunseseră până în semifinale la Paris. După ce a pierdut finala în 1977, Florența era optimistă și spunea că poate pe următoarea o s-o câștige, dar ocazia nu i s-a mai ivit. Motivul?

 În perioada următoare pașaportul i-a fost oprit de autoritățile comuniste timp de doi ani. „Această decizie mi-a blocat cariera", spunea în 2014 fosta jucătoare într-un interviu pentru ziare.com. Faptul că nu a mai putut călători i-a tăiat aripile Florenței, care după acea perioadă nu a mai putut să fie ea, cea creativă, cea care să joace acel tenis frumos pe care îl arătase parizienilor. 

„A fost un model"

Dispărută prematur, la doar 60 de ani, în 2015, în urma unei grele suferințe, Florența a lăsat o amprentă specială asupra tenisului de la noi. „Ea a fost prima jucătoare română care a realizat o finală de turneu de Grand Slam, în 1977, și vreau să amintesc asta tuturor. Despre acest lucru nu s-a vorbit suficient, din păcate. Obținând acest rezultat, această performanță, pentru mine a fost un model. Și o încurajare de a reuși cel puțin la fel. Ca jucătoare, a fost foarte bună la nivel internațional. Regret, încă o dată, că nu s-a subliniat mai mult valoarea sa sportivă", spunea Virginia Ruzici într-un interviu pentru Gazetă la puțin timp după ce Florența încetase din viață. Și pentru totdeauna, va avea acea finală la Paris, în care a jucat așa cum a fost mereu, o rebelă inventivă și fermecătoare. 

„Florența era o jucătoare de serviciu-voleu. Acoperea foarte bine fileul, îi plăcea foarte mult acest joc ofensiv. De aceea, am jucat mult dublu împreună. Ea ținea fileul, iar eu returnam mai bine și ne completam una pe alta. Avea un rever pe care îl lovea și slice, şi drive. Făcea scurta bine și era inteligentă pe teren. Un tenis complet"-Virginia Ruzici

Traseul de la Roland Garros 1977

Și-a învins idolul

Lucia Romanov a atins "sferturile" la Paris în 1982, eliminând-o pe parcurs pe Billie Jean King

În acel an, 1982, două românce ajungeau între primele opt la Roland Garros. Una era Virginia Ruzici, campioană deja în 1978 și finalistă în 1980, care era stopată de Andrea Jaeger, copil-minune al tenisului femin din acea vreme. Cealaltă, Lucia Romanov, se afla la cea mai bună performanță a carierei. Avea 23 de ani și atingea sferturile de finală la Paris, trecând pe parcurs de două favorite. Victoria cea mai dragă a fost cea din turul al treilea, când s-a impus în fața legendarei Billie Jean King, cap de serie 10 la acea ediție.

„Mi-a arătat exerciții"

„Am reușit să-mi bat idolul. Ea e ceva mai în vârstă decât mine, dar tot era foarte valoroasă la acea ediție de la French Open. În plus, era pe zgură, care este suprafața mea preferată", dezvăluia ea în La Jolla Light. "Am învățat târziu să fac voleul și tot nu-mi ieșea bine. Billie Jean a fost probabil cea mai bună jucătoare la voleu din lume. A fost atât de amabilă și dispusă să împărtășească. M-a luat pe un teren și mi-a arătat niște exerciții, niște lucruri pe care încă le fac și astăzi", mărturisea ea într-o discuție din 2015.

La București, Lucia, care are o soră geamănă, Maria, cu care a jucat deseori dublu, a studiat inginerie mecanică. Stabilită în SUA, la San Diego, a obținut o diplomă în marketing și antreprenoriat de la San Diego State University. „Tenisul a fost prima mea pasiune, prima iubire, dar am vrut să încerc și altă lume. Am vrut să devin o persoană completă", spunea Lucia. De câțiva ani, a revenit la tenis, ca antrenor.

Traseul de la Roland Garros 1982

Prietenia peste rivalitate

Ruxandra Dragomir a fost între primele opt la French Open în 1997, în turneul care i-a oferit cele mai frumoase momente ale carierei

Trei ani la rând ajunsese până în optimi de finală, 1993-1995. Avea să atingă acea fază, de asemenea, în 1999 și 2000. 1997 a fost însă sezonul în care a făcut un pas în plus, intrând între primele opt. Era prima jucătoare română care reușea un asemenea rezultat în 15 ani și urma să o întâlnească pe Iva Majoli, croata care îi era o bună amică în circuit. 

Cele două au oferit un meci pasionant, de trei seturi, pe parcursul căruia Ruxandra a avut nevoie de intervenția trainerului pentru niște probleme musculare. L-a dus însă până la capăt, când, epuizată, a trecut fileul pentru a o felicita pe Iva. S-au lăsat apoi pe spate pe zgură, într-un inedit și superb gest de amiciție și solidaritate. Majoli a mers apoi până la capăt, cucerind titlul.

S-a bucurat pentru învingătoare

În 2011, s-au reîntâlnit la București, refăcând acea înfruntare epică. Reînnodând prietenia care a fost și în 1997 deasupra orgoliului. „Mie nu mi-a fost greu precum celorlalte fete din circuit. Am găsit cumva forța să mă bucur pentru Iva la victoria obținută împotriva mea la Paris. Ea a fost jucătoarea mai bună în acel turneu.", spunea Ruxandra pentru tenisdecamp.ro. 

 „Specialiștii spuneau că învingătoarea dintre noi are mari șanse la trofeu. Eu nu sunt foarte convinsă că dacă aș fi câștigat atunci meciul cu Majoli, aș fi putut câștiga și titlul, întrucat în finală o întâlneam pe Martina Hingis, sportiva pe care nu am putut-o învinge niciodată”-Ruxandra Dragomir

Traseul de la Roland Garros 1997

Citește și celelalte povești de la Roland Garros:

Roland Garros se joacă pe GSP.ro » Emoții, controverse, șotii cu eroii zgurii: pisica neagră, gestul indecent al lui Safin sau călătoria de 1.000 de km cu bunica pe bancheta din spate

Roland Garros se joacă pe GSP.ro » Bjorn Borg, o enigmă cu multe trofee. „Nu era deloc făcut din gheață!”

Roland Garros se joacă pe GSP.ro » Astăzi, povestea primei finale câștigate de o româncă pe zgura pariziană. „Cea mai bună partidă din cariera mea!”