Articol de GSP - Publicat vineri, 12 iunie 2020 08:57
Nick Kyrgios (25 de ani, 40 ATP), rebelul circuitului ATP, atrage din nou atenția în afara terenului. Australianul a fost surprins în compania lui Beatrice Bouchard, sora geamănă a lui Eugenie Bouchard (26 de ani, 332 WTA).
Pe rețelele de socializare, au apărut în ultima perioadă câteva poze în care australianul se afla alături de Beatrice Bouchard, iar zvonurile că cei doi s-ar afla într-o relație au căpătat amploare.
Presa din Australia a mai scris despre apropierea dintre Kyrgios și familia Bouchard. La Wimbledon 2019, Eugenie și familia acesteia au asistat la meciuri din loja lui Nick.
Beatrice Bouchard este sora geamănă a lui Eugenie, mai mare cu 6 minute decât semifinalista de la Wimbledon 2014. Beatrice este un renumit model, având 370.000 de urmăritori pe Instagram.