INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  MUTARE

Răzvan Marin pleacă de la Ajax! Va juca în Serie A

Răzvan Marin pleacă de la Ajax și semnează cu Cagliari
Răzvan Marin pleacă de la Ajax și semnează cu Cagliari

Articol de - Publicat luni, 24 august 2020 11:29 / Actualizat luni, 24 august 2020 11:31

Răzvan Marin, mijlocașul în vârstă de 24 de ani care venise la ”lăncieri” în 2019 pentru 12,5 milioane de euro, nu s-a adaptat la Amsterdam și va ajunge la Cagliari, locul 14 în ultima ediție a campionatului italian.

Când a semnat pe cinci ani cu Ajax, încă din primăvara lui 2019, Răzvan Marin era convins că e un mare pas înainte. "Lăncierii" au jucat semifinalele Ligii Campionilor, iar antrenorul Erik ten Hag declara peste tot că "tricolorul" e un fotbalist de mare valoare și că investiția de 12,5 milioane de euro este excelentă.

Ten Hag a greșit. Marin a dezamăgit

Avea încredere în el. Numai că olandezul, impresionat de Marin în dubla manșă din preliminariile Champions 2018-2019, voia să-l folosească pe postul lui Frenkie de Jong, transferat la Barcelona pentru 75 de milioane, dar Răzvan nu era "închizător", ca De Jong.

Liderul lui Standard Liège, "motorul" echipei, mijlocașul box to box care finaliza sau pasa decisiv în Belgia, nu s-a adaptat deloc la poziția în care a evoluat la Amsterdam. Performanțele sale au fost slabe, a dezamăgit, a dispărut dintre titulari, în a doua parte a sezonului nu mai intrat nici măcar ca rezervă și era clar că în această vară și el, și clubul vor căuta o soluție. Nu s-a realizat în iarnă transferul la FC Bruges, dar acum despărțirea este iminentă.

"Frânează creșterea tinerilor din academie"

După reunire, încă de la primul meci, cu RKC Waalwijk, directorul sportiv al roș-albilor, fostul internațional olandez Marc Overmars, a arătat ce vrea Ajax: "Îmi pare rău, dar el trebuie să plece, pentru că, pe postul lui, frânează creșterea tinerilor din academie".

A fost în cantonament cu echipa în Austria, nici acolo nu l-a mulțumit pe Ten Hag, a fost criticat de analiști, inclusiv de Rafael van der Vaart (vicecampion mondial în 2010 cu Oranje), iar la ultima partidă de pregătire nu a mai apărut nici măcar în lot.

Chiodi, impresarul și al jucătorului, și al lui Di Francesco

Potrivit De Telegraaf, o sursă importantă de la Ajax a dezvăluit că sunt șanse foarte mari ca Marin să joace în Serie A. Semnează cu Cagliari, locul 14 în ediția trecută a campionatului. O confirmare a ceea ce s-a scris pe 10 august în presa italiană. Eusebio Di Francesco, noul antrenor al sarzilor, vrea întăriri la mijloc și crede că "tricolorul" s-ar potrivi profilului pe care îl caută. Conexiunea a fost făcută de impresarul Pietro Chiodi, agent și al jucătorului, și al tehnicianului. Nu se știe încă dacă Marin va fi cedat definitiv sau va fi împrumutat.

Petre Marin: "Trebuie să găsească o echipă unde să fie folosit"

Întrebat ce părere are despre varianta despărțirii de Ajax, Petre Marin, tatăl mijlocașului, a spus: "Răzvan vrea să joace. De aceea s-a dus în Olanda. Fără meciuri, nu poate să crească, indiferent dacă e la Ajax sau în altă parte. Trebuie să găsească o echipă unde să fie folosit".

Contactat de ziariștii batavi, Chiodi nu a confirmat, dar nici nu a infirmat: "Am mult de lucru acum". Vrea să rezolve cât mai repede transferul lui Marin.

"Drumurile par să se despartă pentru Răzvan Marin și Ajax. Antrenorul Ten Hag i-a oferit mult timp, dar realizează acum că plecarea este cea mai bună pentru ambele părți. E clar că nu va mai genera banii plătiți pentru el, 12,5 milioane de euro. Nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor"
De Telegraaf, jurnal olandez

17partide a jucat Răzvan Marin la Ajax sezonul trecut în toate competițiile

47,5a fost media minutelor pe meci adunate de mijlocaș pentru "lăncieri"

2pase decisive au fost singurele reușite ale "tricolorului" la Amsterdam

Boloni, desființat după debutul la Gent: „Exact ce așteptam. După două meciuri, căutăm alt antrenor” » Reacția românului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Nationala
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Campionate
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (10)
radu876
radu876  •  24 August 2020, 13:35
Postat de blatistudinovidiu pe 24 August 2020, 13:11

Cand te gandesti ca a refuzat naționala de tineret a României la recentul campionat...mare greșeală a făcut...

da, uite ce bine au ajuns cei care au jucat la euro u21. ionut radu, de la genoa a ajuns titular la chelsea. pascanu a facut saltul la prima echipa a lui leicester si daca nu ar fi fost suspendat cu man utd in ultima etapa, probabil leicester ar fi prins loc de liga campionilor. rus face fata cu bine provocarii de a-l inlocui pe godin la atletico madrid. baluta s-a impus la brighton si din cate se aude manchester city e cu ochii pe el. despre puscas ce sa mai zic, l-ati vazut aseara, a inscris golul victoriei bayernului. adrian petre a jucat mai putin la inter, dar daca lautaro pleaca, va fi cert titular. cat despre man si coman ce se mai poate zice? clar, balonul de aur si argint 2020 (si probabil multi ani de aci incolo), ramane sa vedem care e cu aurul si care cu arjintul.

blatistudinovidiu
blatistudinovidiu  •  24 August 2020, 13:11

Cand te gandesti ca a refuzat naționala de tineret a României la recentul campionat...mare greșeală a făcut...

1992024127509850
Cantaragiu Cristinel  •  24 August 2020, 13:00

Ajax e un club aparte,au o altfel de filosofie,nu s a adaptat,nu s a pliat pe stilul echipei,asta e,nu înseamnă că nu e un jucător valoros,e inteligent,destul de tehnic,mai are și șut bun,acum important e să joace...E posibil să i se potrivească campionatul italian,rămâne de văzut acum...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează