Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat luni, 03 august 2020 09:00
Comitetul Executiv va lua după prânz decizii extrem de importante: cum se va decide locul 1 în cazul în care Craiova - CFR se va termina remiză, dar și posibilitatea de a se trece la 16 echipe, plus o lege care să prevadă că echipele ce nu pot susține un meci din cauza unui test COVID pozitiv să piardă la "masa verde"
- Craiova – CFR Cluj va fi liveTEXT și VIDEO pe GSP.ro și în direct pe TV Telekom Sport, Digi Sport și Look Plus
- Dacă Universitatea Craiova va câștiga meciul cu Astra la „masa verde”, oltenii sunt campioni și cu un egal cu CFR, în derbyul de luni seară;
- Dacă meciul cu Astra se va juca, iar Craiova scoate cel mult un egal la Giurgiu, CFR va fi campioană în caz că ia măcar un punct în meciul cu CSU.
Teoretic, titlul se va decide pe teren, în partida Craiova - CFR. Practic, finala pentru stabilirea campioanei din acest sezon va începe cu 8 ore și jumătate mai devreme. Într-un birou de la etajul 1 al Casei Fotbalului. Astăzi, la ora 12:00, va debuta o ședință de Comitet Executiv, în care Răzvan Burleanu și ceilalți membri vor avea de rezolvat o speță extrem de delicată. Și anume: care sunt scenariile pentru desemnarea campioanei în cazul în care meciul Craiova - CFR se va termina la egalitate?
În această situație, Clujul ar rămâne la două puncte peste Craiova, dar oltenii ar avea un meci mai puțin disputat. Iar FRF e presată de UEFA să anunțe, până la miezul nopții, ce echipă merge în Champions League și ce echipă merge în Europa League. Singura situație în care titlul trebuie decis la "masa verde" este cea a remizei între cele două, fiindcă, altfel, oricine se impune e matematic campioană indiferent de rezultatul de la Astra - Craiova.
Totuși, FRF e obligată să anunțe înainte de meci ce procedură va pune în aplicare în caz că se va termina egal, tocmai pentru ca echipele să cunoască la ora de start a partidei de ce rezultat au nevoie pentru a termina pe primul loc. Pe masa celor care care se află în Comitetul Executiv se vor afla mai multe variante, iar cea care va întruni majoritatea sau poate unanimitatea voturilor, aceea va fi implementată. Cele mai plauzibile variante, pentru situația în care meciul se va termina remiză:
- 1. Să decidă clasamentul care e la momentul de după joc, chiar dacă CFR are un meci în plus - AR AVANTAJA CFR
- 2. Să se facă raportul puncte versus meciuri, dar fără să se renunțe la principiul înjumătățirii după sezonul regulat - AR AVANTAJA CRAIOVA
- 3. Să se facă raportul puncte versus meciuri, fără să se mai țină cont de principiul înjumătățirii - AR AVANTAJA CFR
- 4. Să se acorde 3-0 la "masa verde" pentru Craiova, în meciul cu Astra care nu s-a mai jucat - AR AVANTAJA CRAIOVA
- 5. Să nu se acorde titlul de campioană, iar desemnarea echipei care să meargă în preliminariile Champions League să se facă pe unul dintre criteriile de mai sus
- 6. Să se decidă ca partida de luni seară să ia forma unui meci de baraj, ca o finală de Cupa României: dacă e remiză după 90 de minute, să se joace prelungiri și eventual penalty-uri, iar învingătoarea să fie desemnată campioană.
Craiova cere o clauză anti-coronavirus!
În regulamentul actual nu se prevede că o comisie poate lua o decizie la "masa verde" în privința unui meci care nu mai poate fi reprogramat, cum e cazul la Astra - Craiova. Tocmai din acest motiv, Craiova a făcut o solicitare către FRF: Comitetul Executiv să introducă în ROAF un punct în care să se prevadă posibilitatea de a da 3-0 într-o astfel de speță, dar și în cazul în care o echipă nu mai poate disputa un joc din cauza apariției unui caz de coronavirus.
Chiar și dacă va da curs solicitării, regulamentul nu va putea fi aplicat retroactiv, pentru meciul Astra - Craiova, însă ar putea evita o strategie la care una dintre cele două echipe ar putea apela pe parcursul zilei de astăzi. În cazul în care FRF ar decide să omologheze clasamentul play-off-ului, prin ierarhia actuală sau prin raportul puncte/meciuri, cele două cluburi ar afla cu multe ore înainte de meci că o eventuală nedisputare a jocului ar oferi titlul la "masa verde". Și ar putea apărea subit un test pozitiv în cadrul acelei echipe, lucru care ar bloca definitiv programarea întâlnirii fiindcă nu ar mai putea să se joace după data de 3 august!
FRF ar putea decide azi 16 echipe
Chiar dacă la Adunarea Generală a LPF, de săptămâna trecută, nu s-a discutat despre posibilitatea de a extinde Liga 1 la 16 echipe, e posibil ca în Comitetul Executiv de azi să se decidă acest lucru. Inclusiv modalitatea prin care să se ajungă la 16, un exemplu fiind să nu retrogradeze nimeni, promovează primele două, iar locul 3 din Liga 2 dă baraj cu ultima din Liga 1. FRF susține de doi ani această variantă, cu menținerea play-off-ului cu 6 echipe, iar cele 10 din play-out fie să joace un singur meci, deci 9 etape, fie să fie împărțite în două grupe de 5, cu meciuri de baraj la final și, în ambele variante, cu câștigătoarea play-out-ului care să aibă o finală cu ultimul loc european de play-off pentru participarea pe continent.
Componența Comitetului Executiv
- Răzvan Burleanu - președinte FRF
- Gino Iorgulescu - președinte LPF, prim-vicepreședinte FRF
- Octavian Goga - vicepreședinte FRF, reprezentant fotbal amator
- Valeriu Argăseală - Liga 1
- Bogdan Bălănescu - Liga 1
- Auraș Brașoveanu - Liga 2
- Marius Burcă - Liga 2
- Mihai Dăscălescu - Liga 3
- Florea Spânu - Liga 3
- Cătălin Cighir - copii și juniori
- Cristian Vornicu - fotbal în sală
- Alin Ciobanu - fotbal feminin
- Kyros Vassaras - Comisia Centrală a Arbitrilor
- Emilian Hulubei - Președinte AFAN
- Mihai Stoichiță - Președinte Comisia Tehnică
Liga 2. UTA și FC Argeș au promovat în Liga 1! Imaginile bucuriei de la Pitești
CITEȘTE ȘI:
UEFA a răspuns! Ce se întâmplă cu Astra - Craiova și când trebuie anunțată campioana
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”