FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21

Un singur salvat la FRF: protejatul lui Stoichiță! Va fi secundul lui Mutu la „tineret”

Un singur salvat: protejatul lui Stoichiță! Va fi secundul lui Mutu la „tineret”
Un singur salvat: protejatul lui Stoichiță! Va fi secundul lui Mutu la „tineret”

Articol de , , - Publicat marti, 18 august 2020 20:54 / Actualizat marti, 18 august 2020 21:05

La Casa Fotbalului continuă debandada care s-a instaurat de ceva vreme: Federația nu le-a mai prelungit contractele staff-urilor tehnice de la naționalele U15, U16, U17, U18 și U19, fără ca respectivii să fie anunțați de Mihai Stoichiță și cei din Comisia Tehnică.

Printre cei care practic au rămas în aer, fără vreun post la o națională, era și Răzvan Rotaru, care se ocupa de naționala sub 15 ani. Acesta însă a primit o altă responsabilitate în cadrul FRF, una care i-a lăsat mască pe mulți dintre cei de la Casa Fotbalului: a fost numit antrenor secund al lui Mutu la naționala de tineret! 

Nu i s-a făcut un contract de secund la U21, fiindcă el rulează ca angajat al Școlii de Antrenori, însă "de facto" va fi colaboratorul numărul 1 al "Briliantului"! Răzvan Rotaru e unul dintre protejații lui Mihai Stoichiță, actualul șef al Comisiei Tehnice, cel care l-a luat pe Rotaru la FRF și chiar l-a introdus în comisiile de analiză și evaluare la Școala de Antrenori, unde se acordă licențele de antrenori. 

Un singur salvat la FRF: protejatul lui Stoichiță! Va fi secundul lui Mutu la „tineret”


Rotaru (foto sus) e un fost fotbalist de Liga 2, fost ziarist pentru câțiva ani la Gazeta Sporturilor, fost secund al lui Stoichiță la Petrolul, Sheriff Tiraspol și Al-Salmiya (Kuweit), dar și fost antrenor principal la Berceni. El deja și-a intrat în rolul de colaborator al lui Mutu la acțiunea pe care U21 a avut-o în debutul lunii august, când a fost aproape nedezlipit de lângă Mutu și a oferit indicații tactice jucătorilor la antrenamente.

EXCLUSIV Federația Ruptă de Fotbal: debandadă fără sfârșit la Casa Fotbalului! Noi decizii care șochează

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Stiri extrasport
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Supercomputerul a făcut toate calculele » Care sunt cele 6 echipe care vor intra în play-off! Ce șanse are Rapid
Superliga
Supercomputerul a făcut toate calculele » Care sunt cele 6 echipe care vor intra în play-off! Ce șanse are Rapid

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
394966434424757
Mihai Dinu  •  18 August 2020, 22:26

Inca o data se adevereste ca tot ce tine de fotbal la nivelul loturilor nationale, este dirijat si condus de d-l Mihai Stoichita! A tinut - cateva luni - postul vacant de antrenor la U21 pana cand d-l Radoi a absolvit o etapa de antrenor apoi l a promovat la nationala ´mare´ iar la U21 l a adus pe Mutu (decor?!) cu conditia ca la Jocurile Olimpice tot Radoi sa fie antrenor, ca nationala olimpica are scheletul de la U21 (cu cateva ´plombe´ admise) si d-l Radoi ii cunoaste mai bine. Acum spuneti ca "Federatia nu le-a mai prelungit contractele...fara ca respectivii sa fie anuntati de Mihai Stoichita si cei din Comisia Tehnica". Ce mai face d-l Stoichita?...isi pune protejatul (nu este expresia mea!) secund lui Mutu si care cam conduce U21! ´Protejatul´ este adus tot de d-l Stoichita la FRF si introdus in comisiile de analiza si evaluare la Scoala de Antrenori! Doamne, ce fotbal avem!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează