Articol de GSP.RO - Publicat luni, 20 iulie 2020 08:21 / Actualizat luni, 20 iulie 2020 09:35
FCSB îl vrea pe Daniel Graovac (26 de ani), fundaș central de la Astra Giurgiu.
FCSB pare să fi turat motoarele în ceea ce privește campania de achiziții pentru sezonul viitor. După ce i-a adus pe Marius Briceag și Sergiu Buș, Gigi Becali pare să fie interesat de întărirea zonei centrale a apărării.
În acest sens, FCSB îl are în vizor pe bosniacul Daniel Graovac, de la Astra, scrie presa din Bosnia și Herțegovina. Sport Centar notează că „fostul jucător al naționalei Bosniei și Herțegovina, Daniel Graovac, are un sezon foarte bun la Astra Giurgiu, astfel că ar putea prinde un transfer mare”.
Graovac, jucător cu selecții la „națională”
Graovac a petrecut un singur sezon la Astra. Venit de la Vojvodina în iulie 2019, stoperul a adunat 34 de apariții în acest sezon pentru echipa giurgiuveană. În cariera sa, Graovac a mai trecut pe la Mouscron, în Belgia, și Zeljeznicar și Zrinjski Mostar, în țara sa natală. Alături de Zrinjski Mostar, Graovac a cucerit 3 titluri de campion în Bosnia și Herțegovina.
Acesta a fost crescut de Novi Grad, din Bosnia, apoi a evoluat la Dinamo Zagreb, echipă de tradiție din Croația.
3 selecțiiîn echipa națională din Bosnia și Herțevogina are Graovac, pentru care a debutat în 2016. Ultimul meci, un amical cu Mexic, pierdut în 2018 cu 0-1
725.000 eurovalorează fundașul lui Astra, potrivit transfermarkt.com. Acesta mai are contract cu Astra până în iulie 2022
În acest moment, FCSB are doi fundași centrali de meserie în lot: pe George Miron (26 de ani) și Iulian Cristea (26). De asemenea, Marius Briceag, fundaș stânga de meserie, ar putea fi folosit în centrul apărării.
Citește mai multe știri despre FCSB:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”