Articol de GSP - Publicat vineri, 14 august 2020 21:22 / Actualizat vineri, 14 august 2020 22:43
Liga Profesonistă de Fotbal a anunțat, vineri seara, programul celei de-a doua etape din noul sezon din Liga 1.
Cea de-a doua rundă a sezonului 2020-2021 începe vineri, 28 august, când nou-promovata FC Argeș va evolua în deplasare, pe terenul lui Gaz Metan Mediaș. Sâmbătă, CFR Cluj, campioana en-titre, va primi vizita lui Sepsi Sfântu Gheorghe, în timp ce capul de afiș al etapei va fi duminică, de la ora 21:00, când FCSB o va înfrunta pe teren propriu pe Viitorul.
Etapa se încheie luni, 31 august, când Dinamo, echipa care a fost la un pas să retrogradeze pentru prima oară în istorie, fiind salvată de înghețarea campionatului, va evolua în deplasare cu Chindia Târgoviște.
Programul integral al etapei #2 din Liga 1:
- Vineri, 28.08.2020, Ora 18.00 Gaz Metan Mediaș - FC Argeș + Ora 21.00 UTA Arad - FC Voluntari
- Sâmbătă, 29.08.2020, Ora 18.00 FC Hermannstadt - Academica Clinceni + Ora 21.00 CFR Cluj - Sepsi OSK Sf. Gheorghe
- Duminică, 30.08.2020, Ora 15.30 AFC Botoșani - Politehnica Iași + Ora 18.00 Universitatea Craiova - Astra Giurgiu + Ora 21.00 FCSB - Viitorul
- Luni, 31.08.2020, Ora 21.00 Chindia Târgoviște - FC Dinamo
Ce presupune noul sezon de Liga 1:
- Sistem cu 16 echipe;
- Play-off cu 6 echipe, care vor juca tur-retur, și play-out cu 10 echipe, care vor juca doar un meci. Deoarece în play-out vor fi doar 9 jocuri, cinci echipe vor juca un meci în plus pe teren propriu;
- 2 echipe retrogradează direct, 2 echipe joacă baraj. Din Liga 2 promovează direct 2 echipe, iar 2 joacă baraj;
- Locurile 1 și 2 din play-out joacă un baraj. Câștigătoarea va juca un nou baraj cu trupa clasată în play-off pe ultimul loc de Europa League și s-ar alege astfel ultima reprezentantă din competiția continentală.
VIDEO Un nou sistem competițional pentru Liga 1 din 2020-2021
Citește și alte știri din Liga 1:
LPF a anunțat programul etapei 1 a noului sezon de Liga 1: FCSB deschide runda, Dinamo o închide