Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 28 iulie 2020 17:26 / Actualizat marti, 28 iulie 2020 22:33
Cristiano Bergodi (55 de ani), antrenorul liderului Craiova, susține că oltenii n-au fost afectați de cazurile de COVID-19 apărute în club, iar cele două-trei zile fără antrenamente au picat la momentul oportun.
- Cei infectați sunt Lucian Pretorian, team manager, Gheorghe Ciurea, antrenor secund, și Cornel Blejan, preparator fizic
Craiova e pregătită pentru ultimul „test" dinaintea finalei sezonului cu CFR. Sau cel puțin așa susține Cristiano Bergodi, care a prezentat duelul cu Astra drept „unul foarte, foarte important, dar nu decisiv". Un fel de a mai lua din presiunea de pe umerii jucătorilor, în condițiile în care tehnicianul italian știe foarte bine că o victorie la Giurgiu i-ar așeza pe olteni într-o poziție confortabilă înaintea „meciului cu titlul pe masă" de luni, de pe „Ion Oblemenco".
VIDEO Bergodi, antrenor Craiova: „Băieții sunt motivați”
După cazurile de COVID-19 din staff, jucătorii au fost testați în două rânduri și împărțiți unii la hotel, alții în Lunca Jiului, astfel încât să poată sta fiecare singur în cameră. A durat „două-trei zile până ne-am putut relua antrenamentele", a precizat Bergodi, dar susține că această pauză forțată nu i-a deranjat câtuși de puțin pe olteni. Dimpotrivă.
„Ne-a prins bine, pentru că jucaserăm mult în ultimul timp, au fost și multe probleme. Când au revenit pe teren, băieții s-au pregătit foarte bine. Sunt concentrați, sunt motivați. Încercăm în continuare să ținem viu visul de a câștiga titlul", a comentat antrenorul de 55 de ani, care, deocamdată, nu vrea să audă de CFR: „Acum ne gândim numai și numai la partida cu Astra".
30 de goluriși 21 de assist-uri au împreună Alibec, Budescu și V. Gheorghe, trioul letal al Astrei Giurgiuvenii au întreg lotul valid pentru „șocul" cu U Craiova
3 victorii,două remize și 4 eșecuri au înregistrat oltenii pe terenul Astrei. Însă de fiecare dată când au punctat, au făcut-o cu Bancu în teren. Căpitanul va lipsi, suspendat
12,5 ocazii pe meci își creează Craiova;cele mai multe dintre echipele din play-off. Oltenii sunt primii și la media șuturilor pe poartă: 7,5. Bilanțul Astrei: 7,9 ocazii pe partidă, 3,4 șuturi pe poartă
500 de euro/punctia fiecare jucător al Craiovei dacă echipa e pe prima poziție a clasamentului. Indiferent că partida se dispută acasă sau în deplasare
Au închiriat charter
Pentru a nu mai înregistra vreun accident, a se citi caz de COVID-19, craiovenii au renunțat la tren și s-au deplasat la București pe calea aerului, cu un charter. Iar din Capitală, cu autocarul, spre Giurgiu. Un charter costă între 9.000 și 12.000 de euro/ora de zbor. Și se calculează ora de zbor de la locația de unde pleacă aparatul!
Clasameny play-off Liga 1:
„Pozitivii" sunt bine
Sorin Cârțu a oferit detalii despre starea celor trei oficiali, team-managerul Lucian Pretorian, secundul Gheorghe Ciurea și fizioterapeutul Cornel Blejan, depistați „pozitiv": „Ei sunt internați și se simt bine, nu au simptome". Președintele oltenilor a încercat și o explicație pentru modul cum s-ar fi putut infecta: „Probabil că team-managerul a fost plecat într-o perioadă să vadă locuri de cantonament. Poate atunci, că în rest... el n-are contact cu jucătorii. Stă în anturajul lor, în cantonament, dar nu intră în contact direct cu ei, cu antrenorii. Noi am încercat să le limităm cât mai mult riscul acesta. Eu nu i-am văzut de o lună. Iar cu Bergodi am luat masa acum două săptămâni".
Două eșecuri și o victorie cu Chivulete
Meciul Astra - Craiova i-a fost încredințat de Vassaras „centralului" Andrei Chivulete (foto). Arbitrul bucureștean i-a mai fluierat pe olteni de 3 ori în acest sezon, de fiecare dată în deplasare, iar bilanțul a fost negativ: două eșecuri și o victorie.
Cele trei puncte le-au bifat cu Voluntari (2-1), iar înfrângerile au fost una în sezonul regulat, 0-1 tocmai la Astra, adversarul de miercuri, cealaltă, dură, echivalentă cu eliminarea din „sferturile" Cupei României: 2-3 cu Poli, la Iași.
Citește mai multe știri din Liga 1:
Toni Petrea, antrenorul profit » Cum aduce 600.000 de euro la FCSB în 4 meciuri!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”