SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

2021, ultimul sezon pentru Roger Federer? Ce a declarat antrenorul elvețianului

Roger Federer și Severin Luthi  la un antrenament FOTO Guliver/GettyImages
Roger Federer și Severin Luthi la un antrenament FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 17 iulie 2020 14:42 / Actualizat vineri, 17 iulie 2020 15:47

Antrenorul lui Roger Federer, Severin Luthi, a infirmat zvonurile cu privire la retragerea fostului lider mondial.

Roger Federer este unul dintre puținii jucători care nu se preocupă de ce se va întâmpla cu tenisul în 2020. Elvețianul, care luna viitoare va împlini 39 de ani, a anunțat că indiferent de cum decurg lucrurile, nu va mai juca în acest an pentru că a suferit deja două intervenții chirurgicale la genunchi. 

Având în vedere atât aceste probleme, cât și vârsta elvețianului, mulți au avansat teoria că Roger se va retrage la finalul lui 2021. 

„Continuă să iubească viața din circuit, nu l-am auzit spunând că vrea să renunțe pentru că își dorește altceva sau că e obosit de la atâtea călătorii. Nu pot spune că sută la sută nu se va retrage la finalul lui 2021, dar vâzându-l cum se bucură de tenis și de compania prietenilor pe care-i are peste tot în lume, nu cred că va renunța la tenis la finalul sezonului viitor", a spus Luthi într-un interviu pentru Smash Magazine.

20 de trofeede Mare Șlem are în palmares Roger Federer, el fiind urmat de Rafael Nadal, cu 19, și Novak Djokovici, cu 17

Citeşte mai multe ştiri din tenis:

Simona Halep se întoarce la Palermo după zece ani » Organizatorii au publicat poze cu ea din 2010 + Virginia Ruzici a vorbit despre cum un italian i-a recomandat-o pe româncă

GALERIE FOTO. Ea vine după Maria Sharapova și Nicole Scherzinger! Noua iubită a lui Grigor Dimitrov arată senzațional

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglu a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglu a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează